Interviuri
INTERVIU D.Humelnicu : 'Am o veste tristă - nu se ocupă parlamentarii cu drumuri, poduri...'

Sîmbătă 17 iulie se fac două luni de cînd, cel puţin oficial, democrat-liberalii botoşăneni nu mai au lider. Unul din numele vehiculate pentru preluarea preşedinţiei organizaţiei este al senatorului Daniel Humelnicu. Membru al vechiului PD şi fost consilier municipal, acesta susţine însă că nu a fost vorba decît de „tatonări”. Despre situaţia din fruntea PDL Botoşani, despre sinistraţi, protestele sindicatelor şi „Lista ruşinii” citiţi un interviu în rîndurile ce urmează.

- Pe 17 iulie se împlinesc două luni de cînd organizaţia PDL Botoşani nu are preşedinte. De ce nu se pune un preşedinte la Botoşani?
- Întrebarea asta probabil trebuie să o adresaţi în altă parte, nu mie. N-am de unde să ştiu lucrul ăsta. Suntem în proces intern de alegeri care deocamdată este suspendat, aşa s-a hotărît într-un birou naţional, au început în unele judeţe şi acum, probabil după ce se termină cu toată povestea asta privitoare la restructurarea ministerelor, agenţi, mai nou inundaţii, se va discuta această problemă în partid.

„Despre demisie trebuie să îl întrebaţi pe preşedinte”

- Dar cum funcţionează o organizaţie fără preşedinte? Pînă la urmă, trebuie cineva, nu ştiu, să semneze state de plată, sunt chestii de strictă organizare pînă la urmă.
- Într-o organizaţie, cel puţin la Botoşani, funcţioneză biroul permanent judeţean. E o organizaţie de conducere colectivă, aşa că nu cred că… E un preşedinte, prim-vicepreşedinţi, vicepreşedinţi, secretari, există o întreagă structură.

- Dar problema e că…
- Chiar nu e o problemă… trezorier, deci nu e o problemă asta… contabil, deci nu e o problemă.

- Problema e că sunt prea mulţi oameni buni sau că nu se găseşte un om bun, un om potrivit pentru funcţia respectivă?
- Dar nu despre asta discutăm. Discutăm despre faptul că suntem probabil cu o lună, poate cu două, trei, înaintea unor alegeri interne şi atîta tot.

- Păi demisia tocmai pe fondul apropierii alegerilor a venit. S-a spus…
- Despre demisie trebuie să îl întrebaţi pe preşedinte, că nu pot eu să comentez demisia preşedintelui pentru că e un act, pînă la urmă, personal, nu pot eu… nu s-a consultat cu mine. Poate s-a consultat cu altcineva, cu mine nu, aşa că nu pot eu să îmi dau cu părerea despre asta.

- Nu, eu v-am întrebat pe dvs. din perspectiva faptului că a fost numele cel mai pronunţat ca şi continuator în fruntea organizaţiei, adică să preluaţi funcţia de preşedinte.
- Dacă ar fi fost o astfel de chestiune, era o decizie a biroului naţional.

„Fac parte dintre cei care (…), din ceea ce au promis în campania electorală, deja au făcut”

- Dar nu aţi avut nici o discuţie cu cineva de la centru pe tema preşedinţiei organizaţiei de la Botoşani?
- Au fost tatonări.

- Pornite dinspre centru sau dinspre organizaţia de la Botoşani?
- Tatonări…

- Aveţi un an şi jumătate, trei sesiuni parlamentare, de cînd aţi intrat în Senat. Ne puteţi spune chestiunea pe care o consideraţi principala realizare în această perioadă?
- Sunt mai multe. Dacă e să discutăm un bilanţ, o să-l facem atunci cînd… Am făcut, de altfel, un bilanţ la un an de zile. E adevărat că nu prea l-a băgat nimeni în seamă. Mă refer aici la presă. În fine… probabil avea alte priorităţi… Făcusem şi un comunicat de presă. N-a prezentat interes, e-n regulă. Nu ştiu de ce prezintă interes acum, la un an şi jumătate, probabil ar fi o întrebare. Eu fac parte dintre cei care, într-adevăr, cred că, din ceea ce au promis în campania electorală, deja au făcut. Mă refer în principal la cele patru coduri, pe care le consider foarte importante: Codul Civil şi de Procedură Civilă, Codul Penal şi de Procedură Penală. Sunt membru în comisia de modificare a Constituţiei şi chiar cred că sunt subiecte de fond acolo care trebuie rezolvate peste lucrurile pe care le vedem noi aşa, pe sticlă. Sunt chestiuni de importanţă vitală pentru mecanismele de funcţionare a instituţiilor în societate, mă refer la relaţia dintre Guvern şi Parlament, la Parlament – Preşedinte, Preşedinte – Guvern. Mai avem un set de alte acte normative privitoare la siguranţa naţională şi vedem în ce măsură sunt compatibile cu Constituţia acolo şi cu contextul general legal comunitar, în care ne desfăşurăm activitatea. Sunt chestiuni de fond. Aşa, sigur, dacă vreţi, o să fac un inventar cu interpelări la adresa Guvernului, la adresa unor şefi de agenţii, la…

