Știrea zilei
5.000 de oameni la revelionul în stradă, de la dansuri senzuale la o... capră, de la beznă la un grandios foc de artificii - VIDEO & GALERIE FOTO

Început timid, cu doar vreo sută de oameni, și trecut printr-o pană stânjenitoare de curent, revelionul în stradă organizat de Primăria Botoșani a plusat pe parcurs și a terminat ”en-fanfare” cu un grandios foc de artificii și cu mii de oameni exaltați de reprezentația lui Matteo.  

Cu hituri! Dar ce dansatoare!

 

Pe la ora 21:00, cea anunțată pentru debutul show-ului, pe scenă nu se afla nimeni, iar în Piața Revoluției erau doar vreo sută de oameni.
Membrii Fly Project se aflau în ușa Primăriei și îl așteptau pe viceprimarul Cosmin Andrei.
Până la urmă, și-au început spectacolul în absența edilului, care a ajuns ulterior împreună cu soția, Ana-Maria.
Solistul vocal Tudor Ionescu a încercat să dezmorțească publicul, care se înmulțea de la un minut la altul, însă oamenii erau neobișnuiți de apatici.
Asta în ciuda reprezentației de zile mari date de cele două dansatoare, care au executat tot felul de mișcări senzuale, ajungând inclusiv să se culce pe scenă.
Spre final, vocalistul a abandonat și după ce a cântat câteva dintre cele mai cunoscute piese ale formației - ”Toca, toca”, ”Like a star”, ”Goodbye” - le-a lăsat pe scenă doar pe cele două fete care au dansat pe o melodie de la Bon Jovi.

 

 

Așa că s-a schimbat tactica! The Brothers și-a început reprezentația cu o urătură originală și o... capră. Iar apoi a combinat melodii de petrecere românești, precum ”Că bogat în greu și săraci îi rău” cu hituri din repertoriul internațional, din care nu a lipsit celebra ”Satisfaction” - Rolling Stones.

 

”Te-aștept diseară”... pe întuneric

Pe la 22:40, coborâtă dintr-o mașină cu număr de Vaslui, la scenă a ajuns Ami. Interpreta unor melodii cu zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, cazurile ”Te-aștept diseară” și ”Playa en Costa Rica”, dar devenită cunoscută cu ”Trumpet Lights”, Andreea Ioana Moldovan, după numele din buletin, n-a apucat să cânte decât trei melodii fiindcă a picat curentul. Timp de 20 de minute, angajații firmei care au montat scena, dar și viceprimarul Cosmin Andrei au încercat să rezolve problema până ce au descoperit că a sărit o siguranță. Între timp, Ami, după ce a făcut mai multe poze pe lângă scenă, s-a dus înapoi în mașină, de unde s-a întors la exact 23:11 pentru a-și relua concertul. Pe la 23:40 a coborât de pe scenă, însă a mai rămas câteva minute alături de prietene de-ale sale.

 

Am intrat în 2018 cu Matteo și artificii

Împreună au urmărit o parte din show-ul lui Matteo. Care n-a venit singur, ci alături de încă un vocalist, Gabi și de doi dansatori care au urcat pe scenă cu măști negre pe față și... umbrele. Împreună cu Matei Vasiliu, numele real al cântărețului, botoșănenii au intrat în 2018. Acesta a numărat alături de public ultimele zece secunde, după care timp de zece minute de pe Palatul Administrativ s-a lansat poate cel mai frumos foc de artificii văzut la Botoșani de revelion. În acel moment strada Cuza Vodă, trotuarele, spațiile verzi și Pietonalul Unirii găzduiau undeva la circa 5.000 de oameni.
Chiar și Matteo a fost luat prin surprindere de artificiile de la Botoșani, întrebând în mai multe rânduri dacă mai sunt. Într-un final s-a plictisit să aștepte și a început să cânte în ciuda bubuiturilor. A înfierbântat la propriu publicul, mai ales cel feminin, câteva fete țipând la un moment dat și sărind ca nebunele în picioare.


100.000 de lei


a costat spectacolul de revelion.

 

0 X primar, 2 X vice


Acesta a fost coordonat de viceprimarul Cosmin Andrei, care a stat lângă scenă sau în Primărie de la începutul și până la finalul ostilităților. Viceprimarul Marian Murariu a venit la rândul său în apropierea miezului nopții, așa cum au făcut-o și alți social-democrați. A lipsit primarul Cătălin Flutur, fiind însă prezenți consilierul municipal PNL Ștefan Mihai și Cristina Miron, consilier la cabinetul edilului șef.

