Naţional
ȘOCANT: Un adolescent de 17 ani și-a ucis mătușa nevăzătoare, a violat-o și i-a furat banii

Trupul femeii a fost descoperit după o săptămână. Tânărul a fost arestat.

Un tânăr în vârstă de 17 ani din Mediaş, arestat după ce şi-a omorât mătuşa nevăzătoare ca să-i fure banii. Trupul neînsufleţit al femeii, descoperit după o săptămână, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu.

 

"Prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicită să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: În data de 15.12.2022 procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea unui minor în vârstă de 17 ani din Mediaş, judeţul Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă următoarele: În data de 06.12.2022 inculpatul, care locuia împreună cu mătuşa sa nevăzătoare, în vârstă de 35 de ani, într-un apartament situat în municipiul Mediaş, a luat hotărârea de a o omorî pentru a-i putea fura banii",

 

se precizează în comunicatul de presă.

 

Potrivit sursei citate, băiatul şi-a înjunghiat mătuşa, în timp ce aceasta dormea.

 

"În jurul orelor 22.00 - 23.00 a înjunghiat-o pe aceasta cu un cuţit în zona gâtului în timp ce dormea şi i-a aplicat mai multe lovituri în cap cu un obiect din fier, urmare a loviturilor primite victima decedând. Imediat după aplicarea loviturilor inculpatul a întreţinut cu victima decedată un raport sexual normal. A sustras apoi banii pe care victima îi deţinea şi, totodată, în zilele următoare a folosit fără drept cardul bancar al acesteia",

se mai precizează în comunicat, potrivit Agerpres.

 

Tatăl inculpatului a fost cel care a descoperit fapta după aproximativ o săptămână de la săvârşirea ei şi a anunţat organele de poliţie, susţin procurorii, potrivit observatornews.ro

 

(Sursa Foto – Observator)

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
CUTREMURĂTOR: Un botoșănean și-a ucis concubina, apoi a sunat la 112 să anunțe crima

 

 

Un polițist rutier a FURAT borseta plină cu bani a unui tânăr implicat într-un accident
Respectivul polițist a fost dat afară din cadrul inspectoratului.
Farmacist prins că vindea pe piața neagră droguri de o sută de ori mai puternice decât MORFINA
Bărbatul a fost prins cu o cutie cu mii de pastile și este acuzat de trafic de fentanil și oxicodonă.
De la vecini: Supărat că nu are asfalt pe drum, un sucevean a vrut să-și pună capăt zilelor
La fața locului au ajuns polițiștii care l-au dus la Secția de Psihiatrie.
Wizz Air își închide baza de la Suceava, șase curse externe anulate
Compania a anunțat că baza operațională de la Suceava urmează să fie închisă.
Cine le-a pus parcarea-n DRUM : Intersecția buclucașă în care îți poți parca „bolidul” - VIDEO
Proiectul care pare a fi desprins din filmele de comedie le dă bătăi de cap sucevenilor care pot traversa intersecția doar când locurile de parcare nu sunt ocupate.
Un bărbat a sunat la 112 pentru a-și anunța propria moarte, după care s-a sinucis
În urma convorbirii cu bărbatul, operatorul de la 112 a trimis un echipaj la fața locului.
ALERTĂ: Bancnote de 50 de euro false, puse în uz de un traficant
Bărbatul este cercetat de către polițiști pentru infracțiuni de punerea în circulație de valori străine falsificate şi înșelăciune după ce a făcut plăți cu bancnote falsificate.
O MINORĂ care a fost violată ani la rând de propriul tată a vrut să își pună capăt zilelor: CE s-a întâmplat cu bărbatul
Bărbatul care ar fi trebuit să-i fie sprijin și să o îngrijească s-a dovedit a fi cel mai mare abuzator. Fata a încercat să se sinucidă, după ce ea și sora ei mai mică au fost abuzate de propriul tată.
Șef AJOFM: Muncitorii români sunt discriminați de angajatori pe baza diferențelor salariale
Marinel Hentes, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad susține că angajatorii preferă să importe forță de muncă din țări non-europene, motivele fiind legate de diferențele salariale.
Încă un DECES în urma tragediei de la Crevedia: Bărbatul avea arsuri pe o suprafață mare din corp
O a treia persoană a murit în urma rănilor suferite în explozia de sâmbătă seară a stației GPL de la Crevedia.
POVESTEA pompierului cu mâinile arse după explozia de la Crevedia: Ministrul Afacerilor Interne - Mi-au dat lacrimile
Cătălin Predoiu a relatat povestea salvatorului care a fost rănit în timpul exploziei de la Crevedia.
Alerte cu BOMBE primită de toate ministerele: Autoritățile decid dacă e cazul de evacuare
Sunt alerte de amenințare cu bombă la toate ministerele.
EXPLOZIE aproape de noi: Două butelii GPL aflate într-o pizzerie s-au transformat în bombe
Cele două butelii de GPL aveau o capacitate de 60-70 de litri fiecare.
ALERTĂ în spitale: Am depus multe bombe, multă lume va deceda!
Mesajele cu privire la amplasarea bombelor în spitale au fost primite de reprezentanții instituțiilor.
A fost operată de HERNIE pentru că medicii NU și-au dat seama că e GRAVIDĂ în nouă luni
Medicii și-au dat seama că femeia este, de fapt, însărcinată abia când au intervenit chirurgical pentru scoaterea intestinului. 
Un bebeluș mort a fost găsit într-o pungă la HOTEL: Polițiștii au identificat-o pe mamă
Aceasta ar fi declarat polițiștilor că nu și-a dorit să păstreze copilul.
O „măicuță” a convins o femeie să îi dea 30.000 de euro ca să îi rezolve problemele în dragoste, apoi a fugit cu banii
După ce femeia a fost victima noii metode de înșelătorie, aceasta a apelat la Poliție.
REVOLTĂTOR: O profesoară și-a înjunghiat propriul fiu, apoi a încercat să se sinucidă de două ori
După ce și-a înjunghiat copilul, femeia a înghițit un pumn de pastile și s-a aruncat în fața trenului, supraviețuind ca prin minune.
A omorât o bătrână cu o cărămidă: Criminalul a fost găsit în comă alcoolică în bucătăria victimei
În încercarea de a o jefui, un bărbat de 47 de ani a ucis cu sânge rece o bătrână de 77 ani.
ESCROCI fără inimă: Au profitat de bătrâni și i-au ademenit cu alimente „gratuite” ca să ia CREDITE pe numele lor
Mai mulți pensionari au fost ademeniți cu alimente gratuite, în schimbul datelor personale.
Sondaj
A fost politizată ediția din acest an a Balului Oamenilor de Afaceri?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este un memoriu foarte amplu și bănuiesc că este un... provin informațiile de la un fost manager de la Nova Apaserv. Atât timp cât a fost acolo nu a rezolvat? Bănuiesc că este și frustrat acum și vă spun dvs. informațiile ce ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9725 lei
USD
Dolarul SUA
4.5419 lei
CHF
Francul elveţian
5.1534 lei
GBP
Lira sterlină
5.7376 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0556 lei
XAU
Gramul de aur
294.1024 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2544 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3086 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0036 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3433 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2044 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2.1 o C
Dorohoi
1.9 o C
Bucecea
2.1 o C
Darabani
1.2 o C
Saveni
2.1 o C
Ştefăneşti
4.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.