Reportaj
REPORTAJ: Cel mai mare mare parc de aventură din Moldova se face la Botoșani: tiroliene, cazemată unică în țară, skate-park, airsoft și paintball, căsuțe în copaci și foișoare – VIDEO&FOTO

Va fi al doilea cel mai mare obiectiv de agrement al orașului cu sumedenie de variante de petrecere a timpului în aer liber.

Aventura Parc Botoșani va fi gata anul viitor și poate fi considerat unul dintre cele mai diversificate zone de agrement din Moldova.

Sora mai mică a Cornișei

 

Noul obiectiv vine în completarea Parcului de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa unde predomină activitățile de recreere ce au la bază apa.

În prelungire, Aventura Parc va promova mișcarea în aer liber atât pentru adulți cât mai ales pentru copii. Iar activitățile vor fi diversificate, pentru că noul complex vine cu o serie de obiective oferite în premieră în municipiul reședință și care pot deveni atractive și pentru locuitorii județelor din jur.

 

Lucrările la Aventura Parc au demarat în această primăvară, iar firma care a câștigat licitația este Anista Design din Suceava. Deja obiectivele din parc au început să prindă contur și s-au reliefat într-o vizită de lucru a conducerii Primăriei municipiului Botoșani formată din primarul Cosmin Andrei, viceprimarul Bogdan Buhăianu care supervizează modul de implementare al proiectului și Cătălin Fetcu, directorul Direcției de Dezvoltare care are calitatea de manager de proiect.

 

Stadiul lucrărilor a fost prezentat de ing. Sebastian Jaba, administratorul societății Anista Design care a făcut un tur detaliat al șantierului cu prezentarea tuturor obiectivelor la care vor avea acces botoșănenii de anul viitor.

 

Primul obiectiv: Skatepark

 

Practic, din aleea pietonală care pornește din zona Complexului Premier primul obiectiv disponibil va fi un skate-park, adresat iubitorilor acestui sport. Se va întinde pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați și, conform detaliilor oferite de constructor, în această zonă a fost pregătit terasamentul pentru turnarea ulterioară a zidurilor de sprijin și a suprafeței betonate.

 

„A fost unul dintre obiectivele dorite de botoșăneni, în special de tineri”, a intervenit și viceprimarul Bogdan Buhăianu care este deja familiarizat cu detaliile din proiect, având misiunea de a superviza lucrările din partea municipalității.

 

Următorul obiectiv: Pârtia de săniuș

 

Municipiul Botoșani nu a avut vreodată o pârtie de săniuș amenajată în mod profesionist. În firescul împământenit printre botoșăneni de-a lungul anilor, versantul de la Pacea era folosit de copii sau adulți pe timpul iernii pentru mișcare cu sania pe timpul iernii. Pârtia va fi amenajată în cadrul acestui proiect cu finanțare europeană, urmând ca amantorii de săniuș să se bucure de un traseu provocator cu denivelări și tubing.

 

„Botoșănenii au venit aici la săniuș dintotdeauna. Pe dealul de la ACR, am venit și eu aici când eram copil. Iată că acum avem oportunitatea să amenajăm cu fonduri europene, într-un mod inedit și păstrăm tradiția pe care o are acest oraș cu versantul Pacea – loc de agrement. Iar pentru copii amenajăm o pârtie de săniuș și pentru tubing în acest proiect al nostru de anvergură cu spațiu de recreere și toate investițiile care sunt aici”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

De cealaltă parte a fostei șosele de la poalele versantului se vor întinde 90 de bănci inteligente cu acces la internet, pentru relaxare în aer liber.

 

Alt obiectiv: Spațiu de socializare și toalete

 

În continuarea pârtiei de săniuș, la poalele dealului urmează să fie amenajată o zonă de socializare.