 

loading...

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Peste 30.000 de euro încasați de spital din testele la cerere, zeci de botoșăneni depistați cu COVID înainte de a pleca în concediu
Începând cu data de 16 iunie 2020 la Spitalul Județean Mavromati au început să se facă teste contra cost pentru depistarea noului coronavirus. Botoșănenii care solicită acest lucru trebuie să aibă însă un motiv întemeiat.
Botoșănenii și purtatul măștii: Unii pe față, alții pe mână, polițiștii (încă) mai așteaptă cu amenzile – GALERIE FOTO
În mare parte, botoșănenii par să se supună hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), prin care se instituie purtarea obligatorie a măștii în mai multe zone din municipiul Botoșani.
Apă fără presiune de o lună: În plină pandemie și pe caniculă mai mulți oameni din centru se spală la lighean
De aproape o lună mai mulți cetățeni care locuiesc în Centrul Vechi trăiesc un veritabil coșmar când vine vorba de apa curentă. Pe temperaturi caniculare oamenii nu își pot utiliza centralele pentru apă caldă și nici mașinile de spălat. Iar motivul este lipsa presiunii apei.
Lupta cu pandemia de COVID: Cadre medicale nevoite să stea și 12 ore în combinezoane, unele au leșinat – FOTOGALERIE
Sistemul medical românesc cu greu face față unui număr foarte mare de cazuri de COVID-19, iar asta o spun și specialiștii. Cadrele medicale sunt din ce în ce mai epuizate, iar unele au fost luate chiar și cu ambulanța.
Zeci de avocați din Baroul Botoșani intrați în șomaj, 4.000 de lei lunar de la stat
Probabil că nu există domeniu de activitate în România care să nu fi fost afectat de pandemie. Răspândirea coronavirusului a modificat substanțial și activitatea instanțelor, iar unii avocați, nu tocmai puțini la număr, aproape că au rămas fără venituri curente.
Botoșani 2020: drum din ”capitala județului” reparat cu tractorul cu lamă ca la deszăpezire – VIDEO & GALERIE FOTO
Ceea ce poate părea de neimaginat pentru locuitorii altor municipii reședință, dar chiar și pentru botoșănenii care locuiesc în zona centrală a urbei, este însă o realitate pentru zeci de oameni care stau la capătul orașului. Iar realitatea este cât se poate de crudă.  
A picat varianta McDonald’s: Se pregătește mutarea unui magazin în fostul Lidl - FOTOGALERIE
Încă de anul trecut în municipiul reședință de județ circula o serie de informații neoficiale privitoare la construcția în Botoșani a unui restaurant McDonald’s, într-un spațiu în care funcționa atunci supermarketul Lidl. Se pare însă totul a rămas doar la stadiu de zvon, iar această  investiție nu se va concretiza. Cel puțin nu în spațiul amintit.
Tineri cu care ne mândrim! Băiat din Botoșani, al doilea promovat pe țară la Academia Forțelor Terestre, a învățat singur în pandemie - FOTOGALERIE
„Dacă mi-ar fi spus cineva acum un an că eu voi da admitere doar pe 3 locuri în toată țara, nu aș fi crezut niciodată, dar mi-am demonstrat, în fiecare seară de învățat, fiecare dimineață de alergat, că sunt tot mai aproape de propriul ideal. Prin muncă, suportul familiei și ajutorul lui Dumnezeu am reușit. Sper ca prin acest lucru am demonstrat faptul că indiferent de unde provii, de statutul tău social, poți să reușești tot ce ți-ai propus, important este să țintești cât mai sus și să muncești cât mai mult”.
Al doilea hipermarket Kaufland este aproape gata, se știe data deschiderii – GALERIE FOTO
Dacă pentru orice autoritate a statului încadrarea în termenul contractual pentru realizarea unei investiții a devenit o raritate, în privat ritmul construcțiilor este incomparabil. Iar ultima dovadă este ceea ce se întâmplă cu al doilea hipermarket Kaufland din Botoșani.
Loading...
Panică printre clienții unui magazin: tânăra din casă depistată cu Covid-19, membrii familiei își văd în continuare de vânzări
O îmbolnăvire cu Covid-19 a unei femei dintr-un sat botoșănean, venită după două morți ale poate celor mai cunoscuți oameni ai comunei, a provocat spaimă în satul Buzeni, din comuna Bălușeni.
Încă un candidat schimbat la Primăria Botoșani, se pregătește o prezentare surpriză
În mai puțin de două săptămâni numărăm deja al treilea partid parlamentar care își schimbă candidatul la Primăria Botoșani. După Alianța Liberalilor și Democraților și Pro România, a sosit și rândul Partidului Mișcarea Populară să recurgă la o asemenea manevră.
