Interviuri
FEMEI PUTERNICE: Afacerea născută din durere, două surori care și-au îngropat câte doi copii au succes cu o făbricuță de produse naturale – GALERIE FOTO

Nicio mamă nu ar trebui să se afle în urma unui sicriu pentru a-și conduce copilul pe ultimul drum. Și nu o dată. Ci de două ori. Astfel de tragedii, inexplicabile și de neînțeles în orânduirea firească a lumii noastre, cu oameni care mor tineri, la doar două decenii de viață, usucă inimile mamelor care își poartă doliul până la apusul vieții lor. Pentru că niciodată viața lor, așa cum o trăiau înainte, nu va mai avea același sens.

Două surori, patru tragedii 

 

Liliana Ocu și-a luat puterea de a merge mai departe din moartea copiilor ei. Sora ei, Carmen Sacrieru, este șefă de spital în Italia și a suferit aidoma ei. Surorile poartă o povară identică, plâng la câte două morminte de copii.

 

În urmă cu 3 ani de zile a murit Alexandru, la 24 de ani. Era asistent medical, iar părinții lui, Liliana și Dan Ocu, îl iubeau ca pe ochii din cap.  Băiatul avea suflet bun, iubea oamenii și animalele deopotrivă.

 

Suferința lui care s-a înrădăcinat mai apoi în întreaga familie a plecat de la o aluniță care ulterior a adus un diagnostic crunt: melanom. Alexandru a fost operat de două ori în Italia, iar intervențiile au fost un succes. A urmat tratamente, inclusiv aduse din America, pentru că familiile trăiau în Italia pe atunci însă acestea i-au slăbit organismul.

 

A suferit un atac cerebral și a pierdut lupta

 

„Noi suntem o familie mai greu încercată. Eu am doi copii pierduți și sora mea tot doi. Și nu din cauze anume, așa s-a întâmplat”, sunt cuvintele Lilianei Ocu, mama lui Alexandru.

 

Am găsit-o pe d-na Liliana la Târgul de Produse Agro-alimentare desfășurat în weekend lângă Piața Centrală. A venit pentru prima dată. Anul trecut nu a avut loc pe platoul principal și și-a vândut marfa lângă tarabele cu căciuli. Anul acesta s-a înscris în Asociația „Produs în România” și s-a regăsit în șirul tarabelor la care s-au oprit oficialitățile.

 

 

Liliana Ocu era la târg cu soțul, Dan. Au trăit în Italia peste 15 ani și au revenit în România unde au deschis o făbricuță de săpunuri naturale. În memoria fiului lor Alexandru care după ce s-a îmbolnăvit a fost nevoit să folosească doar produse naturale pentru igiena personală.

 

„Noi am trăit foarte mulți ani în străinătate, în Italia unde am stat în jur de 15 ani. Am început, pentru băiatul meu, foloseam produsele astea, el fiind bolnav, noi foloseam doar produse naturale. Și așa am început practic, încet, încet să învățăm, să ne documentăm. M-am întors acasă, am început construcția atelierului de săpunărit și produse de igienă corporală, la Sarafinești”,

Liliana Ocu, antreprenor

 

„Să spun la cineva să se întoarcă acum, nu aș sfătui”

 

După moartea lui Alexandru au revenit acasă, pe meleaguri natale și și-au dezvoltat afacerea la Corni, satul Sarafinești. Fiica lor, de 15 ani, au dat-o la Liceul Sanitar. Ea trebuie să preia afacerea familiei.

 

„A fost foarte, foarte greu. Nu neapărat să mă adaptez. Au durat foarte mult documentele. Să spun la cineva să se întoarcă acum, nu aș sfătui. Vă spun drept. A fost și este foarte greu. La noi la primării știți cum este. Dacă s-ar schimba puțin mentalitatea ar fi foarte bine. Problema este a funcționarilor. Pentru o hârtie, foarte, foarte greu. Nu toți, dar sunt persoane care își pun bețe în roate ca să nu poți realiza ceva să mergi înainte. Totul e din cauza funcționarilor. Eu am câștigat proiectul, mi-a fost foarte greu, au fost persoane care deși erau facturile semnate, nu îmi dădeau marfa”,

Liliana Ocu, antreprenor

 

 

Din economiile făcute în Italia și cu resurse proprii, familia Ocu a ridicat clădirea după normele europene impuse de legislație.