Unde va fi disponibil și un grup sanitar racordat la apă curentă, mai ales având în vedere că acest parc se va adresa mai ales copiilor. Nu a fost luată în calcul varianta toaletelor ecologice, astfel încât grupurile sanitare urmează a fi construite pentru a oferi calitate botoșănenilor și din acest punct de vedere.

 

„În interiorul acestui parc de agrement avem un spațiu de socializare. Important este că, pe lângă ceea ce înseamnă spațiu de birouri și depozitarea diverselor accesorii pe care le vom folosi, avem toalete. Au cerut botoșănenii în nemumărate rânduri, chiar și în Parcul Curcubeului să fie amenajate în mod civilizat toalete. Iată că avem aici toalete, cu bazine vidanjabile pe care le vom amenaja în vecinătate, cu condiții decente pentru copii și adulți, toatele cu apă curentă”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului

 

Un nou obiectiv: Cel mai mare loc de joacă pentru copii din municipiu

 

2.000 mp,

este suprafața pe care se va întinde acest loc de joacă care va fi unul complex. „Vedeta” acestui loc de joacă ar urma să fie un castel tip cazemată, unic în România: „„Este ca un fort care este un pătrat practic, 15 pe 15 metri, înălțime de 5 metri, cu zone de cățărat, de coborât, pentru copii”, a detaliat unicitatea obiectivului inginerul Sebastian Jaba.

 

Copiii vor mai avea la dispoziție tot felul de tobogane, leagăne sau balansoare.

 

În zona împădurită un alt obiectiv: Spațiu de agrement pentru picnic

 

Locul în care în ultimii ani botoșănenii obișnuiau să meargă la iarbă verde și să facă grătar în aer liber a dispărut deja.

Însă doar temporar.

Pe același amplasament și mult mai bine structurată din punct de vedere administrativ va fi amenajată noua zonă de picnic.

 

„M-au întrebat botoșănenii, chiar zilele acestea, unde pot face un grătar în Botoșani, zonă amenajată pentru picnic. Avem această obligație conform legii. Este o tradiție ca de 1 Mai sau alte zile speciale să vină aici la Pacea, pe șoseaua de centură unde noi aveam niște grătare construite de Primărie. Dar iată, beneficiem de această oportunitate să construim o zonă mai frumoasă pentru grătare, în același loc”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Vor fi în total patru foișoare generoase construite din lemn, cu câte trei grătare fiecare. În apropiere vor fi amplasate și 40 de mese răsfirate în zonă și printre copaci. Evident și coșuri de gunoi pentru a fi protejată natura.

 

„Va fi civilizat, bănci smart, cu internet, cu supraveghere video, toate zonele sunt acoperite de sistemul de supraveghere video”,

Sebastian Jaba, administratorul societății Anista Design Suceava

 

Sistemul de supraveghere va fi integrat în cel existent al orașului, astfel că eventuale acte de huliganism vor putea fi identificate direct din dispecerat.

 

Următorul obiectiv pe o platformă deja despădurită: două tiroliene și ziduri de escaladă

 

O altă atracție care probabil va fi pe placul botoșănenilor este zona unde vor fi amplasate cele două tiroliene: „Prezentăm botoșănenilor viitorul amplasament pentru tiroliana pe care au cerut-o cu diverse ocazii, știu că fac acest lucru în alte județe, merg să folosească tiroliana. Vom avea aici la Botoșani, în pădurea de la Pacea”, a spus primarul Cosmin Andrei.

 

Cea mai lungă, destinată adulților va avea o lungime de 100 de metri, cealaltă, pentru copii, de doar 30 de metri, ambele cu grade diferite de dificultate.

