Scrie scriitorul
SCRIE SCRIITORUL despre Pişcotul şi „Pişcoata” din Parlament: Cotu’ şi Pişcotu’, promisiunile şi votul
Pişcotul politic e un produs umanoid, pufos, ca o gogoaşă alungită,făcut din minciuni şi vorbe goale, care se umflă în sucul gândiriielectorului flămând şi nesigur pe el, dându-i senzaţia de saturaţie şibună dispoziţie. Asemenea pişcoturi avem peste tot în ţară, dar parcăatât de rumene şi aromate ca la Botoşani, nu sunt. De ce oare?
La noi minciuna dospeşte mai uşor, arşiţa guşii e mai mare, poporul e mai flămând, Moldova este oglinda contrariilor, extremele nu mai lasă loc „mijlocaşilor” să se dezvolte, aici singurul concurs care, în ultimii 25 de an, a căpătat continuitatea este „Cine-i mai credul?”. Botoşaniul a dat cele mai mari valori spirituale ale ţării, şi uite, premierul României, simbolul social-democraţiei mioritice, ne-a vizitat de curând pentru a ne demonstra cum se schilodeşte limba română în propriul ei leagăn printr-un simplu dezacord dintre subiect şi predicat. Unde mai pui că apoi cu seninătate a aruncat şi praf în ochii naivilor, folosindu-se de câteva minciuni pufoase, însiropate cu ironii de Dâmboviţa. Tot acest spectacol a fost intens aplaudat de pesediştii de serviciu,  care la rândul lor sfârâie în uleiul încins şi rânced al promisiunilor. În rândul doi s-au aflat naivii, pentru care faptul că premierul le-a zâmbit în colţul gurii, le-a creat un sentiment de desăvârşită mulţumire, chiar dacă maţele pentru următorii ani o să le chiorăie şi mai tare. Cu toate astea, atenţia lor va fi în continuare îndreptată spre câinii cu colaci-n coadă. Când obosesc, vor intra din nou într-o pauză de gândire ce va coincide cu următoarea campanie electorală.
CITEŞTE ŞI:
Ponta a deşărtat agramatical sacul cu promisiuni la cabană: Botoşaniul să nu mai fie izolaţi
Pişcoturile de Botoşani sunt umflate şi diverse. Să începem cu pufosul de Andrei Dolineaschi, e dintr-un aluat dospit în covata lui Miky Şpagă, pudrat cu cele mai exotice arome, e plin de aere, se crede un fel de cozonac de Dorohoi umplut cu rahat de… Buhai. Produsul ăsta de panificaţie… politică nu-şi mai respectă falangele care l-au frământat ajutându-l să fie aşa umflat, vede în electorat un simplu cuptor electric, conectat la priză doar pe timpul campaniilor electorale. Şi uite aşa, din reciclare în reciclare, adică din patru în patru ani, cuptorul nostru a tot copt asemenea pişcoturi alterate încă din plămadă. În aceeaşi bucătărie, pe aceeaşi farfurie politică,  e şi …”pişcoata” Doiniţa. Chiar dacă, la prima vedere, pare mai fragedă, e din acelaşi aluat: e  pufoasă, alungită,  emană cam aceleaşi minciuni. Când simte că nu au efectul scontat, le preia şi pe ale altora, are o plăcere deosebită să le amplifice pe ale mitomanului şef. Înainte de a le da spre îngurgitare naivilor, le trece prin zahăr vanilat şi nucă de cocos, să pară credibile şi apetisante. Un pişcot model, cu amprentă de Caicană, este primăraşul Ovidiu. Un aluat dospit şi frământat zi de zi în bucătăria lui Mihai Tincu nu poate fi decât plin de aere şi mirosuri ciudate, greu identificabile.
CITEŞTE ŞI:
 Finul lui Portariuc de pe Aleea Limbilor Dulci
Despre pişcoturile din opoziţie mă voi opri doar la produsul liberal, Florin Ţurcanu. Produsele portocalii sunt uscate şi deja casante, nici muştele nu le mai iau în seamă. Florin Ţurcanu e un pişcot – gogoaşă, o malformaţie de patiserie, din aia fără de formă şi fără de fond. E umplut cu de toate, lipsit de  gust şi miros, însumând cel mai agresiv paradox politic. La prima vedere nu pare a fi dospit, cu toate astea e pufos pentru cei cu bani, rumen pentru propriile buzunare şi pulbere pentru restul botoşănenilor. Drojdia lui de zi cu zi, adică soţioara – deputat, îl umflă şi-l dezumflă după cum are chef. Deocamdată îl ţine la loc de cinste într-o farfurioară de porţelan pe masa din sufragerie, nu ştiu ce va face cu el când îi va trece termenul de garanţie. Numărătoare inversă a început, peste doi ani s-ar putea alege praful de liberalismul de Suliţa.
