Reportaj
România sfârșitului de an prin ochii omului sătul să rabde de foame: prin frig și ninsoare pentru câteva kilograme de mâncare - FOTOGALERIE 

Ninge furios. Mai sunt câteva ore până expiră codul galben de viscol și zăpezi care a paralizat Moldova pe 29 decembrie 2014. Se circulă greu, tot ce curăță utilajele de deszăpezire, se așază repede înapoi. Printre mașinile supărate și șoferii care claxonează nervos, un bătrân își cară în spate necazurile, și lângă ele, un cărucior cu câteva cutii. „Uniunea Europeană”, scrie pe bucățile de carton. Bărbatul merge agale și se încruntă din când în când din cauza ninsorii care îi bate în obraji.

Ore grele de așteptat în ninsoare

Tocmai a primit alimentele distribuite la Incubatorul de afaceri din Botoșani, unde alții, mai norocoși, au ajuns înainte să ningă. Mai are cale lungă de mers până acasă.
’Nea Petrea Grigoraș are aproape 60 de ani și când a suflat 16 lumânări în tort, s-a apucat de lucrat în construcții. Râde a necaz, cu buzele ascunse, căci, spune cu amar, „nici dinți în gură nu mai am, ce folos dacă am lucrat atât?”. A scăpat de călcatul în picioare de acum o săptămână, când s-a anunțat că se distribuie alimentele sărmanilor din oraș. Dar tot a așteptat în frig și sub prima zăpadă de sfârșit de decembrie câteva ore bune.
„De la 4:00 dimineața am așteptat. Și stă lumea săraca bolnavă, bătrână, și îngheață, nu văd parlamentarii, nu le-ar mai ajunge lor! Asta nu văd putorile de la Primărie. Am mers acum și am luat și pachetele pentru nevastă-mea”, spune bătrânul, respirând din greu.
Trec mașinile. Trec utilajele care curăță strada. Zăpada zboară pe lângă ’nea Petrea, dar el nu o simte, nu o vede. Mai are de mers până să ajungă după blocurile care nici nu se văd în zare. Sunt blocate de Mall-ul în care bătrânul poate nici n-a călcat vreodată. Cară căruciorul de la 10:00 dimineața. Se uită la ceas. E 11:00. „Am o oră de când tot car, și mai am de tras, trebuie să înconjor. Iar ca să merg cu mașina, am nevoie de bani”. Bani pe care el nu îi are.

„Foamea trece prin stomac”

Au fost în curtea Incubatorului de Afaceri și din aceia care au venit cu mașinile scumpe sau cu taxiurile după cutiile de aproape 14 kilograme cu alimente. S-au repezit, s-au îmbrâncit, s-au călcat în picioare. Noroc că ’nea Petrea a scăpat de astea.
Își trage sufletul și își șterge fruntea de sudoare. Se enervează tare când se gândește cât de rău a trăit în ultimii zece ani. Își scoate basca de pe cap și aproape o aruncă de supărare. Îl mai apără de ninsoare părul alb și aspru peste care trece în fugă mâna stângă, ca să îl netezească.
„Foamea trece prin stomac, să știți. Au fost azi și oameni care s-au așezat la rând la 10, 11 seara, este lume necăjită, mai necăjită ca mine”, spune bătrânul, oftând. Nu se plânge că a așteptat atât de mult pentru câteva kilograme de mâncare. Nu se plânge nici că acum le cară acasă pe jos, cu un cărucior greu cât un sac mare de cartofi. Nu se plânge nici măcar că ninge așa tare afară și mâinile îl dor de frig chiar și prin mănușile groase.
Singurul lucru de care îi pare rău este că nu vede urmă de dreptate în țara noastră. „Ăia din Guvern își fac vile și noi rămânem ai nimănui”.
CITEȘTE:
Prin viscol și ger, sărmanii Botoșanilor au bătut drum lung pentru mâncarea de la europeni: Facem tot ce este omenește posibil - GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]


 

