Știrea zilei
6.000 de euro al 13 – lea salariu pentru fostul preşedinte al PSD Botoşani! Îl primeşte şi dacă îşi pierde locul de muncă până la sfârşitul anului

Fostul deputat şi senator de Botoşani, Gheorghe Marcu, va primi al 13 – lea salariu chiar şi în eventualitatea în care luna viitoare va rămâne fără actualul loc de muncă. Şi aceasta ca urmare a unei decizii a Consiliului de Administraţie al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Bonusul la leafă se plăteşte chiar şi dacă angajaţii îşi pierd locul de muncă până la finele anului

 

În ultima şedinţă a CA-ului de la ASF s-a votat ca amintitul drept bănesc să fie încasat înainte datei de 5 noiembrie, informează Economica.net care precizează că surse din piaţa asigurărilor susţin că decizia ar fi fost luată pentru ca toţi membrii si angajaţii ASF să beneficieze de acest avantaj, chiar şi cei care după această dată nu vor mai fi angajaţi ai instituţiei.


Aceasta deoarece ASF este condusă de un Consiliu format din 9 membri:


-    5 membri executivi, respectiv, preşedintele, prim-vicepreşedintele şi 3 vicepreşedinţi;


-    4 membri neexecutivi, printre care se regăseşte şi fostul preşedinte al PSD Botoşani, Gheorghe Marcu.


Aceştia au fost numiţi pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 5 noiembrie 2013. Astfel, pe 5 noiembrie 2018, ASF va trebui să aibă validat de către Parlament un nou Consiliu de Administraţie pentru următorii 5 ani, care poate include sau nu membrii actualului Consiliu.

 

Totul pleacă de la CCM


Într-un răspuns oficial trimis de ASF către Economica.net se arată că toate deciziile de politică salarială sunt luate în concordanţă cu prevederile contractului colectiv de muncă negociat de conducerea instituţiei cu sindicatul.


„Politica salarială a ASF nu prevede acordarea altor venituri în afara celor deja prevăzute in Contractul Colectiv de Muncă, negociat la nivel de instituție cu Sindicatul salariaților ASF”.


Botoşăneanul Gheorghe Marcu a intrat în structura ASF încă din 2013, asta şi în urma unei negocieri politice la nivel judeţean şi local din cadrul Uniunii Social Liberale. Fostul parlamentar a acceptat ca USL să îl susţină la preşedinţia Consiliului Judeţean pe PNL-istul Florin Ţurcanu, în schimb PSD sprijinându-l pe Gheorghe Marcu pentru ocuparea unui post de vicepreşedinte la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, instituţie a cărei activitate a fost ulterior preluată de ASF.

 

Într-un an cât alţii în zece


Din declaraţiile de avere aferente anului 2017 reiese că Gheorghe Marcu a avut, alături de un coleg, cel mai mare venit dintre membrii neexecutivi ai Consiliului ASF.


Dar iată sumele:


Gheorghe Marcu - 338.678 lei, adică 28.223 de lei pe lună;


Daniel Ştefan Armeanu - 338.678 lei, adică 28.223 de lei pe lună;


Gabriela Boca: 350.837 lei, adică 29.236 lei pe lună;


Albin Biro nu a precizat în declaraţia de avere veniturile încasate din salarii.


Al 13 – lea salariu de la ASF este egal cu leafa de bază a fiecărui angajat, ceea ce înseamnă că atât Gheorghe Marcu, cât şi Daniel Ştefan Armeanu ar urma să primească fiecare în jur de 6.000 de euro.

 

loading...
Până la urmă s-a scos : Gheorghe Marcu a prins post la „Big Brotherul” financiar
104.853 de lei pe lună, Mihai Țurcanu - cel mai bine plătit bugetar din istoria județului