 

„Stânga – dreapta vor fi ziduri de escaladă. Avem în acest moment doar unul la Cornișa care nu este la fel de înalt, a fost un început dar completăm dotarea de acolo. Ziduri de patru – șase metri cu diferite înclinări, ziduri care pot fi escaladate într-un mod profesionist, pot fi făcute etape, investiția în sine se pretează și la competiții sportive, dar este realizată pentru agrement”

Bogdan Buhăianu, viceprimar

 

Următorul obiectiv: tir cu arcul cu lungimi diferite, traseu de mountain-bike

 

Pentru trasul cu arcul vor fi de asemenea două trasee, de 50 respectiv 25 de metri. Întregul parc va fi ocolit de un al treilea traseu care se adresează bicicliștilor pentru mountain-bike.

 

„Pentru cei care au solicitat acest lucru, iată le confirm astăzi, vom avea traseu de mountain-bike în Parcul Aventura de pe versantul Pacea. Deschis permanent, cu amenăjări specifice, sper să fie pe placul tinerilor. Am prins și acest obiectiv în finanțarea noastră”,

Cosmin Andrei, primar

 

Alt obiectiv: Zonă de paintball și airsoft

 

În Aventura Parc se vor putea practica de asemenea airsoft și paintball. Iar zona aleasă în acest sens este una extrem de generoasă, pentru ca „lupta” să fie cu atât mai atractivă.

 

„5.000 de metri pătrați amenajați aici, inclusiv cu zone de copaci unde se pot ascunde, vor mai fi dotări suplimentare unde cei pasionați, să vină să facă aici recreere, campionate, ș.a.m.d. și sper să fie pe placul și a celor care merg la Vorona, știu că este un eveniment de tradiție acolo, iată pot veni și la Botoșani”,

Cosmin Andrei, primar

 

Pentru această zonă, în cadrul proiectului, în primă fază vor fi asigurate 10 seturi de echipamente cu diverse arme.

 

Alte obiective: căsuțe în copaci

 

O amenajare care va fi pe placul copiilor. Vom avea două căsuțe în copaci, în cadrul acestui proiect, amenajate în această zonă și care cu siguranță vor face deliciul celor mici care se vor cățăra în căsuța care poate nu o au în curțile de acasă și vom avea căsuțe în copaci”, a continuat primarul descrierea obiectivelor din parc.

Cele două căsuțe vor fi amplasate în copacii din latura care duce spre Dedeman.

 

Alt obiectiv: teren de sport

 

Un alt obiectiv inexistent la Botoșani este un teren de baschet.

Problema urmează a fi rezolvată în cadrul acestui proiect generos. În jurul acestui teren bifuncțional va fi amenajată și o pistă de alergare, acoperită cu tartan. Va fi a doua, după cea din Parcul Mihai Eminescu, care urmează a fi dată în folosință în următoarea perioadă.  Primarul:

 

„M-au întrebat tinerii unde joacă baschet la Botoșani. Aici, răspunsul este foarte clar, aici. teren amenajat cu tartan, coșuri și pe o parte și pe cealaltă astfel încât mai mulți tineri să folosească aceste terenuri. Și teren de fotbal, era folosită zona și înainte, când eram mic veneam aici să joc fotbal, în mlaștina de la Pacea, unde acum vom avea un teren amenajat”.

 

Cu Aventura Parc care vine în completarea Parcului Cornișa dar și cu spațiile locative nou construite în zonă, intrarea în municipiu dinspre Suceava ar urma să fie una total schimbată.

 

„Tot orașul se dezvoltă, avem investiții în municipiul Botoșani de peste 110 milioane de euro. Încet, încet aceste investiții se materializează, le puteți vedea în teren iar calendarul acestor investiții nu este unul cum ar putea comenta anumiți răutăcioși, să fie programate toate, finanțarea și licitațiile au făcut ca toate să fie finalizate în 2024, nu este o temporizare voită a proiectelor, important este că se fac”.

Cosmin Andrei, primar

 

Proiectul „Aventura Parc” a plecat de la o idee a fostului primar Ovidiu Portariuc și se concretizează în acest an.

Este realizat cu fonduri europene.

