Naţional
Țeapa de la Volkswagen – Peste 100.000 de mașini cu probleme în România!

Primele estimări ale impactului Dieselgate în România: ar putea scădea cu 0,5 la sută creşterea economică, potrivit calculelor Bloomberg. Ca să îşi spele imaginea, Volkswagen recheamă în service aproape jumătate dintre cele 11 milioane de maşini despre care a recunoscut că sunt echipate cu programul care trişează la testele eco. În România, 100.000 de mașini ar avea softul ilegal instalat, arată Digi24

Registrul Auto Român aşteaptă datele de la Volkswagen pentru a şti la care din modelele din România sunt probleme şi ce maşini ar putea ajunge în service.
Potrivit unor surse din domeniul autorităților care se ocupă de piața auto, în România ar fi peste 100.000 de mașini Volkswagen care ar putea fi rechemate în service. Aceastaa, în condițiile în care sunt 700.000 de mașini Volkswagen înmatriculate în România.
Cel mai probabil, anunțul va fi făcut în octombrie, când producătorul german va finaliza măsurătorile tehnice și va comunica Ministerului Mediului din Germania măsurile care se impun.
Reprezentanții Volkswagen din România spun că modificările softului vor dura cel mult 5-10 minute.
Este de așteptat ca și proprietarii de automobile Audi, Seat sau Skoda să fie anunțați că trebuie să-și aducă mașinile în service.

 

Blugii, simbol al libertății și capitalismului, interziși în Coreea de Nord
(P) În urmă cu câteva luni, în New York Times, apărea un material despre trei femei scăpate din „lagărul” Coreei de Nord și care explicau unei lumi șocate motivul pentru care Kim Jong-un a interzis în țara sa purtarea blugilor, printre altele. Avea o problemă mai ales cu blugii rupți sau cei „skinny”.
Este DOLIU în România: A murit unul dintre cei mai mari sportivi
Era internat în spital de trei luni, după ce a fost diagnosticat cu o boală incurabilă.
Presa elenă uimită de pompierii români trimiși în iadul din Grecia: ”Sunt de pe altă planetă”
”Extratereștri”, acesta este cuvântul de pe buzele grecilor, arată un jurnalist care descrie într-un articol modul de operare al pompierilor români mobilizați să stingă incendiile din insula Evia.
Un bărbat a murit în trenul care a plecat din Iași: Soția era lângă el, dar nu a realizat că este mort
Bărbatul de 57 de ani și-a găsit sfârșitul pe o banchetă din tren, alături de soția sa.
TRAGEDIE: Cinci copii s-au înecat în râul Siret
Cei cinci s-au înecat după ce ar fi încercat să salveze alți doi copii, susțin martorii.
TRAGEDIE la Bacău: Șapte persoane decedate, a fost activat Planul Roşu - FOTOGALERIE
Șapte persoane, inclusiv doi copii, au decedat în această dimineață, în urma unui accident care a avut loc pe DN2.
CUM a demonstrat o șoferiță că nu era beată la volan: Alcoolemia era cauzată de…
Femeia a contestat decizia polițiștilor, și anume suspendarea carnetului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
A murit românul cu cea mai mare pensie din țară
Decesul a fost înregistrat ieri dimineață.
Incendiu la Spitalul de Copii din Iași, pacienții evacuați - FOTOGALERIE
În urmă cu câteva minute  la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași  a izbucnit un incendiu.
Loading...
Șoferiță izbită în trafic de mașina unui polițist, omul legii lăsat FĂRĂ permis
Polițistul a greșit, au considerat colegii acestuia, care au și luat măsura suspendării permisului pentru 30 de zile.
DOLIU în Justiție: O judecătoare s-a stins din viață, și-a petrecut ultimele clipe la Mănăstirea Petru-Vodă
Femeia activa ca judecător și, de doi ani, se lupta cu o boală cruntă. Avea 49 de ani.
TRAGEDIE în lumea medicală: Un psiholog s-a sinucis în cabinetul de consultaţii
Apropiații spun că medicul trăia o teribilă traumă în familie.
TRAGEDIE în România: Un medic rezident care lucra la ATI s-a sinucis, colegii sunt devastați
Din primele informații, medicul s-a injectat cu substanțe de la ATI și a fost găsit decedat acasă. Medicul avea 27 de ani și a lucrat o perioadă și pe zona de Covid a spitalului.
A murit și cântăreața Gabi Luncă
Încă un nume mare al muzicii de petrecere a murit, vineri noaptea. Îndrăgita cântăreață de muzică populară și lăutărească Gabi Luncă a decedat, la vârsta de 83 de ani, la Spitalul din Ilfov, răpusă de COVID-19.
Loading...
A murit și ultimul ”măturător de praf de stele” – FOTO&VIDEO
Nu a vrut să renunţe la muzică nici în pandemie şi a continuat să cânte într-un restaurant. Tocmai la o petrecere de 8 martie s-ar fi infectat, spun apropiaţii săi.
GRAV accident pe Drumul European, căruță spulberată de o mașină
Un autoturism Logan a izbit în această după-amiază o căruţă care circula pe DE 583.
TRAGEDIE: Patronul unei firme de transport, care ducea pachete românilor din străinătate, a murit alături de alți doi conaționali într-un accident în Germania
Duba plină cu pachete ce trebuiau să ajungă la românii in Germania și Franța a intrat sub roțile unui autotren.
Tânăr de 21 de ani, mort după ce o căprioară a intrat prin parbriz în mașină
Tânărul se afla pe scaunul pasagerului, într-un autoturism Ford, atunci când o căprioară, care a fost lovită de o altă mașină din trafic, a intrat prin parbriz și i-a provocat moartea.
Polițist încătușat după ce a cerut 3.200 de lei unui șofer, SURPRIZĂ cine a făcut denunțul
Omul legii și-a recunoscut fapta.
Ce orașe și comune primesc finanțare de la Guvern, prin Programul Operațional Regional – LISTA investițiilor aprobate
Cseke Attila, ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a semnat 36 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de 308 680 126,13 lei.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Cine are dreptate în conflictul PNL - USR-PLUS?
PNL
USR-PLUS
Nici PNL, nici USR-PLUS
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am observat că cea mai mare problemă ridicată este lipsa unor locuri de joacă, solicitare care se repetă în cadrul tuturor întâlnirilor la care am participat. Pe această cale, fac un apel public către toți cetățenii care ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
24 septembrie 2021
EUR
Euro
4.9491 lei
USD
Dolarul SUA
4.2167 lei
CHF
Francul elveţian
4.5700 lei
GBP
Lira sterlină
5.7803 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8196 lei
XAU
Gramul de aur
237.8628 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2386 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3887 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0651 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3246 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1949 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.3 o C
Dorohoi
15.7 o C
Bucecea
14.8 o C
Darabani
12.5 o C
Saveni
15.9 o C
Ştefăneşti
18.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.