Naţional
Doliu în Biserica Ortodoxă Română: Un îndrăgit preot s-a stins din viață la doar 47 de ani

Părintele a plecat la ceruri noaptea trecută.

 Daniel Toiu, părintele care slujea la Catedrala Arhiepiscopală ”Sfinții Petru și Pavel” din Constanța, a murit noaptea trecută. Avea doar 47 de ani.

 

Anunțul a fost făcut de un slujitor al Catedralei Arhiepiscopale ”Sfinţii Petru şi Pavel” din Constanţa, fără ca acesta să precizeze, însă, cauza care a dus la moartea preotului.

 

”A plecat la cele vesnice în această noapte un corifeu al Catedralei Arhiepiscopale din Constanța, pr protosinghel Daniel Toiu,a plecat grăbit și pe neașteptate pentru ,dar pregătit pentru Liturghia Cerească. Dumnezeu sa te odihnească în rândul celor drepti parinte bun,stâlp de nădejde ce mi-ai fost la Catedrală, îndrumător al practicanților în slujirea preoțească și povățuitor al credincioșilor. Fie ca sufletul frăției tale sa se facă însoțit de Îngeri către Dumnezeu la odihnă veșnică”,

a scris pe Facebook preotul Paulin Alecu, slujitor al Catedralei din Constanța.

 

Daniel Toiu a încetat din viață la doar 47 de ani. Era unul dintre cei mai iubiți și apreciați preoți din județ, scrie știripesurse.ro

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Biserică din municipiu, în doliu: O preoteasă a plecat la ceruri

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Prin vecini... Un parc de distracții desprins din filmele de groază: Iarba este atât de crescută că a devenit cămin pentru căpușe și șobolani
Buruieni în loc de iarbă proaspăt cosită şi carusele de mult uitate se găsesc într-un parc de joacă din cartierul Canta, din Iaşi.
Dacă nu te “lepezi” de pisică vei ajunge în Iad: Mesajul halucinant al unui preot a ajuns viral
Preotul a mai transmis și în trecut mesaje scandaloase. 
Nuntaș înjunghiat în fața restaurantului, polițiștii chemați de urgență
Un incident sângeros s-a întâmplat chiar în timpul unei nunți, când unul dintre invitați a fost înjunghiat.
O locomotivă a luat foc în Iași, peste 200 de pasageri au fost evacuați
Locomotiva diesel a luat foc pe ruta dintre Iași și Tecuci.
Decizie istorică: România obligată să recunoască legal cuplurile de același sex
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că țara noastră nu respectă dreptul la viață de familie al cuplurilor.
Tragedie înfiorătoare: Un bărbat a murit strivit de un utilaj la un abator
Un bărbat de 48 de ani, care lucra la o fabrică de prelucrare a cărnii, a murit după ce a rămas blocat într-un utilaj.
Un urs a pus oamenii pe jar după ce a ajuns în localitatea care îi poartă numele
Când avertismentele RO-Alert au fost trimise către populație, ursul se afla în apropierea localității Ursoaia.
Medicii au încremenit: CEZARIANĂ făcută acasă de soț și soacră, cu ustensile de pe internet
Când au ajuns salvatorii, ea fusese tăiată pe abdomen și copilul scos.
Scumpirile continuă, românii suferă: Mulți dintre ei sunt nevoiți să își ia un al doilea loc de muncă
Pentru a putea face față cheltuielilor din ce în ce mai mari, românii apelează la un al doilea serviciu.
TRAGEDIE aproape de noi: O femeie de 42 de ani a murit în timpul nașterii, după ce și-a căutat moașă pe Internet
La 42 de ani și-a găsit sfârșitul pentru că a decis să nască acasă.
Cum trebuie tratați muncitorii străini
(P) Numărul muncitorilor asiatici în România a crescut simțitor și am ajuns să-i găsim în tot felul de activități. În restaurante, în fabrici, la ferme, pe șantiere, chiar și în rândul livratorilor de pe platformele cunoscute la noi. Peste 200 000 de avize de muncă pentru muncitori non-comunitari au fost emise de reprezentații statului român în ultimii 10 ani, până la sfârșitul anului trecut.
REVOLTĂTOR! A zdrobit capul unei femei cu o toporișcă și i-a dat foc după ce a violat-o, pentru că a avut o... rătăcire
După ce și-a torturat și ucis vecina cu sâng rece, vrea ca pedeapsa să se îndrepte către minimul prevăzut de lege, conform solicitării făcute de avocatul acestuia.
Decizie de la judecători: 2.500 de euro pentru un viol cu o fetiță
Condamnat pentru comiterea infracțiunii de întreținere a unui act sexual cu minor în formă continuată,  a formuat o contestație în anulare, în speranța pedeapsa îi va fi mai mică.
ALERTĂ la vecini, râu poluat cu ape de mină – FOTOGALERIE
S-au luat deja primele măsuri. 
CHIN pentru o tânără de 21 de ani: Deși insista că este virgină, burta i-a crescut ca la o sarcină de 9 luni
O tânără a ajuns la spital crezând că este însărcinată. Fata a decis să meargă singură să caute sprijin de specialitate știind că nu a avut contact sexual niciodată.
Un elev în vârstă de șapte ani i-a furat arma tatălui și a dus-o la școală
Copilul a dus arma la școală pentru a se juca cu colegii săi de clasă. 
CE mai fură unii: Un hoț ”profesionist” a fost prins cu…Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur
Sunt două anchete pornite de Poliția Capitalei în Ilfov și Călărași într-un dosar de furt calificat. Un bărbat ar fi sustras moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Capela Sfântă Elisabeta Cotroceni.
Șase persoane au ajuns la Urgențe din cauza unei ciorbe preparată 'cu multă dragoste' și... insecticid
După ce au luat masa, membrii unei familii au fost nevoiți să meargă la spital.
CINE este moldoveanca ce va reprezenta România la un campionat mondial de dezbateri, în Vietnam
La Campionatul Mondial de Dezbateri, va intra în ring pentru a se duela în ”lupta cuvintelor” moldoveanca Oana Ilinca Panaite.
Comunicat: Premierul Nicolae Ciucă a vizitat compania Termoplast, unul dintre cei mai importanți producători de tâmplărie PVC și aluminiu din România - GALERIE FOTO
Compania Termoplast, din localitatea Roman, a fost construită pe valorile unui business de familie, iar în prezent are o cifră de afaceri de aproape de 20 milioane de euro. Aproximativ 70 la sută din producție este exportată în Europa de Vest, purtând eticheta „Fabricat în România”.
astratex.ro
Sondaj
Ar trebui să înceteze cadrele didactice greva după majorarea salarială aprobată de Guvern?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Sperăm ca aceste sacrificii ale dvs să fie răsplătite într-un final. De ce ne aflăm aici? Un motiv foarte simplu, știe toată lumea… Guvernanții, în ultimii cinci ani, au fost surzi la solicitățile noastre, s-au făcut c ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9560 lei
USD
Dolarul SUA
4.6047 lei
CHF
Francul elveţian
5.1085 lei
GBP
Lira sterlină
5.7745 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.2978 lei
XAU
Gramul de aur
290.6090 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2588 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3412 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0907 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4531 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2095 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6652 lei
Vremea
astăzi
Botosani
28.6 o C
Dorohoi
27.8 o C
Bucecea
27.9 o C
Darabani
27.3 o C
Saveni
28.2 o C
Ştefăneşti
25.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.