Monden
Botoşănenii Viviana Sposub şi George Burcea au PĂRĂSIT România: E orașul care niciodată nu doarme / Lumea e mai relaxată

Viviana a povestit pentru fanii săi despre viața departe de România.

În noiembrie 2022, Viviana Sposub și George Burcea au plecat în Statele Unite ale Americii. Cei doi locuiesc acum în Los Angeles, după ce trei luni au stat în New York.

 

George Burcea a luat-o cu el pe Viviana Sposub la premiera serialului „Wednesday”, în SUA, iar de atunci nu au mai vrut să locuiască în România. Cei doi au început o viață nouă peste ocean. Fostul soț al Andreei Bălan a devenit cunoscut pe plan internațional, după ce a jucat rolul lui Lurch.

 

Pe rețelele de socializare, iubita actorului a spus cum este viața în Los Angeles, acolo unde locuiesc de mai bine de o lună.

 

„Am locuit în New York timp de 3 luni. De o lună și ceva suntem în Los Angeles. Vreau să vă spun că experiența din California, de aici, este total diferită de New York. Mie mi-a plăcut foarte mult acolo, lui George nu, pentru că am prins iarna și era extrem de frig. New Yorkul este special, acele clădiri înalte, luminile, agitația, care se aseamănă, poate, cu cea din București, doar că sunt mult mai mari. E orașul care niciodată nu doarme. La orice oră ieșeam în New York aveam ceva de făcut. Aici, în Los Angeles este totul mult mai chill. Lumea e mai relaxată, nimeni nu merge pe jos, ci cu mașina, mă mir că am găsit trotuar, că de obicei merg pe stradă. Am zis să fac în fiecare zi 10.000 de pași, dar deja am obosit”, a spus Viviana Sposub pe Instagram.

 

George Burcea s-a întors câteva zile în țară, în februarie, pentru a-și vedea cele două fetițe. Ella și Clara s-au bucurat să își petreacă timp cu tatăl lor, potrivit avantaje.ro.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
George Burcea, mesaj impresionant la ziua fetiței lui, alături de Viviana: Cele trei bucurii ale mele! - FOTO
CÂT a costat rochia purtată de Viviana Sposub pe covorul roșu din Los Angeles - FOTO

 

