Reportaj
FOTOREPORTAJ Agro-Zoo Popăuţi între porcii lui Ţurcanu şi brânza luiPortariuc  
A fost asediu duminică la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (SCDCOC) Popăuţi. La orele prânzului mii de oameni au poposit la complexul din comuna Răchiţi. Afluenţa publicului a fost atât de mare încât câmpurile dinaintea şi de după staţiune, pe ambele sensuri de mers, s-au umplut cu sute de maşini.
Targul Agro Zoo Popauti 2012

Directorii agricoli care ignorau târgul au devenit brusc interesaţi de Agro-Zoo Popăuţi

Deşi sâmbătă s-a încercat dirijarea acestora pentru evitarea aglomeraţiei, astăzi nu s-a mai putut face faţă, astfel încât SCDCOC a devenit mijlocul unei imense parcări. Spre deosebiri de ediţiile precedente, când implicarea instituţiilor statului era practic inexistentă, organizarea Târgului Agro-Zoo de către Consiliul Judeţean şi preşedintele acestuia, Florin Ţurcanu, din postura şefului unui partid aflat la guvernare, a schimbat lucrurile. Direcţia Agricolă Judeţeană şi Camera Agricolă au avut chiar corturi, în care oferit de la pliante şi până la nou apărutul ziar “Fermierul Botoşănean”, şefii acestor instituţii, plus cel de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură adresându-se chiar publicului de pe scenă. Aceştia nu au fost însă singurii reprezentanţi ai unor instituţii care ţin de Ministerul Agriculturii. Agenţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin preşedintele Mihai Ţurcanu şi Minodora Vasiliu, în calitate de director al unităţii de la Botoşani, făcându-şi apariţia la manifestare.

De la tractoare şi bănci, la urdă şi ţuică

Alocarea a 100.000 de lei din bugetul Consiliului Judeţean pentru organizare s-a resimţit şi în extinderea perimetrului târgului, sute de oi, capre, vite, porci, ponei, păsări, porumbei având spaţii mai generoase faţă de anii precedenţi. Nu au fost doar animale, ci şi tractoare, bănci cu oferte de credite agricole, firme de asigurare în domeniul agricol. În mijlocul staţiunii cheful a fost la el acasă: zeci de terase cu produse tradiţionale, de la carne de miel la brânză, urdă şi caşcaval, toate putând fi achiziţionate atât de la producători, cât şi de la deţinători de restaurante care au închiriat căsuţe la care să desfacă produse cumpărate de la alţii. Spre deosebire de anii precedenţi a lipsit mustul, în schimb, ţuica a fost oferită spre vânzare în candităţi industriale, de la tescovină la célèbra “de Rădeni”. Totul a fost completat de concerte susţinute de Orchestra Rapsozii Botoşanilor şi de formaţii din judeţ, maestru de ceremonii fiind Ion Ilie, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. O bună parte a manifestării a fost filmată de Etno TV, o producătoare de la popularul post de televiziune transmiţând publicului inclusiv când să tacă pentru că începe transmisia.   

“Ferma Ţurcanu”, “Bunna” lui Portariuc

Florin Ţurcanu nu a fost prezent doar ca organizator, ci şi ca zootehnist, pe lângă “Metişi karakul & Cap negru german”, “Ferma Ţurcanu” participând şi cu suine de Suliţa. De altfel, preşedintele CJ a şi fost premiat pe scenă pentru iniţierea şi organizarea Târgului Agro-Zoo. Primarul Ovidiu Portariuc şi-a făcut simţită prezenţa şi prin produsele comercializate sub brandul Bunna. Acestea au fost oferite spre vânzare într-un stand situat în zona produselelor lactate şi de peanificaţie. “Descoperă bunătăţile de la Bunna într-o nouă prezentare – joviale, gustoase şi de nelipsit de pe masa familiei” era slogonalul sub care au fost puse la vânzare tot felul de brânzeturi şi sortimente de caşcaval.
În fine, nu au lipsit cabalinele lui Valeriu Iftime de la “Cai de vis”, care au străbătut semeţ ţârgul.

Targul Agro Zoo Popauti 2012 2
Targul Agro Zoo Popauti 2012 3
Targul Agro Zoo Popauti 2012 4
Targul Agro Zoo Popauti 2012 6
Targul Agro Zoo Popauti 2012 7
Targul Agro Zoo Popauti 2012 9
Targul Agro Zoo Popauti 2012 10
Targul Agro Zoo Popauti 2012 11
Targul Agro Zoo Popauti 2012 12
Targul Agro Zoo Popauti 2012 deschis cu oameni politici 14
Targul Agro Zoo Popauti 2012 15









VEZI ŞI:
 Ţurcanu la Popăuţi: Pentru prima dată avem în Guvern un ministru  - VIDEO




















VEZI ŞI:
 Revista Fermierului lansată la Popăuţi cu un fost ministru - FOTOGALERIE




















VEZI ŞI:
Şeful CJ de la Iaşi „fură” ideea lui Ţurcanu cu târgul de la Popăuţi – VIDEO
















VEZI ŞI:
 Târgul Agro-Zoo s-a deschis la Popăuţi cu "Ferma Ţurcanu" şi pleiadă de candidaţi - GALERIE FOTO

