Monden
Iubita cu rădăcini botoșănene a lui Reghe, primele declaraţii despre copil: Tot ceea ce îmi doresc este...

Laurenţiu Reghecampf şi Corina Caciuc au vorbit în premieră despre relaţia lor şi despre copilul care urmează să se nască în acest an.

Cei doi nu s-au mai ascuns şi au făcut, luna trecută, un pictorial spectaculos. Imaginile apărute în spaţiul public au scos-o din minţi pe Anamaria Prodan, care încă nu a divorţat de antrenorul Universităţii Craiova.

 

Corina Caciuc ar fi de o lungă perioadă de timp iubita lui Reghecampf. Cei doi s-ar fi întâlnit în Dubai şi acum locuiesc împreună în Bănie. Tânăra de 29 de ani este însărcinată şi urmează să nască un copil la începutul lunii mai.

 

Acuzată în termeni duri de Anamaria Prodan, Corina Caciuc se apără şi spune că marea ei bogăţie este chiar copilul care urmează să vină pe lume.

 

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru apariția miraculoasă a bebelușului nostru și tot ceea ce îmi doresc este ca el să se nască sănătos. Cadourile sunt lucruri efemere, creează o bucurie de scurtă durată. Cel mai minunat cadou este de la Dumnezeu, prin faptul că vom deveni părinți”, a declarat Corina Caciuc pentru fanatik.ro.

 

Laurenţiu Reghecampf i-a făcut o declaraţie de dragoste Corinei.

 

„Este femeia lângă care simt că sunt iubit și pe care o iubesc! Iar aceste lucruri mă împlinesc! (…) N-aș schimba absolut nimic. Noi nu resimțim vreo schimbare majoră. Nu ne-am ascuns niciodată, așa încât nu am fi avut ce să ne asumăm. Nu am căutat o validare publică! Ni s-a părut de bun-simț să rămânem discreți”, a reacţionat Laurenţiu Reghecampf.

 

Pe 7 februarie este programată prima înfăţişare în procesul de divorţ dintre Laurenţiu Reghecampf și Anamaria Prodan.

 

loading...
Încă o plângere penală: Prodanca o acuză pe tânăra cu origini botoșănene că îi poartă hainele și gențile de mii de euro