Cornișa, între pandemie și oportuniști! Încă o vară fără restaurante, un singur afacerist a dat drumul la lucrări, deschiderea în… 2021!
Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa continuă să aibă parte de ghinionul de la naștere. Un proiect extrem de complex care a fost finalizat cu mult peste termenul inițial. Un parc de agrement unic în Moldova ce nu poate lăsa în urmă seria semieșecurilor.
Legea carantinării intră ASTĂZI în vigoare! Internări cu Poliția pentru botoșănenii care refuză, DSP-ul se pregătește pentru valul 2
Amânată în Parlament în două rânduri, Legea nr. 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 634 și își produce efectele începând de astăzi, 21 iulie 2020.
Când sistemul te vrea (mai) sănătos: Copilul diagnosticat cu ”boala micilor genii”, pe care statul îl pedepsește pentru că se străduiește prea mult – FOTO & VIDEO
Aproape necunoscut, diagnosticul stârnește în societatea românească reacții bizare uneori, agresive alteori. Iar prin atitudine, prin reacție, prin respingere sau neimplicare, societatea se păstrează deseori pe o treaptă superioară față de acești copii care duc pe umeri crucea grea a unei boli incurabile.
Loading...
Evacuare cu scandal în Centrul Istoric! A fost chemată Brigada Mobilă Bacău, executorul judecătoresc amenințat cu toporul – GALERIE FOTO & VIDEO
Dimineața zilei de joi, 16 iulie 2020. Ora 10:30.În municipiul Botoșani, zona Centrului Vechi, a fost programată o evacuare cu executorul judecătoresc a unei familii care a locuit aproape două decenii într-o locuință a statului.Evacuarea cu forța a fost una cu mulți nervi și amenințări cu moartea pentru Sînziana Secrieru.
Un om de afaceri, cheia celei mai răsunătoare retrageri din cursa pentru Primăria Botoșani
Retragerea candidatului Alianței Liberalilor și Democraților din cursa pentru Primăria Botoșani a survenit unor discuții pe care liberalii le-au avut pe seama candidaturii la Primăria... Cristești.
Cadre medicale și pacienți din Spitalul Județean Botoșani ajutați pe WhatsApp sau Messenger de psihologi: Cea mai frecventă a fost teama de moarte
Pandemia a devenit un factor stresor pentru populație și generează o serie de schimbări în viața de zi cu zi. În vremuri de carantină și izolare, psihicul poate fi afectat negativ prin anxietate, depresie, stres post-traumatic și furie.
RAZIE sanitară la Complex Cucorăni, o armată de polițiști, jandarmi, pompieri și inspectori  în control: Clienții legitimați de Poliție, localul AMENDATGALERIE FOTO & VIDEO
Aceste verificări au avut loc concomitent în toate județele țării unde structurile MAI cu sprijinul mai multor instituții au descins în locurile aglomerate. Și asta în contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de COVID-19 la nivel național, țara noastră având unul dintre cele mai abrupte salturi din Europa.
Prefectura a SUSPENDAT concursul Primăriei pentru angajarea unui șef la piețe și cimitire! Un salariat din linia 2 numit interimar
Examenul anunțat de Primăria municipiului Botoșani pentru șef la Serviciul Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor aflate în proprietatea municipalității, a fost amânat.
Cetățean de Onoare la Botoșani, în mijlocul unui scandal fără precedent, cu implicații politice: Jigniri și amenințări la adresa managerului
Situația dificilă în care se află sectorul cultural capătă și alte dimensiuni, pe lângă cele legate de pandemie.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Acolo (nr. în Parlamentul European) am învățat niște lucruri extrem de importante, faci compromisuri pentru a ajunge la un consens. Cred că am suficientă experiență ca să îi capacitez pe colegii mei să-și ducă la î ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8375 lei
USD
Dolarul SUA
4.0949 lei
CHF
Francul elveţian
4.4794 lei
GBP
Lira sterlină
5.3607 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8756 lei
XAU
Gramul de aur
271.0003 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3977 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9510 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0641 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6494 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.