 

„12 milioane de lei aproximativ, ordinul de începere al lucrărilor s-a dat pe 21 mai, constructorul a făcut o mobilizare exemplară până acum. Încercăm să cheltuim toți banii pe care-i avem prin contractul de finanțare, bani nerambursabili de la Comisia Europeană. Bineînțeles va fi și o contribuție a noastră, a Primăriei”,

Cătălin Fetcu, director de dezvoltare în cadrul Primăriei

 

Nu în ultimul rând s-a pus accent și pe zona de spații verzi, fiind plantați în completarea celor existenți aproximativ 3.000 de arbuști.

Și, la fel de important, acest obiectiv ar urma să ofere zeci de locuri de muncă tinerilor din Botoșani.

 

„Propunem o organigramă pentru toate aceste obiective, să fie siguranță pentru copiii noștri, dincolo de supraveghere să avem și personal calificat, acreditat, pentru operarea tuturor facilităților care sunt aici și astfel creăm niște locuri de muncă. Îmi doresc să avem tineri în parcul de agrement, tineri care să meargă să facă cursurile necesare”,

Cosmin Andrei, primar

 

Aventura Parc are ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2023. Ulterior, Primăria urmează să avizeze toate obiectivele din cadrul complexului și să procedeze la angajarea personalului, cel mai probabil fiind nevoie de minimum 50 de angajați.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
ȘANTIER anunțat peste două luni pe maidanul de la marginea orașului: Foișoare, paintball, tiroliană, tubing, bănci smart și terenuri de sport – GALERIE FOTO

 

