Reportaj
Zilele Comunei pe ritmuri de 20.000 de lei: Tzucky-Tzucky, te fac ca să mori VIDEO&FOTO
Peste 200 de oameni s-au strâns joi la amiază în curtea căminului cultural din Draxini pentru a lua parte la acţiunile prilejuite de Zilele Comunei Băluşeni. Ajunsă la cea de-a patra ediţie, manifestarea s-a mutat din satul Băluşeni, unde este hram de Adormirea Maicii Domnului, în Draxini, acolo unde s-a ridicat un cămin cultural nou.
Zilele Comunei Baluseni

Festival mutat de la hram

Primarul a strămutat festivalul fiindcă, fiind sărbătoare în centrul comunei, oamenii mergeau dimineaţă la biserică, iar apoi până spre seară tot primeau oaspeţi, iar la spectacole nu asistau decât câţiva copii. Ca atare, deşi a provocat ceva supărări, anul acesta scena s-a montat la Draxini, unde pe la 13:30 formaţii cu specific etnic din Coşula şi Băluşenii Noi au urcat pe scenă şi au înviorat publicul, mai ales tinerele, în costumaţie şi cu dansurile specifice, stârnind admiraţia spectatorilor. Versurile piesei pe care şi-au unduit trupurile nu mai au nevoie de comentarii. „Adă pălăria, cămaşa cu flori şi lanţul de aur / te fac ca să mori / Hai tzucky, tzucky, tzucky, tzucky la / Hai tzucky, tzucky, tzucky dă-mi guriţa ta”.

De la Revoluţia Franceză la... Băluşeni

Dar asta nu a fost tot. În faţa băluşenenilor s-au prezentat, printre alţii, şi ansamblul Zilele Comunei Baluseni profesor istorie „Trei generaţii” din Flămânzi, care după cum îi spune şi numele avea în componenţă de la adolescente până la pensionari, dar şi un cuplu local acordeonist – mandolină, aceasta din urmă lipită cu ceva scotch. Nu a lipsit nici un profesor de istorie (foto dreapta) din comună care timp de vreo jumătate de oră a făcut un istoric al localităţii, în care a amintit inclusiv de Revoluţia Franceză, dar şi faptul că Băluşeni nu prea excelează la capitolul „fiii satului”, în afara unui preot, a unei familii de medici şi a câtorva ofiţeri comuna neputându-se lăuda cu intelectuali născuţi pe acolo.

Artiştii vor bani, băluşenenii... hot-dog

„Este hotărâre a Consiliului Local din 2008, aşa s-a hotărât, 15-16 august să fie Neculai Stratulat primar Baluseni  Zilele Comunei Băluşeni”, a afirmat primarul Neculai Stratulat (foto în centru). Cât despre programul manifestărilor din 2013… „eu l-am gândit, cine să-l gândească. Ce am putut discuta şi negocia, că acum se negociază, fiecare vrea o sumă de bani, nimeni nu face pe degeaba şi concurenţa fiind mare şi sumele sunt mari”. În acest fel Zilele Comunei Băluşeni 2013 au ajuns că coste în jur de 20.000 de lei.
Oricum, lângă grădina căminului cultural s-au împletit tradiţia, reprezentată de o căruţă din care se vindeau pepeni, cu modernitatea, dată de o rulotă de unde se putea cumpăra hamburger şi hot-dog.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 FOTOGALERIE: Sărbătoare în județ cu parlamentari şi inaugurări



