Știrea zilei
Ada, come back! Fosta șefă a educației revine la Inspectoratul Școlar Județean

Schimbările pe care liberalii doresc să le facă în fruntea instituțiilor de învățământ nu se opresc doar la Casa Corpului Didactic (CCD), acolo unde în urmă cu o săptămână au înlocuit directorul.

Se termină mandatul unui adjunct


PNL-iștii doresc să dobândească și conducerea totală a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ). Primul pas a fost făcut prin numirea consilierului local Paul Octav pe postul de inspector școlar general adjunct, iar până la sfârșitul acestei luni ar urma să fie făcut și cel de-al doilea, pe postul similar din organigrama IȘJ.


Și aceasta deoarece Paulei Gavriluță îi expiră contractul de patru ani în ultima decadă a acestei luni. Ce se poate întâmpla mai departe pare că începe să semene cu ceea ce a avut deja loc la CCD.


”Este aceeași situație: ori poate fi prelungit pe un an, legislația îi permite cu acordul părților, ori poate fi numită o altă persoană. Ministrul Educației decide și în cazul dumneaei”,


Gabriel Hârtie, inspector școlar general.

 

Iar liberalii o vor pe fosta inspectoare șefă


Ca și în cazul CCD, liberalii nu au de gând să păstreze pe funcție o persoană din guvernarea social-democrată și au pregătit deja un înlocuitor.


Este nimeni alta decât Ada Macovei, profesor doctor în chimie, fost inspector școlar general în guvernarea PDL, care ar putea în acest fel să revină la IȘJ după opt ani.


Consilier județean în funcție, Ada Macovei ar fi acceptat postul de adjunct în condițiile în care cel de inspector școlar general ar urma să îi revină lui Daniel Botezatu.


Problema este că actualului ocupant al postului i se termină mandatul tocmai în aprilie 2021 și nu a dat vreun semn că intenționează să renunțe.


Liberalii speră însă ca prin aducerea și a celui de-al doilea adjunct liberal, care se adaugă deja impunerii unui director la CCD, să îl determine pe Gabriel Hârtie, rămas în inferioritate politică, să renunțe la funcție astfel încât să grăbească numirea consilierului municipal PNL.

 

”Pot să vă confirm doar că este o propunere”

 

Fosta șefă a educației botoșănene a evitat să vorbească despre acest subiect. Mai ales că, inițial, Biroul Politic Județean al PNL a nominalizat-o pentru ocuparea unei funcții la Ministerul Educației, numire care nu s-a mai concretizat.


”Așa se intenționează, dar până nu este negru pe alb nu știu ce să spun. Dacă va fi să fie numirea... Pot să vă confirm doar că este o propunere. Îndeplinesc condițiile, nu mai poate nimeni să spună ceva, că data trecută era doctoratul gata, dar nu era susținută teza și a trebuit să aduc de la rectorat adeverință că am terminat doctoratul, dar nu era susținută teza publică, care este o formalitate. Întâi se susține în catedră, unde era susținută din noiembrie 2008, deci practic ultima etapă era în iulie 2009”,


Ada Macovei, profesor doctor de chimie.


Consilier județean PNL, Ada Macovei a absolvit în 2000 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Chimie, tot acolo terminând un master în 2002 și un doctorat în 2009. A făcut și o a doua facultate, de Științe Economice, specializarea Management.


În prezent este profesor titular la Școala Gimnazială nr. 11 și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe”.

 

loading...
INTERVIU Costel Șoptică: Nu îmi este rușine și merg mai departe cu acești oameni / Câțu mi-a trimis un mesaj: ”sper să nu mă mai bați la cap”
Ada Macovei, răbufnire în plen: Vă acuzăm de uciderea din culpă a acestor organizații

