Interviuri
INTERVIU în IMAGINI cu botoșăneanul director care intră pe aceeași ușă de 29 de ani de zile – FOTOGALERIE

Sunt aproape trei decenii de când, în fiecare dimineață, un director de instituție de la Botoșani parcurge același drum și intră pe aceeași ușă. Urcă aceleași trepte până la etajul doi al instituției, apasă clanța aceleiași uși și se așază molcom la biroul peste care și-a așternut gândurile și munca oră de oră, în fiecare dintre cele peste 7.000 de zile de când parcurge această rutină.

A doua viață, de la birou 

 

Peste 7.000 de zile în care, oamenii de la birou i-au devenit a doua familie pentru că a stat cu ei, mai mult decât cu soția sau copiii.

 

Mulți dintre botoșăneni, în special doamnele și domnii de vârsta a treia îl cunosc pentru că probabil au apelat la ajutorul lui sau l-au văzut pe holuri.

 

El este Ioan Buzilă,  care este angajat în cadrul Casei Județene de Pensii tocmai din 1990, iar de nouă ani este și director adjunct al instituției.

 

 

 

- De cât timp lucrați în cadrul Casei Județene de Pensii?

 

-  În câteva zile pot să spun că fac 29 de ani de când  lucrez în cadrul instituției, mai exact sunt angajat de pe 3 martie 1990.

 

 

Fiecare vrea să promoveze

 

 

- Și de câți ani sunteți director?

 

- Sunt din 2010. Să recunoaștem așa că fiecare în general muncește, vrea să promoveze sau să realizeze ceva mai mult decât ceea ce are la acel moment. Să zicem că a fost un concurs de împrejurări în care s-a ivit posibilitatea de a ocupa acest post.

 

 

- Aici ați lucrat dintotdeauna?

 

- Nu, am mai lucrat și în învățământ, am predat matematică doi ani și ceva, aproape trei. Și un an am fost cumva reprezentant al Combinatului Minier Valea Jiului, în județul Botoșani. recrutam forță de muncă pentru combinatul minier.

 

- Ați avut vreo ofertă din mediul privat de când lucrați  în cadrul acestei instituții?

 

-  Să zicem că au mai fost la un moment dat niște oferte. Un grup petrolier mi-a oferit un post să înființeze o sucursală în Botoșani. Cred că prin 2008 s-a întâmplat asta.

 

- De ce ați rămas totuși la Casa Județeană de Pensii?

 

- Să zicem că sunt o fire mai statornică în general…

 

(zâmbește)

 

 

- Care a fost cea mai grea provocare din toți acești ani de când lucrați la Casa de Pensii?

 

(Stă pe gânduri)

 

 

- Cea mai mare provocare? A fost practic înainte de a fi director adjunct, în 2004 - 2005, împreună cu un coleg de-al meu de la Pensii am supravegheat și am răspuns pentru cea mai mare recalculare a pensiilor care s-a făcut până acum. Eu zic că mi-am dus sarcina cu brio atunci.

 

- Vă nemulțumește ceva anume în cadrul instituției? Ați mai vrea să schimbați ceva?

 

- Pe anumite sectoare de activitate există un plus de lucrări care nu pot fi acoperite cu personalul care există la ora actuală, plus ar mai fi nevoie niște spații de arhivă, chestii care sunt tot de organizare așa. Sperăm acum să le realizăm. La biletele de tratament există o singură persoană care nu prea face față în sezon și ar trebui două persoane că sunt telefoane, primiri de cerere, bilete multe, la casierie, la contabilitate avem o singură persoană.

 

Să îmi dea Dumnezeu mintea limpede

 

- Câți ani mai aveți până ieșiți la pensie?

 

- Mai puțin de 10 ani. Toată lumea așteaptă, e bine să ne pregătim să așteptăm momentul. Sunt persoane la ora actuală care împlinesc vârsta de pensionare și vor să mai rămână în activitate. Eu m-am gândit, să îmi dea Dumnezeu mintea limpede, când ies la pensie să mă duc să mă odihnesc.

 

(FOTO - Ioan Buzilă și Cristina Anton, directorul executiv al CJP Botoșani)

 

- Considerați că acesta va fi un moment de cumpănă? De ce anume o să vă fie mai greu să vă desprindeți?