 

Iar mai apoi au accesat un proiect Start Up Nation.

 

„La praznic la băiat cineva ne-a spus, de ce nu facem un proiect Start Up. Și am făcut atunci, pe loc, nici nu ne-am gândit că vom câștiga, un proiect în valoare de 44.000 de euro. Avem deja un an de zile de când este închis, am cumpărat și utilajele, am luat și o presă de ulei. Noi avem și pământ și am cultivat jumătate de hectar de camelină care este o plantă precum rapița și de la care uleiul este foarte bun. Încercăm să vedem, cu presa de ulei, începem să face, și uleiuri să le folosim în producția noastră”,

Liliana Ocu, antreprenor

 

Reporter: În general materia primă de unde o procurați, ce anume folosiți?

 

 

„Noi folosim în săpunuri uleiul de măsline în primul rând, toate săpunurile noastre sunt cu ulei de măsline. Uleiul de cocos, ricinul, migdale, untul de shea, untul de cacao. Depinde de rețeta săpunului. De exemplu, săpunul pentru copii este cu ulei de babassu și avocado, fără uleiuri esențiale în componență. Materia primă este din România dar și din afară. Avem un săpun pentru acnee sau psoriazis, foarte bun, cu ulei de tamanu pe care îl aducem din India, pentru că în zona noastră este foarte scump”,

Liliana Ocu, antreprenor

 

Reporter: Ce anume pot cumpăra botoșănenii și nu doar ei, de la dv?

 

„În curând lansăm o gamă de creme de lux, cu 15 produse, gama Gold. Deja suntem la partea de notificări, avem un chimist foarte bun, d-na Anișoara Dușă de la Cluj. Când am venit în Botoșani și căutam chimist și nu am găsit niciunul, nimeni nu știa, legislația este așa cum este iar d-na Anișoara ne-a ajutat foarte mult. Avem 8 sortimente de săpunuri notificate, crema de corp cu lapte de capră, șamponul cu extract de Maca, cremele de față, facem lumânări din ceară naturală cu uleiuri esențiale pentru aroma terapie, sarea de baie avem 4 sortimente, bombe de baie”,

Liliana Ocu, antreprenor

 

 

Produsele Alemar sunt comercializate în mall-uri din Iași sau București dar și la diverse târguri unde familia este invitată cu regularitate. Doamnele mai ales sunt încântate de crème și săpunurile făcute din materie primă 100% naturală.

 

Liliana Ocu are doar 50 de ani. Viața nu a fost blândă cu ea. Însă a făcut-o puternică.

„Da, sunt o femeie puternică. Prin câte am trecut, altul nu cred că reușea. Și, vă spun drept, , gândindu-mă mereu că tot ceea ce fac este în amintirea lui, a băiatului meu, am putere să merg mai departe”.

loading...
FEMEI PUTERNICE: Polițistă din Botoșani SINGURA din țară premiată la 21 de ani cu Emblema de Onoare, cea mai înaltă distincție din Poliția Română: FOTO&VIDEO
FEMEI PUTERNICE din Botoșani: Cornelia Bordianu, antreprenoarea cu hotel în Lisabona care a condus afaceri din Cipru până în Brazilia: Trebuie să ne înarmăm cu mai mult curaj - FOTOGALERIE
FEMEI PUTERNICE de la Botoșani: Daniela Șfaițer, doamna etalon a Botoșaniului: Dacă nu ai suflet, nu faci nimic GALERIE FOTO

