Naţional
ZECE oameni au murit după ce au băut SPIRT contrafăcut

A fost declanșată o anchetă de proporţii iar autorităţile încearcă să găsească vinovaţii pentru moartea a cel puţin 10 oameni. Decesele au survenit în doar câteva zile. Toate informaţiile par să conducă spre ipoteza că victimele au băut alcool sanitar contrafăcut.

Morți după ce au băut spirtul toxic

În loc de alcool etilic, cum scria pe eticheta produsului, producătorul ar fi folosit alcool metilic. Un ingredient de 4 ori mai ieftin, dar ucigător. Cei care au băut spirtul toxic nu au avut nicio şansă, scrie Observator.

 

Alerta s-a dat zilele trecute, după ce în comunitatea ruşilor lipoveni trei oameni au murit într-o singură noapte, iar analizele au arătat că se intoxicaseră cu alcool metilic. Nu au fost singurele victime din Stolniceni Prăjescu, o localitate aflată la 70 de kilometri de Iaşi.

 

Doar pe o uliță, într-o singură noapte, și-au pierdut viața trei persoane, doua femei și un bărbat.

 

3 decese într-o noapte

Câteva zile mai târziu un alt barbat care stătea puțin mai in spate și-a pierdut și el viața. Potrivit unor surse din anchetă, singurul lucru pe care îl aveau în comun aceste persoane erau niște sticle cu alcool sanitar care au fost găsite în casele lor.

 

"Au fost trei cazuri 2 femei și un bărbat într-o noapte au decedat. Nu spirt am înțeles, dezinfectant la culoarea alcoolului sanitar. Am înțeles că au găsit o probă, și ce a mai rămas într-o sticlă și l-au luat la cercetări. Au murit trei odată, și pe mine m-a surprins când am auzit a doua zi de trei cazuri în aceeași noapte",

a declarat Hugianu Costel, primar Stolniceni Prăjescu.

 

 

Ultimul s-a stins soţul Agafiei Teofan. De la ea au aflat poliţiştii posibila cauză a decesului.

 

Spirt cumpărat de la magazin

Toți cei patru ar fi consumat alcool sanitar cumpărat de la magazinul din sat.

 

"Au băut toți, împreună au băut. Au băut toți. Doamne a ieșit acum de spălat parbrize. Nu știu pentru spălat mâini asta. Spirtul ăla albastru, nu știu cum. De parbrize de mâini, nu știu cum! De ce au băut? Era mai ieftin. A fost rău, a fost rău eu am venit cu o zi înainte, i-am adus suc și vin. Nu a băut. Voma și după aia după masă. In doua cu apa îl făceau",

mărturisește Agafia Teofan.

 

 

Cele patru decese din Stolniceni Prăjescu nu sunt singurele. Ancheta a stabilit că, doar în judeţul Iaşi, cel puţin alte şase persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele două săptămâni din cauza intoxicaţiei cu alcool metilic. O singură victimă a ajuns în viaţă la spital. În ciuda eforturilor, medicii nu au reuşit să îl salveze.

 

"De la familie s-a aflat că e consumator cronic de băuturi alcoolice, analizele de laborator efectuate in urgenta au arată o acidoza severă și o gaura abiotică crescuta ceea ce înseamnă pentru noi suspiciunea unei intoxicații cu un alcool toxic. Am aflat că au existat și alte cazuri extrem de grave care nu au mai ajuns la spital, au fost direct testate post mortem și s-a confirmat aceeași intoxicație cu alcool metilic",

a explicat prof. dr. Diana Cimpoesu, medic șef UPU Spitalul Sf. Spiridon Iași.

 

loading...
O nouă listă a morții făcută publică de autorități! Alte 11 familii îndoliate în România