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Mai există așa ceva: Un director la stat a renunțat la o leafă de peste 3.000 de euro ca să meargă în privat
Într-o perioadă în care locurile de muncă scoase la concurs de instituții adună uneori și peste zece candidați pentru un singur post, există cel puțin un caz în care un bugetar, care pe deasupra mai ocupa și funcția de director, a demisionat pentru a se angaja în privat.
Peste 30.000 de euro încasați de spital din testele la cerere, zeci de botoșăneni depistați cu COVID înainte de a pleca în concediu
Începând cu data de 16 iunie 2020 la Spitalul Județean Mavromati au început să se facă teste contra cost pentru depistarea noului coronavirus. Botoșănenii care solicită acest lucru trebuie să aibă însă un motiv întemeiat.
Botoșănenii și purtatul măștii: Unii pe față, alții pe mână, polițiștii (încă) mai așteaptă cu amenzile – GALERIE FOTO
În mare parte, botoșănenii par să se supună hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), prin care se instituie purtarea obligatorie a măștii în mai multe zone din municipiul Botoșani.
Apă fără presiune de o lună: În plină pandemie și pe caniculă mai mulți oameni din centru se spală la lighean
De aproape o lună mai mulți cetățeni care locuiesc în Centrul Vechi trăiesc un veritabil coșmar când vine vorba de apa curentă. Pe temperaturi caniculare oamenii nu își pot utiliza centralele pentru apă caldă și nici mașinile de spălat. Iar motivul este lipsa presiunii apei.
Lupta cu pandemia de COVID: Cadre medicale nevoite să stea și 12 ore în combinezoane, unele au leșinat – FOTOGALERIE
Sistemul medical românesc cu greu face față unui număr foarte mare de cazuri de COVID-19, iar asta o spun și specialiștii. Cadrele medicale sunt din ce în ce mai epuizate, iar unele au fost luate chiar și cu ambulanța.
Zeci de avocați din Baroul Botoșani intrați în șomaj, 4.000 de lei lunar de la stat
Probabil că nu există domeniu de activitate în România care să nu fi fost afectat de pandemie. Răspândirea coronavirusului a modificat substanțial și activitatea instanțelor, iar unii avocați, nu tocmai puțini la număr, aproape că au rămas fără venituri curente.
Botoșani 2020: drum din ”capitala județului” reparat cu tractorul cu lamă ca la deszăpezire – VIDEO & GALERIE FOTO
Ceea ce poate părea de neimaginat pentru locuitorii altor municipii reședință, dar chiar și pentru botoșănenii care locuiesc în zona centrală a urbei, este însă o realitate pentru zeci de oameni care stau la capătul orașului. Iar realitatea este cât se poate de crudă.  
A picat varianta McDonald’s: Se pregătește mutarea unui magazin în fostul Lidl - FOTOGALERIE
Încă de anul trecut în municipiul reședință de județ circula o serie de informații neoficiale privitoare la construcția în Botoșani a unui restaurant McDonald’s, într-un spațiu în care funcționa atunci supermarketul Lidl. Se pare însă totul a rămas doar la stadiu de zvon, iar această  investiție nu se va concretiza. Cel puțin nu în spațiul amintit.
Tineri cu care ne mândrim! Băiat din Botoșani, al doilea promovat pe țară la Academia Forțelor Terestre, a învățat singur în pandemie - FOTOGALERIE
„Dacă mi-ar fi spus cineva acum un an că eu voi da admitere doar pe 3 locuri în toată țara, nu aș fi crezut niciodată, dar mi-am demonstrat, în fiecare seară de învățat, fiecare dimineață de alergat, că sunt tot mai aproape de propriul ideal. Prin muncă, suportul familiei și ajutorul lui Dumnezeu am reușit. Sper ca prin acest lucru am demonstrat faptul că indiferent de unde provii, de statutul tău social, poți să reușești tot ce ți-ai propus, important este să țintești cât mai sus și să muncești cât mai mult”.
Loading...
Al doilea hipermarket Kaufland este aproape gata, se știe data deschiderii – GALERIE FOTO
Dacă pentru orice autoritate a statului încadrarea în termenul contractual pentru realizarea unei investiții a devenit o raritate, în privat ritmul construcțiilor este incomparabil. Iar ultima dovadă este ceea ce se întâmplă cu al doilea hipermarket Kaufland din Botoșani.
Panică printre clienții unui magazin: tânăra din casă depistată cu Covid-19, membrii familiei își văd în continuare de vânzări
O îmbolnăvire cu Covid-19 a unei femei dintr-un sat botoșănean, venită după două morți ale poate celor mai cunoscuți oameni ai comunei, a provocat spaimă în satul Buzeni, din comuna Bălușeni.
Încă un candidat schimbat la Primăria Botoșani, se pregătește o prezentare surpriză
În mai puțin de două săptămâni numărăm deja al treilea partid parlamentar care își schimbă candidatul la Primăria Botoșani. După Alianța Liberalilor și Democraților și Pro România, a sosit și rândul Partidului Mișcarea Populară să recurgă la o asemenea manevră.
Cornișa, între pandemie și oportuniști! Încă o vară fără restaurante, un singur afacerist a dat drumul la lucrări, deschiderea în… 2021!
Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa continuă să aibă parte de ghinionul de la naștere. Un proiect extrem de complex care a fost finalizat cu mult peste termenul inițial. Un parc de agrement unic în Moldova ce nu poate lăsa în urmă seria semieșecurilor.
