Reportaj
FOTOREPORTAJ Zilele Orașului în Centrul Vechi, concerte printre gunoaie și semințe, horă și năvală la bucate

Concitadinii minoritari nu s-au dezis nici la această ediție a Zilelor Orașului organizată în Centrul Istoric. „Gazde” atente, au ieșit în stradă cu duiumul și au luat cu ei și tonele de semințe pe care să le spargă, cu public. Dincolo de aceste lucruri obișnuite deja, seara de joi care-a fost dedicată folclorului, a scos din case numeroși botoșăneni.

Scena a fost adjudecată de sutele de costume populare din rândul unor ansambluri din județ sau a celor de la Rapsozii Botoșanilor. Cap de afiș a fost joi Margareta Clipa. Și să nu credeți că muzica populară n-a avut succes. Din contră.
Spațiul din fața scenei era plin de oameni care au dorit să mai iasă din case, mai ales că și vremea s-a mai domolit. Unii dansau, alții priveau pur și simplu. Cu copii pe umeri, cu iubite de mâini sau cu amicii, toți botoșănenii care au ales Centrul Vechi în seara de joi, au părut să se fi simțit bine.
De mare succes s-au bucurat și terasele amenajate în apropiere unde deja în jurul orelor 20:00 nu se mai găseau locuri la mese. Micii sfârâiau pe grătare, comercianții umblau ca furnicile să-și servească mușterii, berea curgea gârlă. S-a bucurat și primarul Ovidiu Portariuc care a făcut un tur al centrului.


Într-adevăr și pe noi ne-a surprins prezența din prima zi, după cum ați văzut deja nu se mai găsesc locuri pe la mese. Asta e bine și pentru comercianții care au venit și au văzut cum se desfășoară o activitate în condiții de profitabilitate pentru că și pentru ei este foarte important lucrul acesta. Am discutat cu câțiva dintre ei, erau foarte mulțumiți. cred că lumea apreciază și artiștii care au fost și vom vedea pe parcurs cum vom evolua lucrurile”, a arătat Ovidiu Portariuc.
Distracția va continua pentru încă trei zile, inclusiv vineri, 24 aprilie cu o serie de evenimente organizate în Centrul Istoric. Așa cum am fost obișnuiți însă, dacă la Flămânzi de Zilele Orașului a fost Delia iar la Dorohoi Antonia, la Botoșani ne vom mulțumi cu artiști mai puțin de succes, din cauza răfuielilor politice din plenul municipal. Seara de vineri vine cu Trupa Maxim și DJ Line.
Gabriela ERDIC

 

