Știrea zilei
108 km/h în localitate! Polițistul care i-a luat carnetul de conducere parlamentarului Șoptică, lăsat fără permis chiar de colegii săi

Un agent de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Dorohoi a simțit pe propria piele cum este să fii prins cu o viteză mult peste limita legală din localitate. După ce ani la rând a lăsat o mulțime de șoferi fără permis, a ajuns tocmai el să rămână pentru o perioadă fără dreptul de a conduce.

90 de zile transformate apoi în 30


Polițistul se afla în timpul liber și circula cu automobilul personal pe drumul Dorohoi – Botoșani când a fost depistat cu ajutorul pistolului truCAM circulând cu o viteză de nici mai mult, nici mai puțin de 108 km/h în localitate.


”Oamenii legii” nu au ținut cont de faptul că sunt colegi și l-au tratat asemeni oricărui alt participant la trafic, așa că i-au suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice timp de 90 de zile.


A solicitat însă reducerea perioadei și a susținut testarea aferentă pe care a promovat-o astfel încât în final a rămas cu o interdicție de 30 de zile.


”Poate să își exercite în continuare calitatea de polițist rutier, doar că nu poate conduce. Nu este totuși o faptă foarte gravă. Bineînțeles, i s-a atras atenția, dar nu va fi cercetat disciplinar”,


Ag.Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.


A pățit-o la un an și patru luni după ce i-a ridicat permisul lui Șoptică


Agentul în cauză a făcut parte din echipajul care în toamna anului 2019 l-a lăsat fără permis pe senatorul de atunci, deputatul de acum, Costel Șoptică.


Într-o sâmbătă seară, parlamentarul a fost prins circulând cu 105 km/h în interiorul localității, ridicându-i-se dreptul de a conduce pe drumurile publice tot pe 90 de zile.


În plus, demnitarul liberal fusese amendat și cu 2.320 de lei pentru viteză, dar și pentru că nu avea asupra sa actul de identitate și permisul.


La acea oră politicianul a reclamat faptul că a fost practic vânat, în sensul în care echipajul de la Biroul Rutier Dorohoi l-ar fi urmărit vreo 20 de kilometri, așteptând să greșească pentru a-i lua permisul.


”Am contestat și sunt în instanță. Ei au făcut afirmația că au mers după mine de la Văculești până la Dumbrăvița și mi-au spus că am depășit de mai multe ori viteza. Și atunci chiar i-am întrebat: de ce nu m-ați oprit de prima oară?”,


Costel Șoptică, deputat.


Totul a fost posibil pentru că polițiștii nu se aflau într-o mașină cu însemnele MAI, ci în una neinscripționată astfel încât parlamentarul nu a putut să își dea seama că pe urmele sale se află un echipaj al Poliției.

 

loading...
Șefuleț din Poliție mutat disciplinar după o ploaie de reclamații
Zeci de poliţişti aduşi în faţa comisiei de disciplină