Legea carantinării intră ASTĂZI în vigoare! Internări cu Poliția pentru botoșănenii care refuză, DSP-ul se pregătește pentru valul 2
Amânată în Parlament în două rânduri, Legea nr. 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 634 și își produce efectele începând de astăzi, 21 iulie 2020.
Loading...
Când sistemul te vrea (mai) sănătos: Copilul diagnosticat cu ”boala micilor genii”, pe care statul îl pedepsește pentru că se străduiește prea mult – FOTO & VIDEO
Aproape necunoscut, diagnosticul stârnește în societatea românească reacții bizare uneori, agresive alteori. Iar prin atitudine, prin reacție, prin respingere sau neimplicare, societatea se păstrează deseori pe o treaptă superioară față de acești copii care duc pe umeri crucea grea a unei boli incurabile.
Evacuare cu scandal în Centrul Istoric! A fost chemată Brigada Mobilă Bacău, executorul judecătoresc amenințat cu toporul – GALERIE FOTO & VIDEO
Dimineața zilei de joi, 16 iulie 2020. Ora 10:30.În municipiul Botoșani, zona Centrului Vechi, a fost programată o evacuare cu executorul judecătoresc a unei familii care a locuit aproape două decenii într-o locuință a statului.Evacuarea cu forța a fost una cu mulți nervi și amenințări cu moartea pentru Sînziana Secrieru.
Un om de afaceri, cheia celei mai răsunătoare retrageri din cursa pentru Primăria Botoșani
Retragerea candidatului Alianței Liberalilor și Democraților din cursa pentru Primăria Botoșani a survenit unor discuții pe care liberalii le-au avut pe seama candidaturii la Primăria... Cristești.
Cadre medicale și pacienți din Spitalul Județean Botoșani ajutați pe WhatsApp sau Messenger de psihologi: Cea mai frecventă a fost teama de moarte
Pandemia a devenit un factor stresor pentru populație și generează o serie de schimbări în viața de zi cu zi. În vremuri de carantină și izolare, psihicul poate fi afectat negativ prin anxietate, depresie, stres post-traumatic și furie.
RAZIE sanitară la Complex Cucorăni, o armată de polițiști, jandarmi, pompieri și inspectori  în control: Clienții legitimați de Poliție, localul AMENDATGALERIE FOTO & VIDEO
Aceste verificări au avut loc concomitent în toate județele țării unde structurile MAI cu sprijinul mai multor instituții au descins în locurile aglomerate. Și asta în contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de COVID-19 la nivel național, țara noastră având unul dintre cele mai abrupte salturi din Europa.
Prefectura a SUSPENDAT concursul Primăriei pentru angajarea unui șef la piețe și cimitire! Un salariat din linia 2 numit interimar
Examenul anunțat de Primăria municipiului Botoșani pentru șef la Serviciul Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor aflate în proprietatea municipalității, a fost amânat.
Rușine! Vreau să cred că este o glumă proastă! În școlile din Botoșani sunt femei foarte serioase și capabile. De ce nu se văd?
9 iunie 2020, 19:21
Vad unii care comenteaza ca psd ar fi mai breaz decat pdl. asta e poanta anului )))
9 iunie 2020, 18:53
pnl=pdl au taiat salariile e adevarat am recuperat banii dupa hotarare judecatoreasca
9 iunie 2020, 16:55
Îmi amintesc cu groază că asta a făcut parte din PDL , din echipa celor care au tăiat cu entuziasm salariile ( și așa mici - pe atunci ) în învățământ . În același timp se cheltuiau bani în neștire pe afacerile membrilor de la vârf ( numele Udrea vă spune ceva ?) : teren de fotbal în pantă, parcuri în afara satelor / comunelor ( peste un an au devenit loc de păscut pentru animalele sătenilor ), pârtii de schi amplasate aiurea etc. Asta numai de partea profesorilor nu a fost , o să fie jale dacă revine , nu mai poate ea de grija învățământului...funcția e doar o sinecură , modalitatea de a se răzbuna și de a-și satisface orgoliile . Ada Macovei nu uită și nu iartă , iar de tras - va trage învățământul botoșănean.
9 iunie 2020, 14:57
Tin minte ca aceasta d-na a plecat cu ,,clopotelul,,,acu nu stiu sa rad sau sa plang!C sa recuperam banii furati de pdl-pnl a fost necesar sa apelam la un proces .
9 iunie 2020, 14:43
O doamnă educată, cu școală adevărată, spre deosebire de gobăile analfabete ciuma roșie.
9 iunie 2020, 13:50
Este tare pnl-ull ...scz PDL-ul, cei care au taiat salariiile ...poate niiiiii aducem aminte,
9 iunie 2020, 12:41
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Acolo (nr. în Parlamentul European) am învățat niște lucruri extrem de importante, faci compromisuri pentru a ajunge la un consens. Cred că am suficientă experiență ca să îi capacitez pe colegii mei să-și ducă la î ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8375 lei
USD
Dolarul SUA
4.0949 lei
CHF
Francul elveţian
4.4794 lei
GBP
Lira sterlină
5.3607 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8756 lei
XAU
Gramul de aur
271.0003 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3977 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9510 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0641 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6494 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.