O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Noaptea de Înviere în camera de gardă cu fel și fel de bolnavi: FĂRĂ ouă roșii si cu Lumină adusă uneori chiar de pacienți
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere,  ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
REPORTAJ: Femeile (ne)observate din spitale care sunt cel mai aproape de bolnavi: Una a fost luată acasă de-un pacient
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
REPORTAJ: Ambulanța a ajuns bătaia de joc a unora: Medici chemați să salveze saci de gunoi, agresați sau confundați cu taximetriștii: Veniți și vi-l luați că e mort
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
IATĂ mâinile unui copil din Botoșani! POVESTEA puștiului care la 11 ani culege urzici pentru a-și ajuta mama și frații orfani de tată - GALERIE FOTO
Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta. Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.
REPORTAJ în comuna păzită de cadrele MAI de cel mai feroce dușman invizibil: oamenii stau treji noaptea, animalele băgate în „groapa comună” – FOTO&VIDEO
Comuna „maternitate” de unde a pornit primul focar de pestă porcină africană din județul Botoșani este în continuare sub asediu. Cei care o apără sunt vizibili de la depărtare, dușmanul este însă unul nevăzut, sperie localnicii, fie că vorbim despre pădurile cu copaci anemici sau propriile cotețe unde oamenii și-au crescut porcii.
CÂT de mult te schimbă pușcăria: de la trafic de persoane, la quilling și lecții pentru adolescenți – REPORTAJ din Penitenciarul Botoșani – GALERIE FOTO
Penitenciarul Botoșani este locul unde se descoperă multe talente, abilități, aptitudini. Da, desigur, este și un loc al oamenilor răi, dar care se pot transforma în ființe umane altruiste, conștiente de ceea ce au făcut în trecut… sau nu. Astăzi am ales să ne concentrăm pe partea pozitivă a poveștii despre tot ce înseamnă detenție.
Eminescu? – „Nu știm cine a fost…” REPORTAJ în orașul poetului nepereche „uitat” de tinerii botoșăneni
15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care se împlinesc 169 de ani de la nașterea la Botoşani a poetului nepereche, Mihai Eminescu. Poate pare surprinzător, dar există botoșăneni și mai cu seamă tineri care habar nu au cine a fost Mihai Eminescu.
Lacrimi, îmbrățișări lungi, dar și încurajări, căci STRĂINĂTATEA îi așteaptă: Sute de botoșăneni pleacă spre alte țări după sărbători – GALERIE FOTO
Orașul nostru rămâne din ce în ce mai gol și trist. Sute de botoșăneni au plecat spre Italia, Germania sau Anglia după sărbători, pentru a-și croi un trai mai bun. În fiecare an, luna ianuarie este cea mai tristă pentru botoșănenii care sunt nevoiți să se despartă de casă pentru a-și relua activitatea la locul de muncă, care din păcate, este la mii de kilometri de cei dragi.
REPORTAJ dinăuntrul durerii: Drama pacienților de la Mavromati loviți de cea mai grea boală - Forța trebuie să vină din tine
Dimineața zilei de 21 noiembrie 2018, Secția de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati... O liniște apăsătoare domnește pe holuri și în saloane. Pentru cei mai mulți dintre pacienți este liniștea dinaintea furtunii. În timp ce un bărbat tocmai și-a dat sfârșitul în salon, alți zeci de pacienți se luptă cu o boală nemiloasă – cancerul. 
Liceul „din provincie” care a făcut 500.000 de euro în trei ani: Trebuie să supravieţuim, dacă nu facem ceva, în câţiva ani noi dispărem - GALERIE FOTO
Veste mare pentru liceul din cel mai sudic orăşel al judeţului: proiectul „Optimizarea instruirii practice în context european” depus în cadrul Programului Erasmus Plus a fost admis la finanţare.
Omul – spectacol: peste 1.000 de show-uri de la Botoşani şi până la Venezia, din comunism şi până în mileniul 3 cu cei mai mari artiști ai României
Spre sfârşitul anilor ’80 făcea cursuri la Şcoala Populară de Arte. Aşa l-a cunoscut pe Ion Ilie, pe atunci director al Filarmonicii de Stat Botoşani, care observându-i ideile de spectacole şi simţindu-i înclinaţia spre impresariat i-a propus să vină pe acest post la prestigioasa instituţie de cultură.
Afaceri cu cerul! Preotul faianțar - electrician care a ridicat o casă nouă unei familii rămasă fără acoperiș deasupra capului - VIDEO & GALERIE FOTO
O poveste emoționată vine de la capătul județului. În comuna Călărași o familie a rămas fără casă în primăvara acestui an din cauza unu incendiu.
Aventură la spălătoria care-ți curăță mașina până te apucă nervii: ori interior, ori exterior că-i greu amândouă
S-a încălzit brusc, de la zăpadă am trecut repejor la ”mâneci scurte”, așa că merg și eu ca tot omul să schimb anvelopele. Și zic apoi, ”hai să o și spăl”. Gravă eroare!
REPORTAJ în România nimănui și copiii sacrificați ai județului: Două fete care vor să învețe, retrase de mamă de la școală – GALERIE FOTO
La fix 40 de kilometri distanță de municipiul Botoșani se află comuna Cordăreni. Undeva dincolo de Dorohoi, drumul cu mașina este unul anevoios, nu din cauza a cine știe ce obstacole, ci doar a gropilor care fac distanța până acolo să fie parcursă în mai bine de o oră.