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Microbiologul Vania Atudorei: Nu moare nimeni de Covid, ci moare de complicațiile pe care acest virus le dă / La Botoșani, atmosfera este mult mai tensionată decât în Canada
Consideră pandemia de coronavirus o ”tragedie internațională”, însă mai periculoase decât COVID-19, spune microbiologul Vania Atudorei, sunt ”psihoza și paranoia”.
FLASH INTERVIU Deputatul AUR de 78 de ani: Am fost consilier al ministrului / Ce ministru? / Nu mai țin minte
După zeci de ani de politică, la vârsta la care mulți se îngrijesc de creșterea nepoților, Lucian Feodorov a reușit pentru prima dată în viață să ajungă parlamentar. A făcut-o pe lista Partidului Alianței pentru Unirea Românilor, formațiune în care a ajuns de puțină vreme, după ce a trecut de-a lungul timpului prin alte șase partide.
INTERVIU Cătălin Silegeanu: ”Nu pot să zic că de pe 7 decembrie voi fi deputat”, dar... ”dinozaurii care sunt momentan pe fotolii, trebuie să dispară” VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un an total ciudat pentru Botoșani, ca de altfel pentru România și întreaga lume, oamenii din nord-estul Moldovei au avut parte de un candidat cel puțin atipic... Care până anul trecut nu exista în lumea politică și care în 2020 este probabil autorul celor mai multe comunicate, postări pe rețelele de socializare și al celor mai directe și violente atacuri la liderii partidelor de calibru.
INTERVIU Raluca Rogojină, despre Foametea din Moldova și Botoșani: Să-ți sacrifici copilul nou-născut, să-l fierbi și să-l oferi hrană celorlalți 5 ca să rămână în viață...FOTO&VIDEO
Mâncau câteva boabe de grâu pe zi. Apoi s-au mulțumit și cu câteva frunze de iarbă uneori fiartă, alteori mărunțită între dinții tot mai sfărâmicioși. Pe măsură ce lunile treceau, în castroanele sărmanilor ajungeau și vrăbii, șobolani, șoareci, pisici și câini. În timpul Marii Foamete, dincolo de Prut, oamenii și-au mâncat propriii copii, alții au dezgropat cadavrele din cimitire și au mai supraviețuit astfel câteva ore, zile, luni.
INTERVIU Magda Oleniuc, președinte PLUS Botoșani: Este clar că în ultimii 30 de ani parlamentarii județului nostru au eșuat în modul lor de a face politică „tradițională”
După ce la scrutinul din 27 septembrie s-a tras linia deasupra sa, deoarece a ocupa locul 3 pe lista USR-PLUS, iar alianța a intrat cu doi membri în Consiliul Local, lidera Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate a intrat în competiția internă a alianței pentru desemnarea candidaților la alegerile parlamentare.
Fostul jurnalist care a călătorit în Siberia și a trăit 40 de zile doar cu apă: Pentru a fi fericit nu ai nevoie de lux; ai nevoie de înțelegere cu cei dragi GALERIE FOTO
A fost 10 ani reporter la ProTV, a activat și în presa scrisă. Drumuri și cărări care îl îndepărtau tot mai mult de ceea ce căuta: Calea, Adevărul și Viața. O poveste de viață impresionantă, care trece și prin ograda bunicilor din Coțușca, județul Botoșani.
INTERVIU Valeriu Iftime: Dacă nu faci politică, nu trebuie să fii mort și să fii mut / Sunt speriat de ce se poate întâmpla în Botoșani - VIDEO
Botoșani a avut parte în această campanie electorală de un lucru fără precedent în toate alegerile locale de după revoluție. Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri, cu o notorietate care a depășit de mult granițele județului, a sprijinit public câțiva candidați de la alegerile locale. Ba cu unii a participat chiar și la emisiuni televizate.
INTERVIU Magda Oleniuc, candidat USR-PLUS la Consiliul Local: Nu vreau să fac politică second-hand / Avem nevoie de un PUG vizionar
Alegerile de duminică, 27 septembrie, reprezintă primul test local și pentru Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, adică PLUS. Formațiunea condusă la nivel central de fostul prim-ministru Dacian Cioloș nu a intrat singură în bătălia electorală, ci în alianță cu USR. La Botoșani, lidera județeană a PLUS candidează la Consiliul Local, ocupând locul 3 pe lista pentru municipiu.       
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Doina Federovici, PSD: Zece măsuri clare cu programe pentru fiecare comunitate, nu himere, nu 100 de soluții / Șoptică și Orban au încercat să cumpere primariiVIDEO
