Fata incendiată, în rochie de mireasă, condusă pe ultimuldrum FOTO & VIDEO
Hilişeu Crişan, 2 mai 2013. Un sat uitat de lume, cu case aruncate printre văi. Locul natal al Niculinei Bachinschi, fata a cărei moarte a şocat atât satul în care a copilărit cât şi judeţul şi întreaga ţară. Astăzi, sătenii din Hilişeu Crişan s-au adunat în faţa casei ei pentru a o petrece pe ultimul său drum. În jurul orelor 13:00 deja curtea familiei Bacinschi dar şi locul din faţa casei erau înţesate de oameni. Toată suflarea din localitate dar şi oameni veniţi din satele învecinate au venit la înmormântare, de la copii la bătrânii care se aflau aşezaţi pe marginea uliţei şi priveau puhoiul de lume.
"O rătăcire de moment, un comportament ieşit din comun"
Pe buzele tuturor era parcă lipit numele fetei de 17 ani care a sfârşit într-un mod atât de brutal. Chiar şi după trei zile sătenii încă sunt şocaţi că o astfel de tragedie a lovit satul lor, liniştit până atunci. Nu îşi pot imagina câtă ură trebuie să fi avut Cătălin Andronicese în suflet pentru a comite o crimă atât de oribilă. „Cred că a avut o rătăcire de moment, un comportament din acesta ieşit din comun, nu-mi dau seama dar nu credeam că, chiar se poate ajunge la aşa ceva, niciodată”, a povestit Teofilia Abulicesei, cea care a fost educatoarea lui Cătălin Andronicese, criminalul Niculinei. Ea a mai povestit că băiatul de mic a fost agresiv şi obişnuia să îi lovească pe ceilalţi copii de la grădiniţă însă niciodată nu şi-a imaginat că poate fi în stare să semene atât de multă nenorocire în sânul unei familii nevoită să-şi ducă la groapă copilul.
"Stătea cu privirea pierdută, aşa într-o parte"
Cea care i-a dat viaţă tânărului devenit ucigaş nu a avut curajul să vină la înmormântare pentru a fi ţinta privirilor arzătoare ale consătenilor. Mama lui Cătălin Andronicese, singurul părinte pe care acesta îl mai are, se pare din spusele oamenilor că la rândul ei a fost şocată de fapta comisă de fiul ei. „El a crescut numai cu mamă, am văzut-o ieri când eu am mers la Dorohoi, mergea în autobuz, avea nişte sacoşe, mergea nu ştiu unde, probabil să-i ducă haine, nu ştiu. Dar era şi ea şocată că toată lumea din preajmă vorbea, era, stătea cu privirea pierdută aşa într-o parte, nu cred…nici ea nu se simte bine în situaţia în care este. E ceva la care nici ea nu s-a aşteptat, foarte greu i-a crescut, eu cunosc situaţia, nu o ascultau”, a mai spus Teofilia Abulicesei.
"Am auzit ţipând...am 70 de ani dar aşa ceva..."
O altă bătrână din sat face semnul crucii şi lasă privirea în pat. Nici ea încă nu poate să-şi revină din şocul pe care l-a avut la aflarea veştii că Niculina şi-a găsit sfârşitul într-un şanţ, sub privirile disperate ale mamei ei, înjunghiată şi incendiată. Mai ales că toată nenorocirea a avut loc la câţiva paşi de casa ei. „Am auzit ţipând, dar nu stăteam aşa pe lângă stradă, acolo unde s-a întâmplat nenorocirea asta, am auzit ţipând şi la un moment dat un băiat care lucra la noi s-a urcat sus pe poartă şi a văzut pe cineva de la Poliţia de Frontieră pe după altă casă fugea după dânsul şi zice uite cum fuge ia. Şi pe urmă s-a auzit, s-a răspândit în sat necazul ce-a fost. Am 70 de ani dar aşa ceva nu am putut să văd şi să aud”, a povestit şi Eugenia Iacob. Starea de şoc este una generală în comună şi oamenii nu pot înţelege cum s-a putut ca o aşa o nenorocire să lovească în satul lor. „În acest sat nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Este prima dată când se întâmplă aşa ceva. Toată lumea este şocată că în zona noastră aşa ceva s-a putut întâmpla”, a spus şi o altă săteancă. În acest timp, Niculina se afla încă în casa părintească. Părea că se odihneşte acum, liniştită după durerea la care a fost supusă înainte de a-şi da ultima suflare, în rochie de mireasă şi cu o coroniţă pe cap. La căpătâiul ei, cei care i-au dat viaţă, fratele şi surioara ei se înecau în hohote de plâns şi o strigau continuu. Durerea familiei, a rudelor sau a prietenelor apropiate a ajuns aproape la paroxism când Niculina a ieşit pentru ultima dată din casa părintească. A fost aşezată în curtea din faţa casei unde oamenii s-au bulucit mai aproape pentru a arunca o privire ca să o vadă mireasă, în sicriu.