„Poate aţi vrea să avem şi drumul Rădăuţi Prut – Ştefăneşti pe patru benzi”

- Oamenii, cînd se gîndesc la realizările unui parlamentar, se gîndesc la drumuri, la poduri, la fonduri, chiar dacă nu ţine strict de activitatea lui.
- Am o veste tristă: nu se ocupă parlamentarii cu drumuri, poduri…

- Le-aţi spus asta la oameni în campanie?
- Strict au primarii, preşedinţii de consilii judeţene, sau miniştrii, atît! Un parlamentar se ocupă cu activităţi legislative. Dacă vreţi, aşa cum am putut, prin pîrghiile modeste pe care, din nefericire le-am avut la dispoziţie în momentul de faţă, am reuşit să atrag personal nişte sume de bani fie din bugetul de stat, fie chiar din bani privat. Au fost în primul an de mandat nişte bani, au mers în municipiul Botoşani vreo 3 miliarde de lei vechi pe amenajarea spaţiilor de parcare. Anul acesta pentru baze sportive… avem o mare problemă şi aici pentru că nu avem unde, într-un municipiu ca Botoşaniul, chiar n-aveam unde să… şi iarăşi e o sumă mică. Sumele pe care le au parlamentarii la dispoziţie sunt puţine. Eu, totuşi mă bucur că, într-un tîrziu, am reuşit şi cu ajutorul meu şi cu ajutorul altora, recunosc, să convingem totuşi Guvernul să punem pe axa prioritară drumul Suceava – Botoşani, pe care îl consider foarte important pentru simplu motiv că acest drum ne leagă de Aeroportul Salcea, care este clar legătura cu lumea civilizată, iar Aeroportul Salcea, pentru cine nu ştie, va intra cît de curînd într-un proces de reabilitare şi va deveni aeroport internaţional, unde vor putea veni avioane de pasageri, dar mai ales de marfă.

Dan Humelnicu

- Drumul spre Tîrgu Frumos nu îl punem şi pe acesta pe o axă, ceva?
- Vă rog frumos să îl puneţi.

- Nu, păi spuneaţi că aţi reuşit să faceţi lobby ca să …
- Numai că lucrurile astea se întîmplă în etape. E adevărat, poate aţi vrea să avem, ştiu eu, şi drumul care leagă Rădăuţi Prut – Ştefăneşti pe patru benzi, dar e mai complicat.

„Nu au fost vizite de partid, eu ştiu că au fost vizite ale reprezentanţilor Guvernului”

- De ce nu a fost nici un sau au cam lipsit, ca să fiu corect, reprezentanţi de seamă ai organizaţiei PDL Botoşani la vizitele oficialilor de la Bucureşti la sinistraţi?
- Dar eu acolo aş face o mare diferenţă, sunt lucruri diferite. Activitatea guvernamentală, care a însemnat activitate strîns legată cu Instituţia Prefectului, cu instituţia preşedintelui Consiliului Judeţean, a fost absolut în regulă, ştiu că au colaborat foarte bine. În rest, eu ştiu că nu au fost vizite de partid, eu ştiu că au fost vizite ale reprezentanţilor Guvernului, care au venit clar să vadă chestiuni punctuale într-o situaţie absolut nefericită pentru mulţi dintre locuitorii judeţului.

- Da, s-ar putea să aveţi dreptate, dar problema e că s-a ajuns…
- Sigur am dreptate, deci sigur am dreptate.

- … S-a ajuns într-o situaţie paradoxală, s-au întîlnit, de exemplu, cu Elena Udrea sau Traian Băsescu…
- Şi eu m-am întîlnit cu Elena Udrea şi cu Traian Băsescu.

- La Traian Băsescu nu v-am văzut.
- Ei, asta e altă discuţie.