După mai bine de 20 de ani de politică, în care a urcat încet dar sigur în ierarhia partidului până la funcțiile de președinte județean și vicepreședinte național, Doina Federovici se află probabil în cel mai important punct al carierei. Fost consilier județean și pentru jumătate de an chiar vicepreședinte al Consiliului Județean, senator al României timp de opt ani, candidează în 2020 pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.
Loading...
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Mihaela Huncă, Pro România: Oamenii nu vor lucruri spectaculoase, nu vor să facem aeroport la Santa Mare sau să facem o stație de lansare de racheteVIDEO
Alegerile locale din acest an ar trebui să fie pentru Mihaela Huncă încununarea a doi ani de muncă la Pro România. Pe de altă parte, după un mandat de consilier local și altul de deputat, fostul inspector școlar general se află și în fața primului vot uninominal din cariera politică. După modelul implementat în mai multe filiale Pro România și la Botoșani coordonatorul organizației a intrat în lupta pentru președinția Consiliului Județean.
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Costel Șoptică, candidat PNL: Nu gândim minuscul, conceptul este unul pentru toți cetățenii județului / Nu vorbim despre d-na Federovici cum ar fi vreo fecioară - VIDEO
Cursa pentru președinția Consiliului Județean este deja una a... președinților. A celor de partid, mai exact, fiindcă principalele forțe politice din Botoșani au intrat în bătălia alegerilor locale cu liderii organizațiilor județene. După un mandat de deputat și altul de senator, Costel Șoptică se află poate în fața celei mai mari provocări a carierei sale politice: președinția CJ.
”VREAU PRIMAR” – INTERVIU Cătălin Silegeanu, independent: Teama mea este că o să ajungem să avem același primar, aceleași partide în CL și iar o să se certe pentru lucruri minore VIDEO
O candidatură ieșită din tipare, ca mesaj, limbaj și atacuri extrem de dure la adresa principalilor competitori, probabil că nu putea veni decât din partea unui botoșănean care nu este angajat al statului și care nici nu face afaceri cu statul. Astăzi, protagonistul seriei de interviuri ”Vreau primar” este Cătălin Silegeanu, care a fost exclus din PSD înainte probabil de a se obișnui cu această calitate. Candidează ca independent atât la Primăria Botoșani, cât și la Consiliul Local.
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Constantin Rotaru, PPU-sl: Oamenii nu vor să li se promită că li se dă, vor să nu li se ia nici măcar ce au - VIDEO
Una dintre figurile absolut noi aduse la rampă de anul electoral 2020 este dată de Partidul Puterii Umaniste – social-liberal (PPU-sl). Constantin Rotaru se află la prima experiență politică și a intrat direct în cea mai dificilă bătălie, cea pentru președinția Consiliului Județean. Ce l-a determinat să se implice într-un domeniu în care până de curând a fost doar spectator, aflați din interviul de astăzi.
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Andrei Drancă, USR-PLUS: În mandatul acesta trecut de acum nu au făcut absolut nimic. Niciun proiect la CJ, doar ședințeVIDEO
Uniunea Salvați România se află în Botoșani la prima bătălie electorală pentru alegerile locale. Și a aruncat în luptă ce are mai bun: președintele organizației județene candidează la Consiliul Județean, iar liderul de la municipiu a intrat în cursa pentru Primăria Botoșani. Și nu o fac singuri, ci în alianță cu Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, adică PLUS, formațiunea condusă la nivel central de Dacian Cioloș, fost prim-ministru al guvernului tehnocrat.
Loading...
INTERVIU Cezar Vizitiu, candidat PMP la Consiliul Local Botoșani: Eu am decis să propun colegilor candidatura dlui Ciubotaru pentru funcția de primar
În rândul partidelor parlamentare, anul electoral 2020 a adus foarte puține figuri noi. Una dintre acestea o întâlnim la Partidul Mișcarea Populară, în persoana lui Cezar Vizitiu. Antreprenorul de 35 de ani a fost multă vreme vehiculat chiar de către liderul județean al PMP drept candidat la Primăria Botoșani. Până la urmă însă, Cezar Vizitiu, președintele organizației municipale PMP Botoșani, candidează pentru un mandat de consilier local, secondându-l pe Gheorghe Ciubotaru.