 

- Da... Cred că de colegii care mulți dintre ei vor rămâne în urma mea. Noi suntem ca o familie aici și obișnuința asta de a face în fiecare zi ceva… Dar suntem pregătiți pentru așa ceva, totuși vedem persoane care sunt afectate de acest pas.

 

Aș vrea să călătoresc un pic mai mult

 

 

- Cum vă vedeți anii de pensie?

 

- Sper să fie multă sănătate în primul rând după care vreau să văd mai multe lucruri decât am văzut până acum. Nu am avut suficient timp din cauza problemelor și de serviciu și familiale și uneori, în tinerețe și financiare, că în tinerețe cam toată lumea are probleme. Aș vrea să călătoresc un pic mai mult și în România și în străinătate. Nu am nepoți, copiii mei nu sunt căsătoriți încă, dar chiar îmi doresc să fiu bunic și să am grijă de ei.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
INTERVIU „Mămica de aur” a bebelușilor de la Maternitatea Botoșani: Poți surprinde într-o singură zi prima respirație a unui copilaș, dar și ultima
INTERVIU cu un creator de modă din Botoșani: Ce purtăm de Crăciun și Revelion? CULOAREA care a devenit… tabu - GALERIE FOTO
INTERVIU Dimitrie Sturdza, milionarul campion botezat de Regele Mihai: Marea Unire în ziua de astăzi este Marea Rușine / Noi moldovenii am devenit un fel de rezervor de vot

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
Radu Romaniuc, scenaristul filmului ”Oameni de treabă”: Iubesc necondiționat și irațional Botoșaniul, Flămânziul și tot ce e între ele și în jur FOTO&VIDEO
Înainte de premiera filmului ”Oameni de treabă”, Botoșăneanul.ro vă oferă un interviu cu actorul și scenaristul Radu Romaniuc. Despre film, teatru, actorie și câte puțin despre Botoșaniul adolescenței, pentru a ajunge la povestea pe care a scris-o și care, în final, l-a adus din nou acasă.
Campionul din clasamentul mondial WKF care face zilnic 150 de km pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului - GALERIE FOTO
Pe 15 octombrie împlineşte 24 de ani. Este campion la karate şi profesor. În Turcia, Italia, Croația Spania, Cipru, Austria sau Canada luptă pentru România. La Botoşani duce altă luptă: în fiecare zi străbate 150 de km până la graniță, pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului.
Daniela Bejinariu: Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea!
Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.
Angelo Segall: În Botoșani sunt clădiri cu arhitecturi de invidiat / Teatrul e legat de istoria orașului, mândria populației
S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.
Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
"în 2004 - 2005, împreună cu un coleg de-al meu de la Pensii am supravegheat și am răspuns pentru cea mai mare recalculare a pensiilor care s-a făcut până acum. Eu zic că mi-am dus sarcina cu brio" Da! Mamei mele de la 2500 lei i-ai făcut 300 lei, dacă pensia îi ajungea pentru hrană, medicamente, întreţinere, putea pune şi ceva deoparte după recalcularea ta murea de foame. Hai sictir securistule. În martie 1990 când ţara era vraişte şi nu mai funcţiona nici un minister cine făcea angajari? S-au reorganizat criminalii de la secu, au primit slujbe pentru aşi șterge urmele în urma marii revoluții din octombrie.
3 iulie 2019, 18:20
Ăștia care taie pensionarilor ani de pensie trecuți legal pe cartea de muncă. Huuoo!
22 februarie 2019, 18:02
SARACII SUNT DE PLINS AU 1200 SALARIU MINIM PE ECONOMIE ?!
22 februarie 2019, 07:30
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”Din păcate, discriminarea în școli este prezentă. În sondajul nostru de opinie, realizat acum un și jumătate la nivel național, am cerut părinților și profesorilor copiilor din preuniversitar să identifice motivele de hăr ...
fashiondays.ro
Curs valutar
3 februarie 2023
EUR
Euro
4.9005 lei
USD
Dolarul SUA
4.4823 lei
CHF
Francul elveţian
4.9076 lei
GBP
Lira sterlină
5.4945 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4888 lei
XAU
Gramul de aur
275.3749 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2362 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2712 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1660 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3580 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2062 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6582 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-2.2 o C
Dorohoi
-2.2 o C
Bucecea
-2.9 o C
Darabani
-2.7 o C
Saveni
-1.8 o C
Ştefăneşti
-5.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.