Lucian ALECSA


Urmărește-ne și pe Google News

SCRIE SCRIITORUL despre căpriţe şi revelioane: Puţin din toate, nimic de durată
După ce-a fost ales, Klaus Iohannis a făcut un singur lucru bun: areîntregit imnul naţional. Nu-i nici o glumă! La Palatul Victoria, decând a ajuns Victor Ponta premier, „Deşteaptă-te, române!”, s-a intonatfără o strofă. Până şi cântăreţul Marcel Pavel a dezvăluit că a fostobligat de şefii PSD,  ca în faţa câtorva zeci de mii de români, peNaţional Arena, să mutileze imnul naţional.
SCRIE SCRIITORUL: Pluguşor cu politicieni, între măgari, gâsculiţe, penali şi strigoi
Aho, Aho, politicieni fârtaţimincinoşi şi deocheaţimâine anul se-nnoieştegogoaşa se râncezeşte 
SCRIE SCRIITORUL despre crăciuniţele din politică şi... Pufoşii noştri parlamentari
Aleşii noştri, stăpânii noştri! Toţi sunt pufoşi şi zgomotoşi de spuică-s ursuleţi de pluş numai buni pentru a fi făcuţi cadouri copiilor,acum,  în prejma sărbătorilor, pentru a fi niţel smotociţi. La cât demult se zbat în Parlament pentru a le fi doar lor bine, aleşii noştrimerită tot… respectul nostru şi al urmaşilor noştri.
SCRIE SCRIITORUL despre plata ca la bordel : Coada pisoiului Victor Viorel şi alte cozi de topor
Pisoiul roşu Victor Viorel Ponta a ieşit ciufulit şi cu codiţa întrepicioare din alegerile pentru Cotroceni, asta după ce s-a linguşit caultimul laş pe lângă pensionari şi alte categorii defavorizatepromiţându-le lapte şi miere pentru  următorii 5 ani.
SCRIE SCRIITORUL despre trăiască România dodoloață și alegerile din Republica Moldova
Afirmaţia îi aparţine poetului Lucian Blaga, participant activ  laMarea Unire de la Alba Iulia de pe 1 Decembrie 1918.  În mileniul trei oreîntregire naţională se poate face şi prin extinderea circumferinţelorcercului ce include o etnie. Ştiu, e dureros pentru părinţi, dar celmai românesc îndemn pentru o familie de moldoveni este:”Lăsaţi-vă copiiisă plece de acasă!”.
SCRIE SCRIITORUL despre : Jungla politică și pădurea carpatină   
În jungla politicii e aidoma ca-n pădurile noastre carpatine, suntanimale şi animăluţe care,  chiar de-şi schimbă ciclic părul, năravurilele rămân constante. Acum, când iarna bate la uşă şi ţărişoara noastrădragă abia a ieşit din febra alegerilor prezidenţiale, e timpul sătragem cu privirea în toate direcţiile şi să privim cu luciditate spreviitor. După câteva luni de huzur,  cu tot felul de  praznice şi pomeni,a început să sufle peste ţară un vântişor ce anunţă vremuri de criză. 
SCRIE SCRIITORUL un basm de la Dorohoi: Doly cel voinic şi căpuşele de aur
A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi, nu s-ar  povesti. Nu cu mulţiani în urmă, pe când democraţia abia de făcea ochi, apăru, ca prinminune, pe meleagurile Dorohoiului un voinic în ale politicii, toţiconcitadinii săi au început să-l vadă ca pe un viteaz, exclamând întaină că în momentul când Doly, aşa era dezmierdat de cei apropiaţi, vaajunge măricel, se va mândri ţara cu el, iar pe albia Buhaiului va curgedoar lapte, miere şi lovele. Ce mai, tânărul june de Dorohoi eraperceput, de mulţimea sictirită de poveştile băsiste, ca un profet!