- A fost toată trupa de parlamentari de la PSD, a fost singurul parlamentar de la PNL, numai de la PDL nu prea au fost.
- Cred că pe mine m-aţi văzut. Poate nu în toate ocaziile, dar eu reţin că ne-am întîlnit.

- Da, dar aţi fost o excepţie, tocmai asta e. De la PSD au fost toţi parlamentarii. Bine, nu ştiu cît de coincidenţă a fost să se nimerească în aceeaşi zonă din Dorohoi şi la aceeaşi oră cu Elena Udrea. Vă întrebam de ce aţi fost doar dvs.?
- Eu pot să răspund doar pentru faptele mele.

- Dar nu sunteţi şi vicepreşedinte la PDL, să mai răspundeţi şi pentru faptele celorlalţi?
- Nu, educaţia mea de jurist aşa îmi spune, că fiecare răspunde pentru faptele lui, pentru acţiunile sau inacţiunile lui.

„E o mare nesimţire să vii astăzi să-ţi baţi joc de suferinţa unui om”

- Apropos de sinistraţi, circulă o variantă la bursa zvonurilor că PDL-ul nu se prea oboseşte să ajute populaţia din Dorohoi şi din comunele apropiate pentru că e fieful PSD-ului, este senator de la PSD şi deputat de la PSD pe Colegiul Dorohoi.
- Absolut fals. Cine înfiinţează bursa zvonurilor, nu ştiu cine e fondator, nu ştiu cine întreţine această bursă, dacă ea există. Senatorul Daniel HumelnicuNoi am considerat că ajutorul trebuie făcut şi dat, nu condiţionat, nu politizat, Nu am făcut cum au făcut cei de la PSD, care au intrat în comune şi au dat daruri fel de fel, pîine, apă, alte produse alimentare spunînd că sunt sinistraţi, cînd acolo nici n-a bătut vîntul, dar nu asta e important. Important e că au primit ajutor exact şi la vreme şi întocmai cei care au avut nevoie, din nefericire, de aceste ajutoare, mă refer aici, în principal, la cei de la Hilişeu Horia, care, deşi, după părerea mea, au fost mult mai loviţi decît alţi cetăţeni din judeţ, nu prea am văzut foarte des nici pe unii, nici pe alţii, pe acolo. Noi am făcut ce am considerat de cuviinţă, am dus şi alimente, am dus şi îmbrăcăminte, materiale de construcţii. La fel s-a întîmplat la Ibăneşti, la Pomîrla, Truşeşti, am fost şi la Dorohoi. Am avut chiar o trupă consistentă la Dorohoi, numai că noi nu ne-am îmbrăcat nici în roşu, nici în portocaliu sau în galben, noi doar am mers şi ne-am făcut datoria faţă de acei oameni.

- Dar în alte dăţi vă îmbrăcaţi în cazuri de genul ăsta. Îmi aduc aminte de inundaţiile de la Copălău.
- Eu consider că e o mare nesimţire să vii astăzi să-ţi baţi joc de suferinţa unui om, să profiţi de necazul unui om, să încerci să politizezi chestiunea asta. Dacă poţi să îl ajuţi bine, dacă nu, nu, dar să transformi chestia asta într-un circ electoral e o lipsă de bun simţ remarcabilă.

- De ce nu se mai ţin conferinţe de presă la PDL Botoşani?
- Păi nu vă supăraţi, în ultima perioadă am tot avut evenimente de genul ăsta. Simţiţi nevoia?

- Nu, mă întrebam fiindcă era o obişnuinţă, în fiecare vineri se ţinea şi sunt vreo două luni de cînd nu se mai ţine şi coincide cu perioada în care nu prea aveţi preşedinte la organizaţie.
- E o presupunere.

- Nu e o presupunere, e o certitudine faptul că nu au mai fost conferinţe de presă.
- Nu, e o presupunere că ar coincide.

„Îi consider nişte oameni trimişi de partidele politice să facă un circ”

- Au fost proteste la sediul PDL din partea liderilor de sindicate de la Botoşani înainte de adoptarea legilor privind reducerile cheltuielilor bugetare. Dvs. sunteţi deranjat că vi s-a pus chipul pe afişe, că aţi ajuns pe o listă aşa numită a ruşinii?
- În primul rînd eu aş vrea să mă delimitez de acţiunile celorlalte partide, aia nu a fost o activitate de sindicat, a fost o activitate politică 100%.