”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
S-au săturat de restricții! Revoltă în Piața Revoluției, sute de oameni în stradă, jandarmii au interzis accesul și altora, s-au ars măști și fumigene – GALERIE FOTO & VIDEO
După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
La ”Buletine” e DEFECT de mână: să nu permiți cărții să expire că te plimbă funcționărimea până dai de acru
Să nu îndrăzniți zilele acestea să vă faceți buletin nou! Încercați doar dacă vreți să vă bateți joc de timpul vostru. Sau, mai bine spus, numai în cazul în care sunteți dispuși să (re)deveniți mingea de ping-pong a autorităților.
REPORTAJ: Incursiune în noapte după oamenii nimănui, primarul a coborât într-un canal adânc, diversiune pentru „a scăpa” de echipajul Poliției Locale – GALERIE FOTO&VIDEO
Acțiunile prin care se încearcă convingerea persoanelor fără adăpost din municipiu să meargă într-un loc acoperit pe vremuri de ger nu au fost inventate sâmbătă seara, la finele săptămânii trecute. Au loc aproape an de an, echipajele Poliției Locale efectuând un periplu prin oraș, în locurile cunoscute, pentru a încerca să evite pierderi de vieți omenești din rândul oamenilor străzii.
30 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Paisie, marele duhovnic al românilor: MĂRTURISIRI emoționante ale preoților botoșăneni – GALERIE FOTO
Astăzi, 18 octombrie, se împlinesc 30 de ani de când Părintele Paisie Olaru s-a mutat la cele veșnice.
Litoralul negru în pandemia albă: o japcă de patru stele de la plajă până la terasă - Pentru fete părăsite avem locuri gratuite VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă vă gândiți să mergeți pe litoralul românesc ca să auziți marea, scoateți-vă rapid chestia asta din cap. Fiindcă pe mirobolantul mal românesc al Mării Negre se aude orice, numai valurile produse de Black Sea nu se fac auzite. Sunt acoperite de maneliști, vânzători ambulanți, motoare turate la maxim. Dar mai ales de multă nepăsare și nesimțire a unor oameni care au primit de la divinitate un cadou de neprețuit pe care își fac nevoile.
Viața fantastică a botoșăneanului născut într-un palat: Crescut de soldați, și-a adus acasă o prințesă și toată viața a trăit într-o poveste – FOTO & VIDEO
Pe 6 august împlinește 83 de ani. Este printre ultimii actori din Generația de Aur a teatrului botoșănean. Un destin care bate orice scenariu, o viață ca un spectacol, un actor care ne oferă o lecție de viață: dincolo de orice personaj de pe scenă există o poveste.
Loading...
Orașul ASCUNS: Locul misterios din urbea Botoșanilor, iazul de poveste de la marginea străzii, despre care botoșănenii nu știu mai nimic: ”Și acum este un beci acolo, nimeni nu știe de el…” – GALERIE FOTO & VIDEO
Pitit pe o stradă micuță din Botoșani, un iaz aproape necunoscut botoșănenilor păstrează amintirile a cel puțin trei generații. Povești care, din când în când, ies la suprafață asemenea unor mesaje în sticlă, spre a fi dăruite celor care nu au aflat încă.
Publicul are nevoie de povești, cultura de bani: O pandemie care unește, dar nu înlocuiește aplauzele
În cele două luni de izolare, instituțiile de cultură din Botoșani, ca peste tot în țară și în lume, au încercat să suplinească expozițiile, concertele, spectacolele de teatru, deschizând către public un culoar virtual.
Anii 80 nu ajung la Botoșani nici în... 2020: cum să faci un concert retro cu 10.000 de oameni din toată țara și încasări de 2 milioane – VIDEO & GALERIE FOTO
Peste 10.000 de români, majoritatea clujeni, dar și directori și oameni de afaceri din Botoșani, s-au întors în anii 80, preţ de o seară, ajutaţi de o Sabrina ilegal de  sexy pentru cei 51 de ani ai săi, un gentleman de la Modern Talking, un Milli Vanilli în mare formă, un Ottawan plin de energie și un Silent Circle ca la prima tinerețe.
„Italianul”, băiatul nimănui și al tuturor, înmormântat de Primărie și de câteva persoane cu suflet bun, condus pe ultimul drum de sărmani – GALERIE FOTO & VIDEO
Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.
FOTOREPORTAJ pe secția cea mai sensibilă de la Mavromati, bebeluși născuți cât o sticlă – GALERIE FOTO
Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.
Loading...
ACASĂ la Leon Dănăilă: Copiii de la ţară trebuie să vadă că nu trebuie să ai antecedente foarte elevate ca să ajungi în Academie - FOTO&VIDEO
Academicianul speră ca modelul său să inspire, să dea speranţă copiilor şi părinţilor care trec pragul casei sale din Darabani.
Un botoșănean a mutat o casă din Bucovina în Botoșani și a făcut un colț de rai pe care-l pune la dispoziție GRATUITGALERIE FOTO & VIDEO
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
REPORTAJ: Casa de copii cu piscină - distracție în apă, dar și camping cu cortul – GALERIE FOTO
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Fotogalerie la superlativ, cuvintele sunt de prisos ! Bucurii !
23 octombrie 2012, 13:41
Pe noi, oamenii ,care am fost acolo si pe dumneavoastra ,presa ,unde am fost pusi: inainte sau dupa porci?
21 octombrie 2012, 21:48
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Cine are dreptate în conflictul PNL - USR-PLUS?
PNL
USR-PLUS
Nici PNL, nici USR-PLUS
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am observat că cea mai mare problemă ridicată este lipsa unor locuri de joacă, solicitare care se repetă în cadrul tuturor întâlnirilor la care am participat. Pe această cale, fac un apel public către toți cetățenii care ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
24 septembrie 2021
EUR
Euro
4.9491 lei
USD
Dolarul SUA
4.2167 lei
CHF
Francul elveţian
4.5700 lei
GBP
Lira sterlină
5.7803 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8196 lei
XAU
Gramul de aur
237.8628 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2386 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3887 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0651 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3246 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1949 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16.4 o C
Dorohoi
16.5 o C
Bucecea
15.7 o C
Darabani
13.0 o C
Saveni
17.1 o C
Ştefăneşti
19.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.