SCRIE SCRIITORUL despre David și Goliat & Ponta care s-a prăbușit ca un monstru cu picioarele de lut    
Orice bun creştin ştie despre mitul lui David şi Goliat, despre triumfulomului obişnuit asupra unui gigant. Asta s-a întâmplat şi duminică pescena noastră politică. Este de ajuns să facem un exerciţiu deimaginaţie spre a vedea asemănarea dintre cele două tablouri.
SCRIE SCRIITORUL despre anul alegerilor fierbinți în Europa de Est : Voința poporului mai puternică decât armata rusă  
În acest an estul Europei s-a confruntat şi încă se confruntă cu alegerifierbinţi. După episodul „Maidan”de la Kiev şi după călcarea Crimeii decătre cizma bolşevică, Ucraina s-a confruntat cu două rânduri dealegeri; pentru preşedinte şi, de curând, alegeri parlamentare. Înmai, Petro Poroşenko a fost ales din primul tur de scrutin preşedinte alUcrainei, acest aspect reprezentând o victorie clară apro-occidentalilor.
SCRIE SCRIITORUL despre wrestling politic cu damf Dâmbovițean
Până se deschid urnele, sondajele primează. Înpreziua alegerilor conştiinţa cetăţeanului, obosită şi hăituită deatâtea impulsuri şi provocări, intră într-o perioadă de limpezire,uşor-uşor ceaţa dispare, în prim plan apar buletinul de vot şi urna.Prin minte încep să i se succeadă imaginile şi vocile celor care i-auîncântat auzul cu tot felul de promisiuni, toate halucinante în felullor.
SCRIE SCRIITORUL despre prostime și fiorul național: Stă doar într-un singur testicul
Pe românul oropsit nimic nu-l unge mai mult la suflet decâtnaţionalismul agresiv. Românaşului,  când îl trec fiorii şi când i seface pielea ca de găină,  simte că întinereşte; uită de foame şi sete,glandele lacrimogenii îi intră în funcţie, brusc, i se umezesc obrăjoriistafidiţi de necazuri.
SCRIE SCRIITORUL: Deshumarea agentului 007 PSD
Victor Ponta se agaţă de artişti precum scaiul pe blana oii. Înainte dedecernarea Premiului Nobel pentru Literatură, candidatul PSD-ului pentruCotroceni a dat să-l încurajeze pe Facebook pe Mircea Cărtărescu,candidat cu mari şanse la râvnitul premiu, conform caselor de pariuriliterare. Răspunsul scriitorului a venit prompt, plin de lehamite şisictir faţă de premierul plagiator.
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
Salata autumnală a fatidicului an 2014 e una politică, garnisită cuminciuni de tot felul, pentru toate gusturile şi pentru toatecategoriile de românaşi, de aici sau de pretutindeni. Sunt deshumate totfelul de slogane, unele de-a dreptul hazlii, care dădeau bine acum douădecenii şi mai bine, pe când democraţia noastră orbecăia sub lămpaşeleminerilor lui Miron Cosma, iar tovarăşul Ion Iliescu îi înfiera cumânie proletară pe destabilizatorii de ţară  Ion Raţiu şi pe CorneliuCoposu,  acuzându-i ca făcând jocurile agenturilor străine.
SCRIE SCRIITORUL despre cum eșuează un neamț
Cine nu-şi aminteşte de spumoasele  poveşti cu un neamţ alecandidatului PSD pentru Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc .  Peatunci, părea  un june social democrat ascultător,  cu temele făcute lazi, cu mintea igienizată, nevirusată de gogomăniile lui Costică Macaleţişi Gheorghe Marcu.
SCRIE SCRIITORUL despre Toamna papagalilor: Îţi dau zile de la mine / votul vostru mi se cuvine
Toamna e anotimpul numărării bobocilor şi recoltării roadelor. În România se întâmplă şi unele lucruri trăsnite, odată la doi, trei sau patru ani toamna se numără voturile. Când ceaţa începe să ne estompeze vederea şi când  bruma anunţă frigul, politicienii noştri ne trimit la urne să le… acordăm tot sprijinul.