- Spuneţi asta pentru că sunt membri de partid lideri de sindicat?
- Păi au fost membri PSD şi PNL la uşa mea, aici. Deci nu vă supăraţi…

- PNL… care? Chiar nu îi ştiu.
- Ei, dacă o să aprofundăm puţin o să vedem mulţi din liderii de sindicat care sunt înscrişi şi în PSD şi în PNL. Nu e asta o problemă. Atît timp cît au venit consilieri locali, consilieri judeţeni de la alte partide la uşa Partidului Democrat, eu nu pot să amestec, să spun că acei oameni erau şi lideri de sindicat. Nu, eu îi consider nişte oameni trimişi de partidele politice să facă un circ. Şi iarăşi repet, ne batem joc de nişte oameni. Profităm de necazul unor oameni ca să transformăm toată povestea într-o jucărie dintr-asta electorală. Din nefericire, de suferit au tot cei care privesc acest spectacol la televizor.

„Eu pot să fac o listă a ruşinii cu cine vreau eu”

- Spectacolul ăsta, cum îi spuneţi dvs., s-a terminat cu respectivă listă a ruşinii şi asta vă întrebam, dacă vă deranjează că aţi fost inclus în ea?
- Deci eu nu mă consider pe nici un fel de listă a ruşinii, eu n-am făcut nimic ca să fiu pe vreo listă a ruşinii. E atitudinea lor, eu pot să fac o listă a ruşinii cu cine vreau eu şi credeţi-mă că pot să creez, nu neapărat un fenomen, dar o chestiune suficient de… şi atunci ce facem, facem un război de stradă. Deci, a fost o acţiune politică punctuală pe care aşa am şi preluat-o.

- Intenţionaţi şi dvs. să îi acţionaţi în judecată pe cei care tipăresc afişe cu chipul dvs., cum a anunţat deputatul Buhăianu?
- Sincer vă spun că, dacă aş face un punct de vedere legal, aş avea toate şansele să cîştig şi aş putea să cer diferite moduri de a-mi repara imaginea, numai că preiau această chestiune exact într-un context politic. Ştiţi foarte bine că, în acele campanii electorale se fac tot felul de tipărituri, deci le iau într-un context exact electoral. De fapt, noi suntem într-o perioadă electorală, după cum vedeţi, unii îşi încordează muşchii, discută de cum fac guverne, cum fac alegeri anticipate, fac de toate. Suntem într-o campanie, bănuiesc, electorală, mai puţin oficială, deci se înscrie exact într-un astfel de context.

- Cu toate că s-ar putea să fie cam devreme să vă întreb chestia asta, eu totuşi vă întreb: intenţionaţi să mai candidaţi la vreo funcţie publică? Mă gîndesc la alegerile locale, la cele parlamentare.

- Cu siguranţă e o întrebare mult prea devreme pusă.