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Femierii au început anul cu o petrecere, directorul a fost în stare să vândă berbeci pentru șapte bărbați vânjoși – GALERIE FOTO & VIDEO
„Oierii în veci nu pier,Fiindcă lor,Pământul sfânt li-e tată și frate,Soarele din cer” – Octavian Goga
Portofel găsit pe stradă și dus la Poliția Botoșani, nimeni nu l-a revendicat – CE s-a întâmplat cu banii
Cazurile în care pe stradă sunt găsite portofele cu acte și diverse sume de bani iar mai apoi sunt predate la Poliție sunt extrem de rare, dar există. Majoritatea persoanelor care găsesc bunuri de orice fel pe stradă au tendința de a și le însuși. Cei care nu o fac, ajung subiect de știre.
Moartea cumplită a soților de la Orășeni Deal: Șoferul nu știa de intersecție, orfanii cu ajutoarele
Începutul lunii iunie din anul 2015 a rămas adânc întipărit în memoria botoșănenilor. Atunci doi tineri părinți și-au pierdut viața într-un accident extrem de grav ce a avut loc în intersecția de la Orășeni Deal. Doi copii orfani au rămas singuri pe lume. După mai bine de trei ani, șoferul din mașina care i-a izbit din plin pe cei doi soți a depus săptămâna aceasta mărturie în fața instanței de la Judecătoria Botoșani.
CRIMA din Centrul Vechi a avut loc sub privirile unui echipaj MAI – Polițistul și jandarmul chemați la Tribunal
Doi martori cheie au fost audiați marți, 8 ianuarie 2019, în procesul în care se judecă omorul cu mașina care a avut loc în vara anului 2017 în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
MISTER absolut: NIMENI nu știe câți botoșăneni lucrează pe salariul minim pe economie
Noul an a început cu majorări salariale care-i afectează mai ales pe angajatorii din mediul privat. Astfel, de la 1 ianuarie 2019, salariul minim pe economie a crescut de la 1.900 de lei la 2.080 de lei brut. De asemenea, persoanele cu studii superioare şi care au cel puţin 1 an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare vor avea salariu minim brut 2.350 lei pe lună.
Botoșăneni MORȚI în accidente rutiere, polițiștii încep verificarea instructorilor auto care trimit șoferii pe drumurile publice
Un tânăr de 20 de ani din Corni a sfârșit carbonizat în propria mașină, anul trecut. O altă botoșăneancă și-a pierdut viața la Zăicești după ce mașina în care se afla a derapat pe carosabilul plin cu zăpadă și s-a izbit într-un microbuz. Alți doi botoșăneni, tată și fiu, au fost uciși de un șofer originar din Șerbăuți-Suceava, care se întorcea de la muncă din Spania. Iar exemplele pot continua…
E deja coadă la Cornișa! Oamenii s-au îngrămădit la patinoar, peste o sută de mașini în parcul de agrement - VIDEO & GALERIE FOTO
Deschiderea parțială a Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa în perioada sărbătorilor de iarnă a dat rezultate imediate. Oamenii s-au grăbit să pășească pragul complexului rebrănduit drept ”Cornișa aquapark & sports”.  
Modă în 2019 - Ce purtăm anul acesta? Un celebru institut de modă a stabilit CULOAREA anului - GALERIE FOTO
A început un nou an, care pare că a venit cu noi tendințe în materie de modă și stil. În comparație cu anul precedent, 2019 se anunță unul caracterizat de culorile vii și în niciun caz de cele închise.
Revelion de poveste cu mii și mii de botoșăneni adunați în centrul orașului, a curs șampanie la lumina artificiilor – GALERIE FOTO & VIDEO
Inima municipiului Botoșani a bătut puternic la întâlnirea cu tânărul an 2019. A fost o mare de botoșăneni într-unul din, probabil, cele mai reușite Revelioane din ultimii ani de la Botoșani. Programul s-a ridicat la înălțimea miilor de așteptări din partea publicului, fiind unul „cu de toate”, de la urături și folclor, la rock-n-roll, raggae, rap sau pop.
Masa de Revelion – BUCATELE recomandate pentru noaptea dintre ani
Cele mai multe dintre gospodine preferă să gătească mâncăruri total diferite față de cele pe care le-au preparat deja de Crăciun.
Fetele frumoase de la Botoșani strălucesc de sărbători – CE se poartă de Revelion în materie de make-up
Mai sunt doar câteva zile până la Anul Nou, iar fetele frumoase din Botoșani și nu numai, se pregătesc din plin. Nu vorbim aici de partea culinară, ci de cea de frumusețe. Femeile au vrut să arate superb de Crăciunși vor să arate la fel și de Revelion.
O nouă metodă de fraierit clienții! „Maimuța”, găsită printre taximetriști de organele statului: Oamenii au stații…
Acum, dacă și la Botoșani există taximetriști cu „maimuțe”, rămâne încă un mister.
BOALA SECOLULUI: Copiii din Botoșani îmbolnăviți de dorul părinților, sărbători în singurătate - Iubirea nu se cumpără
La 100 de ani de la Marea Unire, un adevăr dur răzbate din datele oficiale: tot mai mulți români pleacă în străinătate. România ocupă durerosul lor 2 în lume în ceea ce privește migrația, după Siria. Iar la noi, nu este zonă de conflict. 
