Naţional
Accident TERIBIL: O maşină a plonjat zeci de metri după ce s-a izbit de calea ferată, CINCI oameni au murit – FOTOGALERIE

Un groaznic accident rutier a avut loc în această dimineaţă.

Cinci oameni murit şi unul a fost rănit, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de o linie de cale ferată şi a plonjat zeci de metri, oprindu-se pe câmp. Accidentul a avut loc în această dimineaţă, lângă localitatea Uivar, din Timiş.

 

Persoana rănită este un copil de 8 ani. Tragedia s-ar fi produs după ce şoferul maşinii ar fi intrat cu viteză într-o curbă. Nu a mai putut controla maşina, care a lovit puternic o linie de tren, apoi a zburat peste 20 de metri pe câmp.

 

Trei bărbaţi şi o femeie au fost găsiţi de salvatori încarceraţi în maşina transformată într-un morman de fiare contorsionate. Cei şase fuseseră la o pizzerie, au mâncat şi apoi au plecat cu maşina spre casă.

 

Drumul spre casă s-a încheiat, brusc, în apropierea localităţii Uivar. Şoferul nu a mai reuşit să stăpânească volanul într-o curbă periculoasă, s-a izbit violent cu maşina de o cale feratş dezafectatş, dupş care s-a rostogolit de câteva ori pe câmp.

"După cum se vede în curba asta, au venit cu viteză sută la sută.  Altceva nu poţi să îţi explici. Cum să zboare într-o curbă, să îndoaie linia de cale ferată", a declarat un martor al tragediei pentru Observator


"Posibil viteza neadaptată la condţiile de drum, drumul este cu denivelări şi la locul producerii accidentului este o trecere de cale ferată dezafectată, dar semnalizată", a spus Petru Rumega, şef Serviciu Poliţia Rutieră Timiş.

 

Medicii ajunşi la faţa locului l-au găsit pe copilul de 8 ani conştient.

"Copilul a fost constient, cooperant, a comunicat cu noi, stabil hemodinamic si respirator. Bărbatul de 39 de ani este însă în stare critică. Medicii l-au găsit în stop cardio-respirator şi cu răni grave. A fost resuscitat atât la locul tragediei, cât şi în drum spre spital", a declarat Lebădă Alexandra, medic SMURD.

Medicii au facut eforturi sa-l salveze pe singurul adult care supravietuise accidentului, dar in zadar. Dupa mai multe resuscitari, barbatul a pierit si el in bratele doctorilor.

 

Poliţiştii încearcă acum să afle exact s-a întâmplat. Trupurile neînsufleţite au fost preluate de legişti pentru efectuarea necropsiei.

download from google playdownload from apple store

 

loading...
TRAGEDIE pe şosea: Doi morți și trei răniți după ce o dubă şi un autoturism s-au izbit puternic – FOTOGALERIE


 