Interviu realizat de Sergiu BĂLĂŞCĂU

Gelu Graur, posibil candidat la Primăria Botoșani din partea USR (?!): Degeaba ne revoltăm pe Facebook, degeaba ridicăm pumnii către cerGALERIE FOTO
La nivel de Botoșani, când vine vorba despre ieșit în stradă, ne vine în minte cuplul Gelu Graur – Sînziana Secrieru. Nu a fost protest împotriva vreunei ordonanțe (de orice fel) la care să nu fi fost în stradă în semn de revoltă. Cei doi au fost printre botoșănenii gazați anul trecut pe 10 august 2018. Tot ei au aprins o lumânare și au plâns în față la Colectiv. Iar exemplele pot continua.
FEMEI PUTERNICE de la Botoșani! Mirela Saucă, femeia politician cu carieră proprie și familie: În spatele unei femei de succes stă un bărbat flămând :))
O femeie cu o voce este în definitiv o femeie puternică. Într-o lume care le aparține încă bărbaților, mai ales la nivel de decizie, există femei care le sunt adversari egali și care pot face față oricăror provocări. În unele cazuri, mai bine chiar decât sexul tare. Și la Botoșani sunt femei puternice. Pe multe dintre ele avem ocazia să le vedem și să le ascultăm. Altele preferă să strălucească în propriul con de umbră, mai puțin expus ochiului critic al societății.
INTERVIU: Cristian, inspector de 30 de ani într-o instituție (încă) îndrăgostit de Cenușăreasa pe care i-au interzis-o și părinții – GALERIE FOTO
Se poate spune că a iubit-o încă de când nici nu știa ce înseamnă iubirea. I-a intrat pe sub piele, direct în sânge, ca un microb de care nu te mai poți descotorosi și nu l-a mai părăsit nicio clipă. I-a simțit prezența prima dată pe când avea probabil patru ani. Atunci și-a privit prima dată, în ochi, pasiunea.Pictura!
INTERVIU: Dr. Bogdan C.S. Pîrvu: Până să ajungă la psiholog sau la medic, preotul este foarte important
De foarte multe omul își creează boala, se spune, iar adevărul nu este departe. Medicul psihiatru Bogdan C.S. Pîrvu, de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Mavromati, spune că atât psihologii, cât și medicii și preoții, trebuie să fie pregătiți pentru a prelua problemele complexe cu care se confruntă societatea de astăzi.
INTERVIU Tânărul de la alianța care a produs marea surpriză a alegerilor: Am vrut să emigrez de vreo două ori. Așa am ajuns în politică
Marea surpriză a alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019 au fost tinerii din Alianța 2020 USR – PLUS care s-au clasat pe podium și au fost la un pas să depășească partidele istorice de pe eșichierul politic românesc.
INTERVIU: Învățătoarea din municipiu care de peste 20 de ani merge zilnic la țară, și-n cizme de cauciuc,pentru a forma generații – Sunt fiica satului
Cineva spunea că învățătorii au trei iubiri: iubirea de a învăța, iubirea față de elevi și iubirea de a le aduce pe cele două împreună. Ana - Maria Zbanț este învățător de 25 de ani, iar de 21 de ani face zilnic naveta. Iubește copiii cei mici și susține că acum nu îi mai este greu să parcurgă zilnic aproape 20 kilometri. 
INTERVIU: CINE este cu adevărat botoșăneanul care a fost văzut de peste 1 milion de oameni – GALERIE FOTO  
Daniel Câșlariu a ieșit din mulțime pentru prima dată la marșul auto care a avut loc pe 9 aprilie 2019 în județul Botoșani. Are 29 de ani și s-a născut în comuna Trușești. S-a evidențiat în urma mesajelor pe care le-a transmis la manifestații publice și care au prins mai ales în rândul tinerilor. Deși, spune el, au fost și botoșăneni cu ani mulți în buletin care l-au oprit pe stradă pentru a-l felicita pentru curajul de a se implica.  
INTERVIU cu una dintre cele mai iubite profesoare din Botoșani, care de 12 ani colorează viața elevilor: Îmi imaginez că în bănci sunt copiii meiFOTOGALERIE
„Felul cum este profesorul este mult mai important decât ceea ce predă el" – anonim.Astăzi este despre un profesor iubit de elevi poate și prin prisma materiei pe care o „predă”. Talida Grunzac este profesor de Arte Plastice la Colegiul AT Laurian și de-a lungul anilor a înțeles că elevii trebuie respectați, sprijiniți și iubiți.
Să nu ne răzbunațiINTERVIU cu actrița care joacă într-o piesă unică: Am fost botezată pe ascuns, într-un ceaun, acasă
Weekendul acesta botoșănenii își pot petrece timpul liber la Cinema Unirea. De data aceasta nu la un film, ci la o piesă de teatru ce se joacă în premieră.
EXCLUSIV  în INTERVIUL săptămânii: Tânărul din Botoșani captiv în lumea drogurilor timp de 12 ani: Uneori făceam rost de la șeful meu
Fenomenul consumului de droguri este din ce în ce mai îngrijorător la nivelul județului Botoșani. Și nu numai. De cele mai multe ori tinerii sunt cei care cad în capcana acestui flagel. Gabriel, un botoșănean în vârstă de 29 de ani, a fost captiv în lumea drogurilor timp de 12 ani. Acum, spune el,  a renunțat pentru că pur și simplu se săturase să trăiască așa. 
INTERVIU în IMAGINI cu botoșăneanul director care intră pe aceeași ușă de 29 de ani de zile – FOTOGALERIE