REPORTAJ Școală cu paznici înarmați: Zeci de bărbați de 40 – 50 de ani învață să scrie și să citească în regim special, la Botoșani – GALERIE FOTO
Există o serie de cursuri școlare de care majoritatea botoșănenilor aproape că nu au auzit. Elevii au vârste trecute de copilărie și a adolescență, iar mare parte dintre ei abia după câteva decenii de viață învață să scrie.
REPORTAJ: Armenii de la Botoșani sărbătoresc Crăciunul în același timp cu Boboteaza, un copil a scos crucea din apa sfințită – VIDEO & GALERIE FOTO
Este mare sărbătoare în comunitatea armenilor de la Botoșani care sărbătoresc în aceste zile Nașterea Domnului Iisus Hristos dar și Boboteaza.
REPORTAJ: Educația în nordul țării prin laboratoare încropite din donații în unități cu aproape 1.000 de copii – VIDEO & GALERIE FOTO
Unul dintre cele cinci orașe ale județului unde condițiile de trai sunt împărțite între rural și urban este Ștefăneștiul, o localitate din est, poziționată pe malul lacului de acumulare Stânca Costești.
Ziua în care a plecat doamna Daniela, între lacrimile părintelui protopop și oamenii care n-au părăsit-o până la mormântul de lângă eroi – VIDEO & GALERIE FOTO
”Îmi cer iertare dacă vorbele mele sunt prea sărace și nepricepute pentru a cuprinde o viață a unui om care mult s-a străduit. În primul rând să se țină de cuvânt. Apoi să iubească și să facă cât mai mult bine”...
Copiii din școlile botoșănene aduși la ore cu „masa caldă” a Guvernului: Încercăm prin toate metodele să-i atragemVIDEO & GALERIE FOTO
Nouă unități de învățământ din județul Botoșani sunt beneficiare ale programului guvernamental „Masa Caldă”, unul introdus de câțiva ani în sistemul educațional românesc și încă aflat în testare.
Hlipiceni, inima credinței! Sute de credincioși și pelerini la una dintre cele mai impresionate slujbe: Doamne, învață-ne să ne rugămVIDEO & GALERIE FOTO
Probabil că nicicând centrul comunei Hlipiceni nu a fost într-atât de animat precum în dimineața zilei de 15 septembrie 2022 care va rămâne în memoria colectivă ca o pagină în istoria credinței creștine.
Muncitorii care părăsesc Botoșaniul fugăriți tocmai de patronii care se plâng că le mor afacerile - REPORTAJ în trenul spre munca răsplătită pe merit
Sunt deja ani la rând de când mediul de afaceri din județul Botoșani suferă din cauza deficitului de forță de muncă. Întreaga vină a căzut asupra statului sau a prezumtivilor angajați care vânează mirajul străinătății. Realitatea arată lucrurile într-o lumină diferită. Meseriașii nu mai pleacă peste granițe în căutarea respectului pentru munca lor. Trec doar granițele dintre județele țării.
REPORTAJ: Sute de oameni la Mănăstirea Vorona, ceremonial religios impresionant săvârșit de Nichifor Botoșăneanul: De acum Dumnezeu ne-a rămas și Maica Sfântă VIDEO & GALERIE FOTO
Este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Prima sărbătoare din noul an bisericesc are loc pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului.
Prefectul Sorin Cornilă i-a deranjat pe „directorii fără chip”! A intrat neanunțat în birouri și a dat de lacrimi la un șef: Ne-a îmbolnăvit / Deci, plâng, dacă vreți vă spun... VIDEO & GALERIE FOTO
Într-o probabilitate extrem de ridicată puțini sunt botoșănenii care cunosc abrevierile acestor instituții: OSPA, ITCSMS sau OJZ. Aceste unități de stat există și funcționează din bani publici.Și sunt conduse de directori care sunt deranjați la fața locului extrem de rar de către jurnaliști sau șefi ierarhici.
REPORTAJ din perla montană a țării, acolo unde Briliantu' României se produce la terasă, iar oamenii care aruncă gunoaie ajung în iad – GALERIE FOTO 
Au curs vara aceasta valuri-valuri-valuri articolele, postările și indignările aferente despre ceea ce se întâmplă pe litoral, de la carnea expirată de acum câțiva ani și până la parcarea de o sută de lei pe zi din Mamaia. Bineînțeles, neuitând de episodul cu băiatul care și-a transferat celebritatea de la TV în online și a reușit să trezească la viață o țară cum nu au putut să o facă nici măcar prețurile aberante la gaze, electricitate și carburanți. 
REPORTAJ în județ! Chipul pe care-l arată războiul! Botoșani primește ucraineni cu ochii în lacrimi: Vin, se uită... nu pun mâna pe nimic, sunt foarte traumatizațiVIDEO & GALERIE FOTO 
Țara noastră a devenit un pansament al suferinței pentru zecile de mii de ucraineni care ne-au trecut deja granițele și care au statut de refugiat. Războiul și-a arătat fața la Botoșani prin valul de oameni care fac cunoștință cu noi cu lacrimi în ochi și înconjurați de copii și bagaje. 