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Liberalii de la municipiu forțează schimbarea viceprimarului Liviu Toma ca să-și salveze directorii, ședință cu scântei provocată de foștii PDL-iști
A doua zi după ce, în ciuda boicotului aleșilor liberali, Consiliul Local Botoșani a aprobat o hotărâre privind divizarea Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), Biroul Politic Local (BPL) al organizației municipale s-a întrunit în ședință.
Primarul și Poliția Locală au început demolarea boxelor și magaziilor cu tot felul de acareturi din Centrul Vechi: Nu au autorizații de construcțieVIDEO & GALERIE FOTO
În intenția sa de schimbare a imaginii Centrului Istoric al municipiului Botoșani, primarul Cosmin Andrei a încercat să mai „repare” o serie de nelegalități din zonă.
Procurorii DNA Suceava, a doua descindere la sediul DSVSA pentru cumpărături făcute în mandatul lui Mihai Țurcanu
La o lună și o zi de la primele descinderi care au fost efectuate la sediul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava au revenit la Botoșani.
Coșmarul durează toată vara! Control prin praf, pietre și pământ la drumul Botoșani – Târgu-Frumos, prefectul s-a enervat, drumarii găsesc greu până și apă & motorină – VIDEO & GALERIE FOTO
Exasperat de plângerile venite din partea botoșănenilor pe seama lucrărilor la drumul Botoșani – Târgu-Frumos, prefectul Sorin Cornilă, care și-a spart parbrizul la o deplasare pe DN 28 B, a mers personal vineri dimineață pe această șosea. De fapt, acest cuvânt este unul mincinos întrucât, cel puțin până la Copălău, șoseaua a devenit o amintire.
Dați afară de pe computer: Restanțierii la partid, excluși automat la Botoșani printr-o platformă electronică – VIDEO
Membrii Uniunii Salvați România vor fi scoși automat în afara partidului dacă nu își plătesc cotizația. Și asta nu o va face vreun contabil, trezorier sau mandatar financiar, ci un soft.
Un domn și o doamnă: Luptă în taină pentru șefia unei instituții de la Botoșani rămasă cu doar cinci angajați
Concursul va avea loc la începutul săptămânii viitoare, la București, în cursă fiind înscriși doi candidați.
Candidat liberal la președinția CJ pregătit din afara partidului: Nu ar mai dori d-na președinte să candideze la un viitor mandat și atunci se deschid altfel jocurile - VIDEO
Actualul vicepreședinte ALDE al Consiliului Județean ar avea prima șansă să obțină în 2024 nominalizarea pentru candidatura la președinția CJ din partea PNL. Cel puțin asta susține liderul ”de facto” al liberalilor – democrați.
Poate cel mai sărac director din istoria municipalității: N-are vreun bun, doar datorii și a făcut zero lei într-un an întreg
Case, terenuri, mașini plus eventual o vilă pe la munte, bunuri deseori întâlnite în declarațiile de avere ale aleșilor sau directorilor de la Botoșani, ar putea fi catalogate drept visuri de unul dintre noii șefi ai unităților subordonate municipalității.
Botoșănean mort la „Mavromati”, găsit la morgă cu o lovitură la cap: Acuzații din partea familiei - Sunt izbiți de calorifer, de noptieră?
Rudele pacientului acuză că lovitura la cap ar fi avut loc pe secția unde a stat internat și, ca atare, își caută dreptatea la Colegiul Medicilor pentru a afla ce anume s-a întâmplat.
Loading...
Directoarea Sănătății Publice își pierde postul de director după un concurs incredibil de împrejurări
La ceva peste doi ani de la numirea în funcția de director interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței va fi înlocuită. S-a ajuns în această situație din cauza unui concurs nefericit de împrejurări pentru medicul de la Unitatea de Primiri Urgențe.
A lăsat Botoșaniul pentru cel mai izolat cătun din România: Sunt primul preot care a venit și a stat mai mult printre ei / Părintele ista a nostru nu pleacă - GALERIE FOTO&VIDEO
Și-a închinat viața Domnului, dar nu a ales calea ușoară. A lăsat în urmă familia din Botoșani și a ajuns, la propriu, mai aproape de cer.
Viorica Dăncilă și-a făcut partid și la Botoșani, un colonel abia trecut în rezervă este președinte interimar: N-am făcut politică până acum, dar sper ca acum să-mi iasă - VIDEO
De săptămâna trecută, la Botoșani a apărut o nouă filială de partid. Națiune – Oameni – Împreună, pe scurt NOI, este formațiunea politică prezidată la nivel național de Viorica Dăncilă, fost prim-ministru al României în perioada 29 ianuarie 2018 - 4 noiembrie 2019.