SCRIE SCRIITORUL: Piesa „Scaunele” în regia lui Ovidiu Portariuc
Piesa „Scaunele” este una dintre capodoperele lui Eugen Ionescu. Mareledramaturg este considerat unul dintre întemeietorii teatruluiabsurdului. De vreo doi ani Victor Ponta a legalizat „politicaabsurdului”. Şi cum toate exprimările pesediste sunt la fel, s-a ajunsca şi la Botoşani să ne lovim zilnic cu tot felul de absurdităţi.
SCRIE SCRIITORUL despre bruma de trădători căzută peste Primărie: Șopârlisme politice și limbaj de lemn, plin de așchii
În pragul toamnei Brumă a depus jurământul de credinţă PSD-ului.Ştim bine că prima brumă afectează frunzele. Iaca, la mulţi dintreconsilieri botoşăneni, în plină şedinţă, le-au picat frunzele rămânândgol-goluţi! Nu în sensul propriu, ci figurat. Cel puţin doi dintre eiar trebui să se ruşineze, să stea ascunşi cel puţin până ce votanţii lorvor uita pentru ce i-au trimis în Consiliul Local.
SCRIE SCRIITORUL despre boala limbii roșii: Politicieni cu fundul în mai multe partide, excitații psihice
Suntem într-un an prost, bine că ne apropiem de sfârşitul lui, seanunţă încă patru luni de foc. Iaca, vitele se îmbolnăvesc de boalalimbii albastre, politicienii de boala limbii roşii! Să venim cu câtevadetalii. Deja, pe teritoriul României, au fost semnalizate decese, înrândul vitelor, cauzate de boala limbii albastre. În judeţul nostru s-a semnalat un caz, iar boala se răspândeşte cu rapiditate.
SCRIE SCRIITORUL despre paharnicul lui Ponta de la Botoşani: Partea plină a paharului gol
Românul va avea trei luni de mari satisfacţii şi împliniri, politicieniinoştri, de la primari la parlamentari, ne vor servi zilnic partea plinăa paharului… gol. Oricum, nu-i constă nimic, aşa că va fi apă… chioarăpentru toată lumea, chiar şi septicii îşi vor putea potoli setea,candidaţi pentru Cotroceni avem din tot spectrul politic; de la mitomanila idealişti, de la băsişti la antenişti, de la ecologişti lanaţionalişti şi nonconformişti.
SCRIE SCRIITORUL: Minciună trandafirie cu acorduri false
Se confirmă faptul că dl Victor Ponta nu le are cu acordurile; acordulcu FMI e în aşteptare, acordul cu Uniunea Europeană e în piuneze. Deasemenea, acordul cu poporul, plin de promisiuni, din timpul campanieidin 2012, a fost spulberat de multişor timp, şi văd că la Botoşani, înpremieră naţională, a spulberat şi acordul cu limba română.
Domnule reporter, vad ca sunteti extrem se deranjat ca piscoturile de la putere chiar au facut ceva pentru judetul in care traiesti si tu. Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca am fi ramas la mana lui Turcanu&Co. Probabil ca investitiile ar fi venit in Botosani cand ai fi inceput matale sa Albesti:-), nu? Miroase de la o posta de la tine a antiprogres
22 august 2014, 09:58
Pesedistii sunt toti o apa si un pamant. De Turcanu imi place ca e spumos si e un om dintr-o bucata. Chiar il apreciez desi unii il critica.
22 august 2014, 09:12
de ce il menajez pe Balta si pe Ciofu, astai doi chiar nu fac nimic, Balta mai duce pachete la saraci si cu asta se termina rolul lui de parlamentar. Sa le stea oasele in gat.
22 august 2014, 08:10
Mai degraba as asocia-o pe doinita cu o pisicuta care miauna si se linguseste pe la seful ei ca sa obtina ceva. Cu siguranta a stiut sa se alinte bine, din moment ce a ajuns unde a ajuns...sa speram ca nu pt mmult timp, totusi...
21 august 2014, 22:01
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Este inadmisibil ce s-a întâmplat și cer scuze publice din partea organizatorilor, Instituția Prefectului și Garnizoana Militară”,Doina Federovici, președintele CJ Botoșani ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-4.0 o C
Dorohoi
-3.2 o C
Bucecea
-3.1 o C
Darabani
-3.8 o C
Saveni
-3.5 o C
Ştefăneşti
0.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.