Instituția de la Botoșani cu ușa aproape întotdeauna închisă! În interior, o profesie moare încet, ultimii „doctori ai pământului” lucrează mai degrabă din pasiune – GALERIE FOTO
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Există o astfel de instituție la Botoșani, (mai puțin cunoscută sau chiar deloc) și vizitată preponderent de persoanele care dezvoltă afaceri în domeniul agricol. Însă numai dacă sunt obligate, în demersul birocratic.
Bătrânul Măr care a făcut minuni ”odihnește” lângă gard, Sfinte Moaște ascunse de Securitate în zidul bisericii: De ce nu iei oasele acelea să le arunci în pârâu? - GALERIE FOTO
Botoșanii sunt asemenea unui tărâm încă nedescoperit, cu minuni purtate din gură în gură de pustnici sau de pelerinii care, an de an, bat potecile dintre mănăstiri.
REPORTAJ în Ucraina! CreaFuture a ajuns la Cernăuți într-un proiect cu educație non-formală, laborator de creativitate și legende cu străzi măturate cu trandafiri – FOTO & VIDEO
Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Drumul de aproape 100 de milioane de euro reparat cu ceremonii, primar ”omorât” și soț de primăriță pus la zid. Pentru că... ”oamenii sunt pe primul loc”VIDEO & GALERIE FOTO
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
S-au săturat de restricții! Revoltă în Piața Revoluției, sute de oameni în stradă, jandarmii au interzis accesul și altora, s-au ars măști și fumigene – GALERIE FOTO & VIDEO
După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
La ”Buletine” e DEFECT de mână: să nu permiți cărții să expire că te plimbă funcționărimea până dai de acru
Să nu îndrăzniți zilele acestea să vă faceți buletin nou! Încercați doar dacă vreți să vă bateți joc de timpul vostru. Sau, mai bine spus, numai în cazul în care sunteți dispuși să (re)deveniți mingea de ping-pong a autorităților.
BRAVO.E LOCUL POTRIVIT SA INGROPI NISTE BANI.LINGA CIMITIR.SI ASA MAI E PUTIN SI MORTII O IAU LA VALE .MACAR S O FACA CU TIROLIANA
12 august 2023, 08:14
sper ca skatepark-ul sa aiba rampe de beton, ca daca sunt de plastic il fac degeaba
11 august 2023, 23:16
Stimate domnule Primar am onoarea să vă salut ! Pe zi ce trece surprindeți pe mai toți botoșănenii cu noi și noi proiecte, unele care au fost realizate, iar altele deja au prins, nu numai contur, ci și viață. Pentru toată activitatea, personal a dumneavoastră, împreună cu membrii C:L.al Primăriei Botoșani, depusă în realizarea acestor obiective sunteți de felicitat la scenă deschisă, să vadă tot omul că nu ați stst cu mâinele încrucișate, ați depus eforturi mari pentru realizarea lor. Pentru aceaste fapte sunteți de lăudat și de apreciat ! Numai un hain, un om cu suflet râu nu ia în considerare binefacerile Primăriei în folosul tuturor locuitorilor din municipiu și al tuturor oamenilor care ne vizitează orașul! Fără îndoială puteți să vă bazați pe toti alegătorii pentru anul ce vine,2024. Felicitări !!!
11 august 2023, 18:43
Banci inteligente cu internet. Sublim. Mai ales ca în ziua de azi e greu sa nu ai internet nelimitat pe telefon. Canalizare mai putin inteligenta la Lebăda mă gândesc ca mai are de așteptat...
11 august 2023, 15:44
Fabrici, unitati de productie, ceva sa producem si noi, sa valorificam produse, sa ocupam forta de munca,sa nu mai plece tineretul la strans kkt afara.....ganditi-va ca fara bunastarea oamenilor, a salariilor lor bune, nimic nu merge, totu-i mort!, din cauza saraciei din zona.Botosanenii sunt saraci, nu au unde munci.
11 august 2023, 14:16
Pâine și circ! Orașul are nevoie în primul rând de dezvoltare economică,distracția pe ultimul loc!
11 august 2023, 14:11
La fel ca parcul Cornisa si acest parc va fi subventionat din banii primariei. Dupa noi potopul.
11 august 2023, 13:51
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Sinucigașii dau niște semnale de alarmă, pe care oamenii din jur le pot decodifica și trebuie să se ia măsuri imediat. Eu pe șefii lor i-aș trage la răspundere: nu își cunosc oamenii? Nu le știu problemele? Trebuie să aibă ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9681 lei
USD
Dolarul SUA
4.6029 lei
CHF
Francul elveţian
5.2648 lei
GBP
Lira sterlină
5.8001 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1236 lei
XAU
Gramul de aur
299.3672 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2586 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3052 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0248 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3895 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2043 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.3 o C
Dorohoi
0.3 o C
Bucecea
1.2 o C
Darabani
-0.4 o C
Saveni
1.0 o C
Ştefăneşti
5.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.