Sunt aproape trei decenii de când, în fiecare dimineață, un director de instituție de la Botoșani parcurge același drum și intră pe aceeași ușă. Urcă aceleași trepte până la etajul doi al instituției, apasă clanța aceleiași uși și se așază molcom la biroul peste care și-a așternut gândurile și munca oră de oră, în fiecare dintre cele peste 7.000 de zile de când parcurge această rutină.
INTERVIU „Mămica de aur” a bebelușilor de la Maternitatea Botoșani: Poți surprinde într-o singură zi prima respirație a unui copilaș, dar și ultima
Carmen Zaboloteanu este medic în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie de patru ani. Iubește bebelușii și și-a dorit încă de mic copil să devină medic. Vrea să crească nivelul Maternității Botoșani, iar pentru asta își dorește o echipă cât mai tânără.
SPORTUL după sărbători, cum scăpăm de kilogramele în plus: INTERVIU cu instructorul sportiv a mai multor botoșănence - FOTOGALERIE
M-am îngrășat este probabil expresia cea mai folosită după trecerea sărbătorilor de iarnă. Bucatele tradiționale au fost de nerefuzat, iar kilogramele și-au făcut apariția în diferite zone ale corpului.
INTERVIU cu un creator de modă din Botoșani: Ce purtăm de Crăciun și Revelion? CULOAREA care a devenit… tabu - GALERIE FOTO
Perioada sărbătorilor este cu siguranță una în care botoșănencele vor să fie cele mai frumoase. Pe lângă faptul că își fac programare din timp la saloanele de înfrumusețare, acestea își pregătesc cu grijă ținutele, atât pentru cele trei zile de Crăciun cât și pentru Revelion.
INTERVIU medic nutriționist despre lăcomia de sărbători: Cum putem repara greșeala? / Nu mai mâncăm deloc
Masa de Crăciun, un „boom” culinar: RECOMANDĂRI de la un medic nutriționist de la Botoșani pentru cei lacomi și nu numai
INTERVIU Dimitrie Sturdza, milionarul campion botezat de Regele Mihai: Marea Unire în ziua de astăzi este Marea Rușine / Noi moldovenii am devenit un fel de rezervor de vot
Eroul nostru de astăzi are o viață care n-ar putea fi cuprinsă fidel nici într-un film și nici chiar într-o carte. Face parte din celebra familia Sturdza care i-a dat Moldovei, printre alții, pe Ioniță Sandu Sturdza și Mihail Sturdza, domnitori în secolul al XIX - lea.
Video INTERVIU: Îngerul din Botoșani care salvează vieți la Fundeni, mărturisiri din tinerețe și sala de operații - GALERIE FOTO
Doina Hrehoreț este singurul medic chirurg din România și Europa de Est care face transplanturi de ficat. S-a născut la Botoșani, pe 26 noiembre 1967 şi este absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.
INTERVIU: Femeia din spatele celui mai puternic om al județului
„În spatele unui bărbat puternic se află o femeie puternică” – autor necunoscut.
INTERVIU Minodora Vasiliu: Nu am avut niciodată probleme cu politica / Nu trebuie creată panică
Minodora Vasiliu este de aproape zece ani de zile directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani. Este una din puținele reprezentante ale sexului frumos din fruntea serviciilor publice deconcentrate din Botoșani și are în subordine aproximativ 200 de salariați. Medic veterinar de profesie, șefa DSVSA este și una dintre cele mai elegante apariții de la Botoșani. 
Flash INTERVIU: Costel Enache, antrenorul de la FC Botoșani: Adversarii sunt foarte puternici
Antrenorul principal de la FC Botoșani a oferit un interviu din cantonamentul pe care roș-alb-albaștrii îl au în Austria.
De obicei, interviurile publicate sunt putin "cosmetizate", ceea ce in acest caz nu se observa.Eu gasesc raspunsurile date suficient de "la obiect", probabil nu prea este agreat nici de reporter...Din intamplare il cunosc, ii cunosc si familia, despre care pot afirma ca sunt niste oameni cinstiti, onesti, cu o mare dragoste de oameni, gata oricand sa intinda o mana de ajutor celui ce are nevoie...fara a crea impresia ca-i ramane dator. Si spun asta pentru ca m-am aflat in aceasta situatie chiar eu personal! A fost SINCER, atata tot !
20 iulie 2010, 17:25
Sincer, ma asteptam ca domnul senator sa dea unele raspunsuri mult mai consistente. Lipseste miezul si aplombul politic. Sper sa fie doar un moment nefericit.
19 iulie 2010, 14:31
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Nu știu cine o să fie prefect. E clar că nu știu cine o să fie prefect. Dar cred că nu e un lucru simplu să fii prefect.  Este bine, indiferent de relațiile personale pe care le am cu cineva în momentul de față, cred c ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7550 lei
USD
Dolarul SUA
4.2719 lei
CHF
Francul elveţian
4.3002 lei
GBP
Lira sterlină
5.5278 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9229 lei
XAU
Gramul de aur
203.9407 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2469 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4327 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9162 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2461 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1851 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6365 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.