Drumul de aproape 100 de milioane de euro reparat cu ceremonii, primar ”omorât” și soț de primăriță pus la zid. Pentru că... ”oamenii sunt pe primul loc”VIDEO & GALERIE FOTO
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
S-au săturat de restricții! Revoltă în Piața Revoluției, sute de oameni în stradă, jandarmii au interzis accesul și altora, s-au ars măști și fumigene – GALERIE FOTO & VIDEO
După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
La ”Buletine” e DEFECT de mână: să nu permiți cărții să expire că te plimbă funcționărimea până dai de acru
Să nu îndrăzniți zilele acestea să vă faceți buletin nou! Încercați doar dacă vreți să vă bateți joc de timpul vostru. Sau, mai bine spus, numai în cazul în care sunteți dispuși să (re)deveniți mingea de ping-pong a autorităților.
REPORTAJ: Incursiune în noapte după oamenii nimănui, primarul a coborât într-un canal adânc, diversiune pentru „a scăpa” de echipajul Poliției Locale – GALERIE FOTO&VIDEO
Acțiunile prin care se încearcă convingerea persoanelor fără adăpost din municipiu să meargă într-un loc acoperit pe vremuri de ger nu au fost inventate sâmbătă seara, la finele săptămânii trecute. Au loc aproape an de an, echipajele Poliției Locale efectuând un periplu prin oraș, în locurile cunoscute, pentru a încerca să evite pierderi de vieți omenești din rândul oamenilor străzii.
30 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Paisie, marele duhovnic al românilor: MĂRTURISIRI emoționante ale preoților botoșăneni – GALERIE FOTO
Astăzi, 18 octombrie, se împlinesc 30 de ani de când Părintele Paisie Olaru s-a mutat la cele veșnice.
Litoralul negru în pandemia albă: o japcă de patru stele de la plajă până la terasă - Pentru fete părăsite avem locuri gratuite VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă vă gândiți să mergeți pe litoralul românesc ca să auziți marea, scoateți-vă rapid chestia asta din cap. Fiindcă pe mirobolantul mal românesc al Mării Negre se aude orice, numai valurile produse de Black Sea nu se fac auzite. Sunt acoperite de maneliști, vânzători ambulanți, motoare turate la maxim. Dar mai ales de multă nepăsare și nesimțire a unor oameni care au primit de la divinitate un cadou de neprețuit pe care își fac nevoile.
Loading...
Viața fantastică a botoșăneanului născut într-un palat: Crescut de soldați, și-a adus acasă o prințesă și toată viața a trăit într-o poveste – FOTO & VIDEO
Pe 6 august împlinește 83 de ani. Este printre ultimii actori din Generația de Aur a teatrului botoșănean. Un destin care bate orice scenariu, o viață ca un spectacol, un actor care ne oferă o lecție de viață: dincolo de orice personaj de pe scenă există o poveste.
Orașul ASCUNS: Locul misterios din urbea Botoșanilor, iazul de poveste de la marginea străzii, despre care botoșănenii nu știu mai nimic: ”Și acum este un beci acolo, nimeni nu știe de el…” – GALERIE FOTO & VIDEO
Pitit pe o stradă micuță din Botoșani, un iaz aproape necunoscut botoșănenilor păstrează amintirile a cel puțin trei generații. Povești care, din când în când, ies la suprafață asemenea unor mesaje în sticlă, spre a fi dăruite celor care nu au aflat încă.
Publicul are nevoie de povești, cultura de bani: O pandemie care unește, dar nu înlocuiește aplauzele
În cele două luni de izolare, instituțiile de cultură din Botoșani, ca peste tot în țară și în lume, au încercat să suplinească expozițiile, concertele, spectacolele de teatru, deschizând către public un culoar virtual.
Anii 80 nu ajung la Botoșani nici în... 2020: cum să faci un concert retro cu 10.000 de oameni din toată țara și încasări de 2 milioane – VIDEO & GALERIE FOTO
Peste 10.000 de români, majoritatea clujeni, dar și directori și oameni de afaceri din Botoșani, s-au întors în anii 80, preţ de o seară, ajutaţi de o Sabrina ilegal de  sexy pentru cei 51 de ani ai săi, un gentleman de la Modern Talking, un Milli Vanilli în mare formă, un Ottawan plin de energie și un Silent Circle ca la prima tinerețe.
„Italianul”, băiatul nimănui și al tuturor, înmormântat de Primărie și de câteva persoane cu suflet bun, condus pe ultimul drum de sărmani – GALERIE FOTO & VIDEO
Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.
Loading...
FOTOREPORTAJ pe secția cea mai sensibilă de la Mavromati, bebeluși născuți cât o sticlă – GALERIE FOTO
Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.
ACASĂ la Leon Dănăilă: Copiii de la ţară trebuie să vadă că nu trebuie să ai antecedente foarte elevate ca să ajungi în Academie - FOTO&VIDEO
Academicianul speră ca modelul său să inspire, să dea speranţă copiilor şi părinţilor care trec pragul casei sale din Darabani.
Un botoșănean a mutat o casă din Bucovina în Botoșani și a făcut un colț de rai pe care-l pune la dispoziție GRATUITGALERIE FOTO & VIDEO
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
REPORTAJ: Casa de copii cu piscină - distracție în apă, dar și camping cu cortul – GALERIE FOTO
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Cristinuta Babii, ce sa intelegem noi din acest articol? Ca nea Petrea Grigoras a inceput sa lucreze la 16 ani in constructii si ca acum are ,,aproape" 60 si este un om sarman. Asa este? Sa concretizam citeva aspecte. In primul rind, in constructii se cistiga ceva mai bine decit in alte domenii.In al doilea rind, nenea Petrea ar trebui sa aiba peste 30 de ani de munca, ceea ce-i permite sa se pensioneze anticipat, daca datele prezentate in articol sunt reale. In al treilea rind, se observa ca nea Petrea este bun de munca si, mai mult ca sigur, lucreaza ,, la negru" si in prezent, insa cum sa scape el ocazia de a primi 14 kg de alimente gratuit ? Nu-i asa?
2 ianuarie 2015, 13:41
ati stat in dosul omului sa-l pozati ca sa va faceti reportajul lacrimogen, dar n-ati gasit 5 lei pt un taxi sa-l ajutati...
31 decembrie 2014, 10:55
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Eu am o informare scrisă de la dl director, dar vreau să reiasă și din discuțiile pe care le avem: Copălău, până în perioada 30 iunie, estimăm că terminăm tronsonul acela, mai este tronsonul de la Botoșani până la Bălu ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9457 lei
USD
Dolarul SUA
4.6715 lei
CHF
Francul elveţian
4.8931 lei
GBP
Lira sterlină
5.7258 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4368 lei
XAU
Gramul de aur
274.0955 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2433 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2354 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2446 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6404 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2000 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6647 lei
Vremea
astăzi
Botosani
25.9 o C
Dorohoi
22.9 o C
Bucecea
24.1 o C
Darabani
22.3 o C
Saveni
23.2 o C
Ştefăneşti
19.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.