În jurul orelor 13:30 cortegiul s-a pus în mişcare, într-o tăcere ca de mormânt. Se auzeau doar hohotele măicuţei sale care abia se mai putea ţine pe picioare de durere şi vocile celor trei preoţi. Prietenul Niculinei, Cătălina Jacotă, ajutat de doi prieteni, s-a alăturat convoiului însă nu aproape de sicriul fetei pe care a iubit-o şi pe care poate că şi-o dorea mireasă, ci mai în spate. Privea pierdut lumea care a venit să îi fie alături Niculinei. Sub un soare arzător şi îngânduraţi, cei aproximativ 250 de oameni care au venit la înmormântare au luat drumul cimitirului. Încet, încet cortegiul funerar a ajuns pe dealul unde se afla ţintirimul aproape o oră mai târziu când sicriul Niculinei a fost coborât din maşină pentru a intra pe poarta cimitirului şi apoi în bisericuţa din curtea acestuia pentru oficierea slujbei. Sătenii care nu au încăput în interior şi-au găsit câte un loc prin apropiere, la umbra copacilor. Pe buzele tuturor era în continuare numele Niculinei şi nenorocirea era povestită probabil a suta oară. Femeile mai bătrâne din sat, revoltate de ce-a păţit fata, cu glas scăzut aruncau vorbe grele îndreptate către cel care i-a luat viaţa fetei. Câţiva metri mai încolo, groapa unde Niculina îşi va dormi somnul de veci stătea căscată. Mai mulţi tineri priveau fix golul făcut de groparii cimitirului în pământ, fără a scoate un cuvânt. Tatăl Niculinei hohotea. La vederea gropii, trupul său a fost parcă scuturat de spasme, iar disperarea şi durerea crâncenă aproape l-au doborât. Niculina Bacinschi Născută – 10 noiembrie 1996 Decedată – 26 aprilie 2013 Dumnezeu să o odihnească în pace! Gabriela ERDIC [[galerie-foto]]
Pitit pe o stradă micuță din Botoșani, un iaz aproape necunoscut botoșănenilor păstrează amintirile a cel puțin trei generații. Povești care, din când în când, ies la suprafață asemenea unor mesaje în sticlă, spre a fi dăruite celor care nu au aflat încă.
În cele două luni de izolare, instituțiile de cultură din Botoșani, ca peste tot în țară și în lume, au încercat să suplinească expozițiile, concertele, spectacolele de teatru, deschizând către public un culoar virtual.
Peste 10.000 de români, majoritatea clujeni, dar și directori și oameni de afaceri din Botoșani, s-au întors în anii 80, preţ de o seară, ajutaţi de o Sabrina ilegal de sexy pentru cei 51 de ani ai săi, un gentleman de la Modern Talking, un Milli Vanilli în mare formă, un Ottawan plin de energie și un Silent Circle ca la prima tinerețe.
Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.
Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere, ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta. Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.
Comuna „maternitate” de unde a pornit primul focar de pestă porcină africană din județul Botoșani este în continuare sub asediu. Cei care o apără sunt vizibili de la depărtare, dușmanul este însă unul nevăzut, sperie localnicii, fie că vorbim despre pădurile cu copaci anemici sau propriile cotețe unde oamenii și-au crescut porcii.
Penitenciarul Botoșani este locul unde se descoperă multe talente, abilități, aptitudini. Da, desigur, este și un loc al oamenilor răi, dar care se pot transforma în ființe umane altruiste, conștiente de ceea ce au făcut în trecut… sau nu. Astăzi am ales să ne concentrăm pe partea pozitivă a poveștii despre tot ce înseamnă detenție.
15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care se împlinesc 169 de ani de la nașterea la Botoşani a poetului nepereche, Mihai Eminescu. Poate pare surprinzător, dar există botoșăneni și mai cu seamă tineri care habar nu au cine a fost Mihai Eminescu.
Orașul nostru rămâne din ce în ce mai gol și trist. Sute de botoșăneni au plecat spre Italia, Germania sau Anglia după sărbători, pentru a-și croi un trai mai bun. În fiecare an, luna ianuarie este cea mai tristă pentru botoșănenii care sunt nevoiți să se despartă de casă pentru a-și relua activitatea la locul de muncă, care din păcate, este la mii de kilometri de cei dragi.
...niste inapoiati..si nimic mai mult..lumea se indobitoceste in ce in ce mai mult,este incredibil cum pot gandi acesti tineri,peste tot vezi numai destrabalare
Nu am cunoscut pe aceasta fata, sunt din Italia am mult prietin in Romania la Jud Suceava si Botosani, dar de cand am afalat de aceasta tragedie, am plans si cum mi-ar fi murit mie cineva drag, nu pot intelege cum a putut sa se intample asa ceva.Dumnezeu sa te odihneasca in pace,
Nu se poate înţelege cât de grea e despărţirea, decât atunci când o fiinţă dragă pleacă de lângă noi. O cauţi şi nu o găseşti, o strigi şi nu te aude, o aştepţi şi nu mai vine. Ne rămâne doar amintirea şi un dor nestins în inimă a dragii noastre Niculina,un Ingeras de Fata,luata prea devereme!Odihneasca-se in pace!Madalina din Dorohoi...
Nu am cunoscut-o deloc pe aceasta fata, sunt din Botosani, dar de cand am afalat de aceasta tragedie nu mai sunt om, am plans acum in hohote ca si cum mi-ar fi murit mie cineva drag, nici acum nu pot intelege cum Dumnezeu a putut ingadui sa se intample asa ceva, chiar si ieri la sfanta Spovedanie am intrebat parintele de ce uneori cand sunt intamplari atat de crude Dumnezeu nu face nimic pentru a indrepta lucrurile? Dumnezeu sa te odihneasca in pace, si daca te-a luat la El sper sa poata alina suferinta celor dragi tie Niculina.
Incredibil,suntem in vestul salbatic :| Ce merita criminalul ala? Ars pe rug si smulsa carnea cu clestele,sa simta si el ce a simtit biata fata :( Dumnezeu sa o odihneasca!
„Cea mai importantă valoare pe care trebuie să o protejăm și este în sarcina noastră, este viața. Pentru viața acestor oameni și pentru condițiile decente pe care trebuie să le aibă, trebuie să depunem tot efortul pentru c ...