Furt de pomină la mall: A sustras un pachet gol de țigări, s-a tăiat la o mână și a lăsat urme de sânge pe vitrine
S-a întâmplat la sfârșitul săptămânii precedente, alarma fiind dată de paznicul complexului comercial. Polițiștii ajunși la fața locului au deschis dosar penal pentru furt calificat.
Magie la Festivalul „Floare Albastră”, Irina Rimes a ajuns pentru prima dată la Botoșani și a făcut adolescentele să plângă – VIDEO & GALERIE FOTO
Câteva sute de oameni s-au transformat în cele din urmă în câteva mii la cea de-a XIII-a ediții a Festivalului „Floare Albastră” de la Ipotești, reluat în 2022 după doi ani de pandemie.Lidia Buble și Irina Rimes au urcat pe scenă. Două artiste, una mai desăvârșită decât cealaltă, au oferit publicului botoșănean calitate.
Loading...
Protecția Consumatorilor de la București a descins și în Piața Centrală, a găsit lactate cu mucegai în frigidere ruginite și a închis trei magazine
Complexul Uvertura Mall nu a fost singurul obiectiv vizat de comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care au ajuns la Botoșani în prima jumătate a lunii mai.
DOUĂ restaurante din mall închise de șeful de la București al Protecției Consumatorilor, amenzi uriașe de 60.000 de lei aplicate administratorilor
O „armată” de comisari și șefi ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au ajuns la Botoșani în prima parte a lunii mai 2022.
Apă tăiată în apartament cu executorul și jandarmii, echipajele Nova Apaserv au ajuns la CINCI adrese, un datornic ridicat de pe banca din parc – VIDEO & GALERIE FOTO
După doi ani în care din cauza crizei sanitare, astfel de acțiuni nu au putut fi întreprinse, SC Nova Apaserv SA a reluat debranșările. Între timp, datoriile unora dintre botoșăneni s-au rostogolit, transformându-se în sume uriașe,
Transportul public din oraș intră în rând cu lumea: Bilete vândute prin aplicație, călătorii află de pe telefon când sosește autobuzul
Compania de transport public a municipalității face un prim pas spre digitalizare. SC Eltrans SA a perfectat parteneriate cu administratorii a două aplicații mobile.
Femeia care își împarte averea cu săracii, împotriva jocurilor de noroc: Asta este o boală psihică, crezând că nemuncind joci la acele jocuri VIDEO
Nu sunt puține persoanele care visează la milionul de euro câștigat la Loto și care îl cheltuiesc imaginar cu tot felul de lucruri. Dar puțini sunt cei care ajung efectiv să trăiască această euforie dobândită în urma câștigului la 6/49.
În afaceri de peste 3 decenii! Femeia care a adus noutatea în comunitate și și-a învățat semenii să mănânce la restaurant sau să folosească bancomatul
Ai putea crede că astfel de „lecții” ar fi necesare în țări subdezvoltate și nu ar fi cazul României. Realitatea ne arată, încă o dată, că în comunitățile rurale cel puțin, oamenii încă nu s-au obișnuit să țină pasul cu tehnologia.
O știre de tot râsul. Nu mai aveti ce scrie? Dacă atâta minte are dl. Șoptică...deputații îmi păreau puțin mai deștepți..
26 martie 2021, 20:48
Probabil nu au putut sterge viteza inregistrata. Alta explicatie nu exista.
26 martie 2021, 09:40
Sondaj
De unde obișnuiți să vă faceți cumpărăturile?
De la supermarket
De la magazinul din cartier
Din piață / de la magazinul producătorului
Declaraţia zilei
 „Nu e ceva nou în faptul că PSD și PNL îşi arată dispreţul faţă de şcoală şi învăţământ. Reacţionează de parcă asta îşi propun: să nenorocească cât mai multe generaţii de români, să devenim un popor ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9471 lei
USD
Dolarul SUA
4.6905 lei
CHF
Francul elveţian
4.8974 lei
GBP
Lira sterlină
5.7699 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4738 lei
XAU
Gramul de aur
275.6173 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2447 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2342 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2437 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6188 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1999 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6650 lei
Vremea
astăzi
Botosani
22.5 o C
Dorohoi
22.6 o C
Bucecea
21.9 o C
Darabani
17.0 o C
Saveni
23.1 o C
Ştefăneşti
20.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.