Reghecampf va fi din nou tătic: Iubita cu origini botoșănene a făcut anunțul
Corina Caciuc a stârnit un val de reacții cu o postare în mediul online. Se pare că aceasta l-ar fi anunțat pe antrenor că este din nou însărcinată, chiar de ziua lui.
Cristina Ciobănașu a rupt tăcerea după ani de zile: CE i-a spus mamei de la Botoșani
Tânăra actriță cu origini botoșănene ascunde o poveste impresionantă în spate.
Botoșăneanca Simona Radiș, vacanță pe plajă într-un loc spectaculos – GALERIE FOTO
Simona Radiș și Ancuța Bodnar și-au apărat recent titlul mondial la Belgrad la dublu vâsle și au obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. După triumf, ele își petrec vacanța la soare, în Turcia.
Andreea Bălan a renunțat la iubit pentru George Burcea: În mintea mea deja știam că o să-l părăsesc
Se pare că vedeta știa că în relația ei se va ajunge la despărțire.
DE CE nu mai apare Cristina Ciobănașu în serialele produse de mama adoptivă: Toate m-au consumat
Cristina Ciobănașu a fost una dintre actrițele care apărea constant în diverse proiecte ale Ruxandrei Ion.
Viviana Sposub, văzută în compania fostului soț al Andreei Marin: CE s-a întâmplat cu George Burcea
Relația dintre botoșănenii Viviana Sposub și George Burcea s-a desfășurat pe parcursul a trei ani, însă în luna august cei doi au anunțat că s-au separat.
Lovitură pentru Cătălin Bordea: Cu CINE l-ar fi înșelat, de fapt, Livia
Soții Livia și Cătălin Bordea s-au separat după 11 ani de relație,
Marea împăcare! Viviana și George sunt din nou împreună – FOTOGALERIE
Dragostea chiar plutește în aer! Cel puțin în cazul lui George Burcea și Viviana Sposub. Doar câteva săptămâni au stat cei doi despărțiți. Recent, s-au împăcat și se iubesc ca-n prima zi.
S-a căsătorit din dragoste cu o botoșăneancă, acum va prezenta o nouă emisiune
A devenit vedetă în televiziune ca reporter și prezentator de știri, dar a cunoscut faima după un amplu proiect TV pe care l-a moderat timp de 10 ani.
SCANDAL în lumea mondenă: Viviana Sposub și Ruxi s-au certat de la un bărbat, nici cu Raluca Dumitru nu prea se înțelege
Tensiunile din cadrul unei emisiuni televizate încă se resimt, iar frumoasa botoșăneancă pare să fie afectată de tachinările colegelor.
CINE este bărbatul celebru alături de care s-a afișat Viviana Sposub: Seamănă leit cu George Burcea
După o releție de aproximativ trei ani, cei doi botoșăneni, George și Viviana au decis să se separe.
Frumoasa artistă din Botoșani cerută de soție cu un inel spectaculos
Cântăreața se pregătește de căsătorie!
Prima răbufnire a lui George Burcea, după despărțirea de Viviana: Lasă să te doară
După trei ani de relație, cei doi botoșăneni s-au despărțit. Frumoasa prezentatoare a fost cea care a confirmat separarea și actorul a păstrat tăcerea până acum.
Detalii cutremurătoare în cazul morții Mădălinei Manole: De acolo a pornit răzbunarea moldovenilor, plus amanta care îl zorea
Fratele Mădălinei Manole, vine cu noi acuzații șocante în cazul morții rgretatei artiste. Acesta susține că artista nu s-a fi sinucis, ci ar fi fost victima unei ucideri, iar printre cei bănuiți de rude se află soțul și soacra acesteia.
Fratele mai mic al unui milionar de la Botoșani nu pune „preț” pe bani: Pentru mine contează experiența
Băiatul, care s-a aflat încă de la o vârstă fragedă sub lumina reflectoarelor spune că preferă să aibă experiențe autentice, și nu pune accent pe bani.
Primele reacții ale lui Cătălin Bordea, după ce Livia a ajuns la SPITAL: „Sper să fie bine”
Comediantul de la Botoșani și soția lui, Livia, s-au despărțit în urmă cu puțin timp, după ce aceasta l-a părăsit.
Viviana Sposub, apariție surprinzătoare alături de un bărbat celebru după despărțirea de George Burcea - FOTOGALERIE
După trei ani de relație, cei doi botoșăneni s-au despărțit, iar Viviana s-a mutat într-un nou apartament.
Dezvăluirile botoșăneanului milionar: Mi-ar fi imposibil în viața asta să cheltui câți bani am făcut/ Mereu am teama că …
Sebastian Dobrincu este un tânăr antreprenor de succes, cunoscut și în urma aparițiilor la Pro TV, în emisiuni precum Imperiul Leilor sau Survivor.
Alimentele la care a renunțat o actriță din Botoșani: Nu mă mai simt atât de bine
Actrița încearcă să mențină un stil de viață sănătos.
Botoșăneanca Gabriela și Dani Oțil s-au căsătorit, petrecere într-o locație de lux – FOTOGALERIE
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit religios duminică, 30 iulie 2023, la mai bine de doi ani de la cununia civilă. 
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Pur și simplu poate am stat de vorbă cu mine însumi și am considerat că într-un final apoteotic politica nu e pentru mine. Oricum prioritățile mele dintotdeauna au fost: numărul 1 familia, numărul 2 businessul meu și abia pe ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6717 lei
CHF
Francul elveţian
5.1335 lei
GBP
Lira sterlină
5.7103 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1436 lei
XAU
Gramul de aur
288.7148 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2569 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2740 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9996 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4665 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6662 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.8 o C
Dorohoi
13.4 o C
Bucecea
16.2 o C
Darabani
12.9 o C
Saveni
12.9 o C
Ştefăneşti
16.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.