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
O familie și-a îngropat mortul după 3 săptămâni, demonstrând că nu avea Covid-19: Vrea să dea spitalul în judecată
Isteria COVID-19 e la fel de contagioasă ca virusul.
Jurnalistul Alex Dima, mesaj pentru cei care nu cred în COVID: Dacă se îmbolnăvesc medicii, cine ne tratează? O să murim cu zile
Jurnalistul Pro Tv, Alex Dima sare în apărarea Andreei Esca, după ce ştirista a confirmat că s-a îmbolnăvit de COVID-19, şi le-a transmis un mesaj celor care o acuză că „a fost plătită să spună că există virusul“.
Șoferiță oprită în trafic pe motiv că avea stegulețul agățat la geam: ”Ați depășit gabaritul mașinii”VIDEO
Imaginile au stârnit furia internauților, care au postat peste 1.000 de comentarii în doar 13 ore, clipul fiind distribuit de aproape 6.500 de persoane.
Fată de 18 ani dată în judecată de spitalul în care a stat internată: ”M-a întrebat dacă vreau să fiu internată de COVID. Am spus că...”
Atenție la ce scrieți pe Facebook! Un spital a decis să dea în judecată o tânără de 18 ani, pe care o acuză de defăimare.
TRAGEDIE: ”Este al doilea însoţitor de zbor, pe baza Iași, care în mai puţin de un an recurge la un astfel de gest”
Tânărul de 24 de ani, care s-a sinucis săptămâna trecută, va fi înmormântat mâine.
Președintele Mișcării Populare, furibund: În mintea lor, pandemia este o poveste, economia doar se preface că este blocată, iar pensionarii sunt furați
Liderul PMP, Eugen Tomac, consideră că peste epidemia de coronavirus și două runde de alegeri se suprapune o clasă politică „plină de mediocrități care ignoră realitatea” și care „a început să se scalde în cel mai mizerabil populism” și arată cu degetul spre PSD și Victor Ponta.
Primul VIDEO filmat dintr-o mașină a Poliției aflată în urmărire: ”Trage pe dreapta sau trag!”
Un bărbat care gonea cu mașina a fost urmărit de polițiști prin trei sate populate, duminică la prânz.
Tânără de 25 de ani MOARTĂ într-un accident cumplit- VIDEO
Sfârșit groaznic pentru o tânără de numai 25 de ani.
Un actor pe care botoșănenii l-au văzut în ”Liceenii”, găsit mort în cadă
Ar fi urmat să împlinească 51 de ani luna aceasta, pe 29 iunie.
Loading...
TRAGEDIE: Doi poliţişti au murit carbonizaţi într-un teribil accident rutier
Deocamdată nu se cunoaşte motivul pentru care autospeciala de poliţie a ieşit de pe carosabil şi a luat foc, arzând ca o torţă.
Femeie rănită de propria mașină: La volan era fiul ei de 3 ani
Un accident pe cât de neobișnuit pe atât de grav. Un copil de 3 ani a urcat la volan și și-a lovit mama cu mașina.
CUMPLIT: Doi tineri au murit pe loc după ce s-au răsturnat cu mașina
Doi tineri de 22 și 24 de ani și-au pierdut viața într-un cumplit accident.
Tânără ucisă cu sălbăticie de iubitul gelos
Cel mai probabil bărbatul va fi arestat preventiv.
Încă o TRAGEDIE produsă de COVID-19: Șeful unei filiale din Moldova a Crucii Roșii a murit
Anunțul trist a fost făcut de directorul general al Crucii Roșii Române.
Loading...
TRAGEDIE pe E581: Un copil de un an și părinții săi au murit în urma unui cumplit accident - FOTO
Accidentul, de o gravitate deosebită, a avut loc vineri dimineață, pe drumul european E581.
DOLIU în lumea academică: Un profesor a murit la doar 39 de ani
Profesorul se lupta, de ani de zile, cu o boală incurabilă.
EMOȚIONANT: Cine sunt bărbații îmbrăcați în combinezoane care l-au purtat pe IPS Pimen? – GALERIE FOTO
Nimeni nu a știut cine sunt cei opt bărbați care poartă pe umeri sicriul. Surpriza a venit a doua zi, când un preot le-a dezvăluit identitatea.
Fost episcop REȚINUT de procurori, Sfântul Sinod pregătește CATERISIREA
Fostul episcop a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier
O fată şi-a pierdut viaţa într-un grav accident rutier din judeţul Olt. Ea era pasageră într-un autoturism condus de-un tânăr.
Accident MORTAL pe drumul Botoșani – Iași: Un șofer a decedat, mai multe persoane rănite
Odată cu ieșirea din starea de urgență au loc tot mai multe accidente.
La farmacia din Piața Mică din Botșani se vând măști cu 4 li/buc dar nu se dă bon fiscal!De ce?Ori sunt contrafăcute, ori suntt duse la negru, ori e o afacere Guvern+PNL+Proprietar.
3 mai 2020, 13:29
Sondaj
Pe cine votați la funcția de președinte al Consiliului Județean?
Mihaela Huncă – Pro România
Bogdan Dăscălescu – ALDE
Doina Federovici – PSD
Corneliu Popescu – PMP
Costel Șoptică – PNL
Constantin Rotaru – PPU-SL
Daniel Doctorescu – PRM
Corneliu Furtună – Alianța Partidul Verde - PNȚCD
Andrei Drancă – Alianța USR-PLUS
Declaraţia zilei
„Nu mai putem folosi toaletele. În urmă cu jumătate de an am avut inundație în casă, cu rahat. Tot ce venea de pe canal, mi-a refulat în casă. Problema este mai veche, știu toți cei de la Nova Apaserv, mi-au spus băieții de ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8590 lei
USD
Dolarul SUA
4.1404 lei
CHF
Francul elveţian
4.5183 lei
GBP
Lira sterlină
5.2910 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9604 lei
XAU
Gramul de aur
253.3349 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2474 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3419 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9854 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1101 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1793 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6529 lei
Vremea
astăzi
Botosani
21.4 o C
Dorohoi
21.7 o C
Bucecea
21.3 o C
Darabani
21.9 o C
Saveni
21.5 o C
Ştefăneşti
23.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.