Un polițist de la Aeroport şi şeful Tarom Iaşi prinşi la vamă cu mașina burdușită de ţigări
Cei doi mai erau însoţiţi de două persoane. Au trecut de vameş, dar au fost opriţi de poliţiştii de frontieră. 
CHILIPIRURI de la ANAF: Fiscul vinde noi apartamente, terenuri şi autoturisme - PREŢURILE
Fiscul face concurență hipermarket-urilor, agențiilor imobiliare, târgurilor auto și furnizorilor de utilaje grele.
TRAGEDIE la Suceava: Doi oameni au murit, alţi şapte sunt răniţi după o ciocnire violentă – FOTOGALERIE
Imagini cumplite au fost surprinse vineri dimineaţă în urma unui grav accident petrecut în judeţul Suceava.
TRAGEDIE azi-dimineaţă: Doi şoferi au murit pe loc după o ciocnire violentă pe şosea – GALERIE FOTO
Două persoane şi-au pierdut viaţa, vineri dimineaţă, într-un cumplit accident rutier.
Accident MORTAL azi-dimineaţă după ce o maşină a intrat pe contrasens şi s-a izbit puternic de un autocar – FOTOGALERIE
Pompierii au activat, în această dimineaţă, Planul Roşu de Intervenţie, după ce o maşină şi un autocar s-au ciocnit  violent.
Tragedie azi-dimineaţă: Un şofer băut cu BMW a OMORÂT pe loc doi adolescenţi – FOTO & VIDEO
Accident cumplit duminică dimineaţă. Un Logan s-a făcut praf iar doi tineri care erau în el au murit pe loc.
Fiscul a scos la licitaţie mașini de lux confiscate de la datornici: Cu CÂT se vinde un Porsche
Dacă vă bate gândul să cumpăraţi o maşină la mâna a doua, căutaţi şi pe site-ul ANAF. Fiscul a scos la licitaţie un adevărat parc auto, format din maşini confiscate de la datornicii din toată ţara.
Accident MORTAL: Două autovehicule s-au izbit puternic, printre victime un copil - FOTOGALERIE
Un accident mortal, cu mai multe victime, a avut loc astăzi dimineață.
TRAGEDIE azi-dimineață: Un șofer a MURIT pe loc după ce s-a înfipt cu mașina într-o casă - FOTO
Încă o tragedie a avut loc pe şoselele din România în această dimineaţă.
Aviz amatorilor: Fiscul vinde mașina de suflet a lui Nicolae Ceauşescu - FOTOGALERIE
Fiscul vinde la licitație un automobil ARO cu care circula dictatorul Nicolae Ceaușescu, confiscat de la Ovidiu Tender.
Accident TERIBIL la Iaşi: Un mort şi cinci răniţi grav după ce două maşini s-au izbit frontal – FOTO & VIDEO
Un accident deosebit de grav a avut loc aseară în municipiul Iaşi.
Accident CUMPLIT: Un om a murit şi alţi trei sunt grav răniţi după ce maşina în care se aflau s-a rupt în două – FOTO
Un grav accident rutier, soldat cu mai multe victime, a avut loc luni dimineaţă.
TRAGEDIE azi-noapte: 5 tineri au murit pe loc pe o şosea din Suceava – FOTO & VIDEO
Cinci persoane și-au pierdut viața, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o șosea din județul Suceava.
Doi morți după ce un șofer a intrat pe contrasens: Schimbătorul de viteză a ajuns lângă portieră – FOTO&VIDEO
Un bărbat a încercat o depăşire şi a intrat pe contrasens. A lovit în plin o autoutilitară şi a decedat. Şoferiţa din maşina depăşită a murit fără vină.
Accident MORTAL la Suceava: Un preot băut a lovit cu maşina doua femei apoi a fugit acasă - FOTOGALERIE
Un teribil accident rutier a avut aseară în judeţul Suceava.
ŞOCANT: Doi părinți și fiica lor UCIŞI de nişte adolescenți de 17 ani
O triplă crimă a fost descoperită luni seară.
ANAF vinde din nou maşini cu preţuri reduse: Cu CÂT se vine un BMW sau Audi - GALERIE FOTO
ANAF scoate iar la licitaţie maşinile obţinute de stat prin executări silite.
ŞOCANT: Un bărbat a turnat benzina pe iubita sa, a lăsat-o să ardă ca o torţă, apoi a sunat la 112
Caz şocat petrecut într-o localitate din Iaşi.
A MURIT un cunoscut solist din zona Moldovei : Bărbatul a fost aproape decapitat – FOTOGALERIE
Un cunoscut solist a decedat joi într-un cumplit accident rutier.
Accident TERIBIL: O mașină cu patru tineri s-a prăbușit de pe un pod iar doi au murit pe loc - FOTOGALERIE
Accident înfiorător joi seară, soldat cu moartea a doi tineri şi rănirea altor doi.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Pentru serviciul de salubrizare, Primăria Botoșani ar trebui:
Să organizeze licitație
Să-l atribuie direct SC Urban Serv SA
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Suntem mulți care vrem binele satelor și orașelor noastre, binele Botoșaniului și al Nordului. E imposibil ca, odată ce ne-am întâlnit, să nu continuăm să ne întâlnim. De aici resursele noastre de a merge mai departe”, Ș ...
astratex.ro
Curs valutar
16 august 2019
EUR
Euro
4.7274 lei
USD
Dolarul SUA
4.2656 lei
CHF
Francul elveţian
4.3506 lei
GBP
Lira sterlină
5.1830 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0076 lei
XAU
Gramul de aur
207.0308 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2422 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4566 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8909 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2083 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1836 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6338 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.