Paradisul din orașul mort
Oamenii curg valuri pe poarta fabricii, iar într-o parcare imensă zeci de autocare şi microbuze îi aşteaptă să îi ducă acasă. Pare o scenă desprinsă de pe fostele platforme industriale comuniste, când la ora schimburilor totul era un furnicar, muncitorii abia aveau loc să treacă unul de celălalt, iar autobuzele aveau călători şi pe scări. Doar că aici tabloul este totuşi diferit.
REPORTAJ: Cel mai frumos moment pe Bulevardul Mihai Eminescu, câinele Basil adus la Botoșani pentru un băiat – GALERIE FOTO & VIDEO
Ceea ce s-a petrecut joi dimineață pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani a fost un moment plin de emoție și o lecție dureroasă de viață, deopotrivă.
Heloo,acel clown nu sta in chirie la tigani ci produce bani pt. ei zi de zi,ca tigani sa-si cumpere mancare si electronice de ultima generatie
29 septembrie 2016, 11:01
Poate ar fi mai bine sa aprofundati un pic cine sunt cei din poze. Clown-ul acela este un cersetor, intr-adevar dar e un copil orfan , plecat de multi ani dintr-un centru de plasament, sta cu chirie la tiganii din zona centrala.Nu fura si nu a furat niciodata. Isi castiga existenta vanzand diverse briz-brizz-uri trecatorilor, iconite, etc. Nu a fost bogat niciodata la cei aproape 40 de ani si tot timpul a avut un zambet si o iconita pentru orice trecator indiferent daca -iau dat sau nu ,,francul" pentru acest lucru. Doar un biet suflet chinuit care la aproape 40 de ani de viata traieste in continuare cu speranta unei case sau viitor mai bun. Luat in ras de cei mai multi trecatori, imun la glumele facute pe seama lui totusi este mereu zambitor.
24 aprilie 2015, 20:25
nu rromii reprezinta cauzele saracieii de astazi , ci "tunarii" care au dat jecmanit de milioane de euro , bugetul statutului. Curatenie ar trebui la parlament , la primarii si alte institutii , in centrul vechi se matura a doua zi semintele. Nu cumva vreti sa nu mai aiba obiectul muncii si amaratii de la urban serv , sa mai reduceti cheltuielile cu angajatii si sa mai reabilitati penitenciarele , ca ce e drept trebuie amenajata viitoarea "casuta" a unora dintre politicieni .O solutie eficienta ar fi sa angajeze si cativa romi (locuitori din centru vechi) la Urban Serv sa vedeti ca atuncii oamenilor ar incepe sa le pese de curatenia orasului, sociologic vorbind daca plantezi un pom si esti angajat pentru a pastra curatenie "te doare" pentru pomul respectiv si pentru pastrarea curateniei.Dar va place sai neglijati , ii folositi ca masa de manevra in campania electorala pentru a va recastiga mandaturile. Rusiineeee celor care vand minciuni oamenilor. Mai devreme sau mai tarziu ADEVARUL va iesi la iveala.
24 aprilie 2015, 13:08
Schimbati denumirea.....Festivalul tiganilor si infractorilor de pretutindeni!In piata centrala nu poti cumpara nimic din cauza tiganilor,ba iti vind ciorapi,ba haine vechi,telefoane,cupoane,si politia sparge seminte cu ei.............tie scirba sa mai intri in piata,70% din oamenii din piata la orice ora te-ai duce sunt tigani.
24 aprilie 2015, 11:38
Incepand cu anul viitor,Zilele orassului se vor desfasura,prin rotatie,in cate un apartaament al celor carora nu le place Centrul Vechi.
24 aprilie 2015, 10:40
AU FACUT LA NOI ZILELE ORASULUI ADICA ACASA LA RROMI SI PENTRU ASTA MULTAMIM PORTARIUCULUI !
24 aprilie 2015, 10:18
Acesta este electoratul care disciplinat vine la urne,deci trebuie sa le dam locuinte ,ajutoare iar medicii ,inginerii ,profesorii la capsuni in Spania ca nu ne trebuiesc.Platim de pomana si primar si viceprimar si politia comunitara ca ei tot scuipa seminte.Cine sa-i puna la punct si la treaba in folosul comunitatii ca din patru in patru ani avem nevoie de ei deoarece romanii nu ies din casa la vot ei platesc din sudoarea lor acesti oameni care reprezinta fauna centrului vechi.
24 aprilie 2015, 08:33
Cam asa se distreaza lumea si la Vlasinesti. Primarul se simte bine intre cei ca el. Ma refer la intelect.
24 aprilie 2015, 08:32
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Consider că am ajuns la maturitatea politică în care să pot ajunge la CJ să fac mult mai mult pentru județ decât au făcut toți ceilalți în cei 30 de ani care au trecut de la revoluție”,Costel Șoptică, președinte ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7524 lei
USD
Dolarul SUA
4.3164 lei
CHF
Francul elveţian
4.3241 lei
GBP
Lira sterlină
5.4550 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9864 lei
XAU
Gramul de aur
207.4267 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2452 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4292 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9196 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2618 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1840 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6362 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.