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Corneliu Popescu, PMP: Vom avea cel puțin un viceprimar și un vicepreședinte la CJ - VIDEO
Botoșăneanul continuă seria interviurilor cu pretendenții la președinția Consiliului Județean cu aspirantul Partidului Mișcarea Populară la importanta funcție din administrația publică locală. După mandate de senator și chiar de consilier județean, Corneliu Popescu a intrat în cursa pentru șefia CJ și o face pentru prima dată din partea unei formațiuni politice, Partidul Mișcarea Populară.
”VREAU PREȘEDINTE” – INTERVIU Bogdan Dăscălescu, ALDE: Nu sunt politician de profesie și nu trăiesc din politică - VIDEO
Ziarul Botoșăneanul deschide astăzi seria interviurilor cu pretendenții la funcția de președinte al Consiliului Județean. Dorința noastră a fost să publicăm discuțiile cu aspiranții la acest post în ordinea rezultată după tragerea la sorți efectuată de Biroul Electoral Județean pentru înscrierea candidaților pe buletinele de vot, numai că programul acestora, cu foarte multe deplasări în teritoriu, ne-a determinat să realizăm interviurile în ordinea disponibilității liderilor politici intrați în cursă pentru șefia CJ.
”VREAU PRIMAR” – INTERVIU Marcel Gheorghiță USR–PLUS: Ni se dau bani aproape degeaba. Noi nu vrem să-i luăm - VIDEO
Candidatul Alianței USR – PLUS la funcția de primar al municipiului Botoșani face parte din categoria pretendenților surpriză. Și aceasta nu neapărat prin prisma postului deținut în conducerea Uniunii Salvați România, care îl îndreptățea la o asemenea candidatură, ci a faptului că inițial un alt membru de partid fusese nominalizat să intre în cursă. Cum a ajuns până la urmă Marcel Gheorghiță aspirant oficial USR – PLUS la Primărie și planurile sale pentru Botoșani, le puteți afla din acest interviu.
”VREAU PRIMAR” – INTERVIU Corina Dănuță – PPU-sl: Trăim în secolul 21, dar încă vorbim și promitem canalizări și drumuri asfaltate, toalete în școlile din mediul rural
Una dintre surprizele competiției electorale din acest an o reprezintă intrarea în cursa pentru funcția de primar a Corinei Dănuță, om de afaceri care timp de trei decenii trecute de la revoluție a stat departe de politică. Iar surpriza este una dublată de faptul că pasul spre această lume l-a făcut într-o formațiune nouă, Partidul Puterii Umaniste – social-liberal (PPU-sl), care practic nu a existat la Botoșani până în 2020.
”VREAU PRIMAR” – INTERVIU Cătălin Flutur: Nu am am început niciodată un proiect și să nu-l duc la capăt / 2012 – 2016 a fost o perioadă de noaptea minții la Primăria Botoșani - VIDEO
Din 30 de ani trecuți de la revoluție, municipiul Botoșani a fost condus 12 ani de același om. Alți patru ani a fost consilier local și încă patru consilier județean. Ținând cont că în 1996 a dobândit deja primul mandat de ales local, putem spune că este cel mai longeviv om politic la nivel înalt din Botoșani. Dacă își va prelungi longevitatea politică rămâne de văzut pe 27 septembrie. Așadar, seria interviurilor realizate de Botoșăneanul cu pretendenții la funcția de primar continuă astăzi chiar cu ocupantul postului, Cătălin Flutur.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
"Din nefericire, avem persoane care beneficiază de ajutorul social, de venitul minim garantat, beneficiază și de ajutorul pentru sprijinirea familiei, au și alocațiile pentru copii, au și ajutorul pentru încălzire. Am făcut o ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8740 lei
USD
Dolarul SUA
4.0034 lei
CHF
Francul elveţian
4.5255 lei
GBP
Lira sterlină
5.4696 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8612 lei
XAU
Gramul de aur
238.5807 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2300 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3656 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0904 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1524 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1866 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6551 lei
Vremea
astăzi
Botosani
7.7 o C
Dorohoi
7.6 o C
Bucecea
7.9 o C
Darabani
7.2 o C
Saveni
7.6 o C
Ştefăneşti
10.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.