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Iubitul botoșănean al Vivianei Sposub, victorie importantă în instanță: Nu online-ul este viața noastră, ci sufletele lor, ale copiilor
Nici mama Andreei Bălan nu a scăpat de atacurile lui George Burcea, pe care actorul o acuză ca le-ar influența pe cele două fete să îl desconsidere în rolul de tată.
O botoșăneancă face dezvăluiri despre ce se întâmplă în spatele camerelor la Survivor România 2022: Sincer, nu aș mai merge a doua oară
Otilia Bilionera a părăsit competiția Survivor România 2022 și a revenit în România, din Republica Dominicană, acolo unde s-a filmat show-ul de la Pro TV. Faimoasa a vorbit recent despre condițiile în care a stat în timpul filmărilor și despre cele mai mari provocări pe care le-a întâlnit în timpul emisiunii.
Adela Popescu, replică dură pentru botoșăneanul Sebastian Dobrincu
Sebastian Dobrincu a povestit despre emisiunea la care este jurat, dar și despre viața personală.
După luni de pauză, o botoșăneancă celebră a ieșit în club: Cu cine s-a distrat pe cinste – FOTOGALERIE
A petrecut într-un club renumit din capitală.
O fată simplă, dar frumoasă, cu o valiză în mână a luat calea Bucureștiului să caute celebritatea
Este o poveste de viață, despre cum poți reuși într-o lume în care artificialul a înlocuit naturalul. Și despre cât de mare e partea din tine la care trebuie să renunți pentru a corespunde noilor criterii care definesc notorietatea.
Frumoasa actriță din Vorona a făcut anunțul cu lacrimi în ochi: Din păcate nu a mai rezistat - FOTO
A fost absentă în ultima perioadă pe rețelele de socializare, iar fanii s-au arătat îngrijorați din cauza acestui lucru.
Zarug, într-un nou show TV: Intră în jocul transformărilor alături de o parteneră
Opt cupluri de vedete vor participa la emisiunea care a ajuns deja la al 17-lea sezon.
Viviana de la Botoșani arată un George Burcea, așa cum nu l-a văzut nimeni
Viviana Sposub, prezentatoarea unui matinal de la o televiziune centrală a recunoscut că deși ea și iubitul ei sunt moldoveni amândoi, doar George este responsabil cu gătitul.
Cum arăta Viviana Sposub în liceu și de ce i se spunea Mădălina Manole de Botoșani – FOTO&VIDEO
Schimbarea este cu adevărat uriașă pentru frumoasa prezentatoare TV.
Loading...
CÂȚI bani a câștigat botoșăneanca celebră eliminată de la Survivor, și-a luat deja un cadou de suflet
Otilia Bilionera a câștigat o sumă de bani serioasă la Survivor România 2022 și, deja, a făcut o mică investiție, cheltuiala ei fiind însă... pentru suflet.
Reghecampf a spus de ce a ales-o pe Corina, iubita cu rădăcini botoșănene: ”Nu mi-a cerut niciodată să divorțez”
Laurențiu Reghecampf a vorbit pentru prima dată despre divorțul de Anamaria Prodan, dar și despre noua relație în care este implicat, alături de Corina Caciuc.
Botoșăneanca pe care o vedem la matinal: Iubesc televiziunea și iubesc să le transmit oamenilor de acasă energie bună
După un parcurs foarte bun în competiția de fashion de la Kanal D, este pregătită să îmbrățișeze o nouă provocare. Botoșăneanca rămâne la postul TV turcesc și va prezenta matinalul „Dimineața cu noi”.
Prodanca face noi dezvăluiri despre Reghe și iubita cu origini botoșănene: A aflat prea târziu, când era deja gravidă
Anamaria Prodan continuă să vină cu declarații incendiare în timpul procesului de divorț.
Botoșăneanca de la Bravo, ai stil: A pierdut trofeul, dar a primit un loc în echipa Kanal D - GALERIE FOTO
Parcursul pe care l-a avut la una dintre cele mai vizionate competiții din România i-a determinat pe patronii televiziunii să o păstreze pe frumoasa botoșăneancă în curtea lor.
Loading...
Frumoasa actriță din Botoșani, PRIMELE imagini postate cu tânărul care i-a furat inima – FOTOGALERIE
Cristina Ciobănașu se pare că a trecut peste despărțirea de Vlad Gherman, chiar mai repede decât se așteptau fanii, astfel că tocmai și-a făcut publică relația cu noul bărbat care i-a cucerit inima.
Iubita cu rădăcini botoșănene a lui Laurențiu Reghecampf a dezvăluit din ce își câștigă banii
Mulți s-au întrebat cu ce se ocupă iubita antrenorului după ce au existat o mulțime de zvonuri despre meseria ei. Răspunsul a venit chiar de la Corina Caciuc, iar iubita lui Reghe a vorbit despre afacerea sa.
Detaliile neștiute din viața lui Zarug: Nici nu aveam unde să locuiesc
Zarug a declarat că a studiat moda la Paris.
Bărbatul celebru care-și iubește soacra din Botoșani și o răsfață cu un salariu de mii de euro
Mama soției sale deține o funcție de conducere. 
ATAC devastator la adresa iubitei cu rădăcini botoșănene, Prodanca nu s-a mai controlat: Dacă nu avea problema asta…
În plin scandal de divorț, impresara Anamaria Prodan a făcut o serie de declarații incendiare la adresa soțului Laurențiu Reghecampf, care și-a refăcut viața în compania unei tinere cu rădăcini în Botoșani, cu care va avea și un copil.
Decizia luată de Francisca: Anul ăsta sunt doar pentru mine / Nu mai vreau să fac sacrificii de dragul nu știu cui
Botoșăneanca de la ProTV a dispărut din București, s-a retras la Botoșani și spune că se află într-un concediu prelungit.
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este ieșirea mea oficială din zona de confort. Prea fac duș, prea dorm la mine acasă când vreau eu, prea mănânc când îmi e foame, gata, e nevoie de o provocare :)) Sincer, abia aștept sa ajung, abia aștept sa îl distrug ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
20 mai 2022
EUR
Euro
4.9477 lei
USD
Dolarul SUA
4.6725 lei
CHF
Francul elveţian
4.8048 lei
GBP
Lira sterlină
5.8325 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6467 lei
XAU
Gramul de aur
277.4633 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2453 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2864 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3027 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6568 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2006 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6648 lei
Vremea
astăzi
Botosani
14.4 o C
Dorohoi
13.4 o C
Bucecea
13.5 o C
Darabani
12.9 o C
Saveni
13.8 o C
Ştefăneşti
17.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.