Masa de Crăciun și tendințele anului 2018 – „Regele” detronat rămâne porcul, sfaturi de la chefi despre vin sau desert - GALERIE FOTO
Mult așteptatele sărbători de Crăciun au învăluit Botoșaniul, iar forfota prin magazine s-a  domolit. Cei mai mulți dintre botoșăneni s-au tot gândit și cântărit intens, opțiunile avute la îndemână,  mai ales la partea culinară. „Ce gătim de sărbători?”, a fost întrebarea de pe buzele tuturor gospodinelor.
Moș Crăciun, darnic la Botoșani: Au explodat VÂNZĂRILE în luna decembrie, jucăriile se cumpără…și-n rate
Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej pentru a oferi cadouri oamenilor pe care îi iubim. Atunci când vorbim despre copii, lucrurile sunt puțin mai delicate. Părinții trebuie să aibă mare grijă ce jucării aleg pentru cei mici.
SURPRINZĂTOR: UNDE petrec parlamentarii de Botoșani sărbătorile de iarnă, unul vrea discreție, ca să nu-i spargă hoții casa
Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej pentru distracție, dar nu chiar pentru toată lumea. Parlamentarii din Botoșani se numără printre persoanele care preferă să facă altceva.
Sărbători de poveste pentru vedetele botoșănene: soția ex-premierului retrăiește copilăria, 2019 vine cu nunți printre „Fetele de la Botoșani” și „Kim Kardashian”
Naşterea Domnului este un prilej de bucurie, o sărbătoare care strânge toată familia în jurul mesei, cu multă voie bună, daruri, colinde și preparate culinare tradiționale. Artiştii din Botoşani nu fac excepție.
Aglomerație, cozi infernale, liste și nervi în supermarketurile din Botoșani: CÂT costă masa de Crăciun?- GALERIE FOTO
Atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă se simte și la Botoșani. Parcările hipermarketurilor şi supermarketurilor sunt pline, iar coșurile de cumpărături din ce în ce mai neîncăpătoare.
Un Moș Crăciun cinic vine cu taxe și impozite mai mari pentru botoșăneni, de la apartamente la locuri de parcare și mașini
Asemenea anului trecut, conducerea Primăriei Botoșani intenționează să majoreze din nou valoarea taxelor și impozitelor locale pe care le vor achita botoșănenii în 2019. Propunerea va intra spre dezbatere în cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, 20 decembrie 2018.
kalapod.net%20
Numire bombă în fruntea unei importante instituţii, sora fostului preşedinte al PSD Botoşani este mare director
Moş Crăciun a venit cu un cadou pe cât de frumos pentru una dintre şefele unei instituţii, pe atât de trist pentru alt conducător. Se întâmplă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), acolo unde finalul de an a adus o schimbarea neaşteptată.
Mie îmi plac articolele alea când o slugă primește "leafă socială" 140 lei pentru care e obligat să facă 32 de ore muncă în folosul obștii. Huuu la muncă putoare! Te-ai băgat în banii șefului, din cauza ta o să ia 5999 euro. La pușcărie cu tine nenorocitule! Atentezi la banii șmecherului, ai?
5 octombrie 2018, 15:04
Da. Foarte destept acest Marcu. Vai de capul nostru. Dar asa este botosanenii nu stiu altceva decat sa voteze minunile din Psd. Cultura botosanenilor se numeste PSD.
5 octombrie 2018, 10:54
E salariu de neam prost rau.Dar daca ne gandim si la Flutur care si-a uns toti oameni de-ai lui pe la institutii subordonate parca nu vedem alternativa.Daca s-ar face publice salariile incepand de la Ivanescu si continuand cu Dumitras si toata sleata unsa prin primarie pe la Politia Locala si fel de fel de directii subordonate primariei ne facem cruce.Macar Marcu ,chiar daca pute a nesimtire si acolo are doua facultati facute la timp ,ailalti multi au facut facultate dupa ce s-au angajat pe la Spiru Haret.
5 octombrie 2018, 07:48
6000 euro,adica cat ia un profesor intr-un an spre ex.Oricum noi prostimea din Moldova ,Botosani si Vaslui in special votam PSD la greu .Atat ne duce mintea...
5 octombrie 2018, 07:37
StarShinerS.ro
Sondaj
Credeți că, în comparație cu anul precedent, 2019 va fi:
Un an mai bun ca 2018
La fel ca 2018
Un an mai rău ca 2018
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
“L-am întrebat, în mod elegant, care este povestea locului de parcare? A început să urle, m-a bruscat şi m-a scos pe uşă afară, proferând tot felul de expresii care nu îi fac cinste. Cred că a văzut prea multe filme cu James ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.6975 lei
USD
Dolarul SUA
4.1192 lei
CHF
Francul elveţian
4.1441 lei
GBP
Lira sterlină
5.3305 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7645 lei
XAU
Gramul de aur
170.2283 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2402 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4745 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9602 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1066 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1837 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6293 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.