VEZI ŞI:
 Hram „sărăcăcios” în credincioși la Zosin și tir cu pomeni – FOTO&VIDEO
„Italianul”, băiatul nimănui și al tuturor, înmormântat de Primărie și de câteva persoane cu suflet bun, condus pe ultimul drum de sărmani – GALERIE FOTO & VIDEO
Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.
FOTOREPORTAJ pe secția cea mai sensibilă de la Mavromati, bebeluși născuți cât o sticlă – GALERIE FOTO
Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.
ACASĂ la Leon Dănăilă: Copiii de la ţară trebuie să vadă că nu trebuie să ai antecedente foarte elevate ca să ajungi în Academie - FOTO&VIDEO
Academicianul speră ca modelul său să inspire, să dea speranţă copiilor şi părinţilor care trec pragul casei sale din Darabani.
Un botoșănean a mutat o casă din Bucovina în Botoșani și a făcut un colț de rai pe care-l pune la dispoziție GRATUITGALERIE FOTO & VIDEO
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
REPORTAJ: Casa de copii cu piscină - distracție în apă, dar și camping cu cortul – GALERIE FOTO
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Noaptea de Înviere în camera de gardă cu fel și fel de bolnavi: FĂRĂ ouă roșii si cu Lumină adusă uneori chiar de pacienți
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere,  ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
Loading...
REPORTAJ: Femeile (ne)observate din spitale care sunt cel mai aproape de bolnavi: Una a fost luată acasă de-un pacient
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
REPORTAJ: Ambulanța a ajuns bătaia de joc a unora: Medici chemați să salveze saci de gunoi, agresați sau confundați cu taximetriștii: Veniți și vi-l luați că e mort
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
IATĂ mâinile unui copil din Botoșani! POVESTEA puștiului care la 11 ani culege urzici pentru a-și ajuta mama și frații orfani de tată - GALERIE FOTO
Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta. Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.
REPORTAJ în comuna păzită de cadrele MAI de cel mai feroce dușman invizibil: oamenii stau treji noaptea, animalele băgate în „groapa comună” – FOTO&VIDEO
Comuna „maternitate” de unde a pornit primul focar de pestă porcină africană din județul Botoșani este în continuare sub asediu. Cei care o apără sunt vizibili de la depărtare, dușmanul este însă unul nevăzut, sperie localnicii, fie că vorbim despre pădurile cu copaci anemici sau propriile cotețe unde oamenii și-au crescut porcii.
Loading...
CÂT de mult te schimbă pușcăria: de la trafic de persoane, la quilling și lecții pentru adolescenți – REPORTAJ din Penitenciarul Botoșani – GALERIE FOTO
Penitenciarul Botoșani este locul unde se descoperă multe talente, abilități, aptitudini. Da, desigur, este și un loc al oamenilor răi, dar care se pot transforma în ființe umane altruiste, conștiente de ceea ce au făcut în trecut… sau nu. Astăzi am ales să ne concentrăm pe partea pozitivă a poveștii despre tot ce înseamnă detenție.
Eminescu? – „Nu știm cine a fost…” REPORTAJ în orașul poetului nepereche „uitat” de tinerii botoșăneni
15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care se împlinesc 169 de ani de la nașterea la Botoşani a poetului nepereche, Mihai Eminescu. Poate pare surprinzător, dar există botoșăneni și mai cu seamă tineri care habar nu au cine a fost Mihai Eminescu.
Lacrimi, îmbrățișări lungi, dar și încurajări, căci STRĂINĂTATEA îi așteaptă: Sute de botoșăneni pleacă spre alte țări după sărbători – GALERIE FOTO
Orașul nostru rămâne din ce în ce mai gol și trist. Sute de botoșăneni au plecat spre Italia, Germania sau Anglia după sărbători, pentru a-și croi un trai mai bun. În fiecare an, luna ianuarie este cea mai tristă pentru botoșănenii care sunt nevoiți să se despartă de casă pentru a-și relua activitatea la locul de muncă, care din păcate, este la mii de kilometri de cei dragi.
REPORTAJ dinăuntrul durerii: Drama pacienților de la Mavromati loviți de cea mai grea boală - Forța trebuie să vină din tine
Dimineața zilei de 21 noiembrie 2018, Secția de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati... O liniște apăsătoare domnește pe holuri și în saloane. Pentru cei mai mulți dintre pacienți este liniștea dinaintea furtunii. În timp ce un bărbat tocmai și-a dat sfârșitul în salon, alți zeci de pacienți se luptă cu o boală nemiloasă – cancerul. 
Liceul „din provincie” care a făcut 500.000 de euro în trei ani: Trebuie să supravieţuim, dacă nu facem ceva, în câţiva ani noi dispărem - GALERIE FOTO
Veste mare pentru liceul din cel mai sudic orăşel al judeţului: proiectul „Optimizarea instruirii practice în context european” depus în cadrul Programului Erasmus Plus a fost admis la finanţare.
Omul – spectacol: peste 1.000 de show-uri de la Botoşani şi până la Venezia, din comunism şi până în mileniul 3 cu cei mai mari artiști ai României
Spre sfârşitul anilor ’80 făcea cursuri la Şcoala Populară de Arte. Aşa l-a cunoscut pe Ion Ilie, pe atunci director al Filarmonicii de Stat Botoşani, care observându-i ideile de spectacole şi simţindu-i înclinaţia spre impresariat i-a propus să vină pe acest post la prestigioasa instituţie de cultură.
De cand Petre Roman si acolitii lui de tradatori au numit RROM un TIGAN .
16 august 2013, 07:59
Yo , gandeste-te si ai sa gasesti si raspunsul imediat, avand in vedere ca pe unde te intorci numai manele auzi.
15 august 2013, 21:33
De cand or fi devenit tiganeala si tigania traditii populare romanesti ...
15 august 2013, 17:17
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Acolo (nr. în Parlamentul European) am învățat niște lucruri extrem de importante, faci compromisuri pentru a ajunge la un consens. Cred că am suficientă experiență ca să îi capacitez pe colegii mei să-și ducă la î ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
7 august 2020
EUR
Euro
4.8375 lei
USD
Dolarul SUA
4.0949 lei
CHF
Francul elveţian
4.4794 lei
GBP
Lira sterlină
5.3607 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8756 lei
XAU
Gramul de aur
271.0003 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3977 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9510 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0641 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6494 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.