Interviuri
Claudia ȚILIA: Dacă societatea ne stigmatizează, e pentru că alții înaintea noastră au întărit această atitudine prin felul în care s-au comportat

Supranumele care i se potrivește ar fi acela de învingătoare. A studiat Psihologia, iar în prezent urmează un master la Psihologie Judiciară, dar în paralel este și studentă la Filosofie. A scris o carte care va deveni, de bună seamă, un instrument pentru literatura de specialitate. Pentru că, înainte de a ne preda lecții, Claudia Țilia ni se oferă drept exemplu.

"Când viaţa devine imposibilă, şi atunci ea duce în spate nenumărate posibilităţi", ne răsună și astăzi în inimă cuvintele lui Constantin Dracsin, artistul botoșănean care a scris și a desenat cu creionul între dinți.

 

Claudia Țilia s-a născut de Crăciun, în urmă cu 24 de ani. Colindele răsunau în oraș, forfota sărbătorilor se revărsa pe străzi, când în Maternitatea din Botoșani un prunc fără iesle își făcea loc în lumea care nu se lăsa văzută. Claudia s-a născut fără vedere, dar cu o aleasă simțire a vieții. După patru ani s-a ivit pe lume și Andrei, fratele ei. Tot nevăzător. Cu toate acestea, cei doi copii au fost și sunt pentru părinții lor adevărate nestemate.

 

Este greu de imaginat greul și durerea din toți anii ce au urmat. Însă privindu-le izbânda, triumful, bucuria de a fi, Claudia și Andrei sunt mai mult decât supraviețuitorii unei societăți care mai degrabă își neglijează, chiar marginalizează, decât protejează semenii. Claudia și Andrei sunt cel mai bun exemplu că, acolo unde există perseverență, disciplină, curaj, lipsa vederii nu mai este o dizabilitate.

 

 


(Claudia și Andrei Țilia)

 

”Ochii nu greşesc dacă mintea conduce ochii”, spunea Publilius Syrus. La Claudia Țilia, nevederea nu a fost o barieră peste care să nu poată trece. Dintotdeauna ea cântă, scrie și, mai ales, îndrăznește. Fără ostentație, fără gălăgioase demonstrații publice. După ce a absolvit liceul (a fost elevă a Liceului Special "Moldova" din Târgu Frumos), Claudia și-a surprins părinții cu dorința de a merge la facultate. Și nu oriunde, ci la prestigioasa Universitate Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Psihologie. A finalizat cu brio studiile de licență, după care s-a înscris la Master (Psihologie Judiciară). În paralel, a mai început o facultate, de data aceasta de Filozofie.

 

Și, peste toate, a scris o carte ce stă să apară, ”despre o parte din temele principale, recurente în viața persoanelor cu deficiențe de vedere”.

 

Într-o lume aparent încremenită în restricții, într-o societate în care succesul se șubrezește, iar adevărul se relativizează, răstignit pe gardurile virtuale ale rețelelor de socializare, un om își folosește inteligența pentru a-și atinge țelul.

 

Poate că, a nu vedea lumea de astăzi prăbușindu-se, a devenit pentru Claudia cel mai mare avantaj. Pentru că acolo, în intimitatea nevederii, tânăra studentă scrie și, mai ales, ne arată că teama și frica sunt forme ale unui abandon în care prea ușor ne complacem.

 

Am invitat-o pe Claudia Țilia să ne povestească despre cartea care va apărea în curând, dar și să ne dezvăluie aspecte din parcursul de până acum.

 

 

 

 

”Cea mai gravă problemă este autostigmatizarea”

 

-Așadar, „Particularități psihologice ale persoanelor cu deficiențe de vedere” este titlul cărții ce stă să apară. Subiectul ales vine ca o necesitate - lipsa unor informații în literatura de specialitate - sau este rezultatul unor studii personale, cu accente autobiografice, care pot folosi și altora?
 

-Există într-adevăr un deficit în literatura de specialitate, însă lucrarea de față nu este una profund edificatoare în acest sens. Adică nu poate compensa acest deficit, deoarece este construită pe baza observațiilor mele personale, dintre care unele sunt deja confirmate științific, iar altele să sperăm că vor fi testate.


 

-Unde să așezăm dintru început acest demers?
 

-Practic, această carte este un preambul al viitoarelor cercetări în domeniu. Pornind de la observațiile mele, cercetătorii pot întreprinde diverse studii pentru a decide în ce măsură pot fi generalizate. Bineînțeles, eu m-am raportat și la experiențele unor prieteni și cunoștințe cu deficiențe de vedere, nu doar la experiența personală. Însă nu am realizat studii științifice cu instrumente adecvate în acest sens.


 

-Temele anunțate sunt interesante, de la procesul de conștientizare a dizabilității la emoții, situații provocatoare sau autonomie personală. Să nu uităm stereotipurile, prejudecățile și discriminarea, care mai ales în societatea noastră își fac cel mai repede loc. Trecând prin toate aceste registre, care este cea mai gravă problemă - pe care tu însăți ai identificat-o - atunci când vorbim despre persoane cu dizabilități?
 

-Cea mai gravă problemă pe care o consider ca fiind astfel este autostigmatizarea persoanelor cu dizabilități. Stereotipurile, prejudecățile și comportamentele de discriminare apar și sunt întreținute atât din cauza ignoranței unor oameni, cât și din cauza faptului că persoanele cu dizabilități le mențin prin comportamentele lor. Aici mă refer la complexele de inferioritate sau de superioritate care îi determină pe unii să se separe de restul societății înainte de a fi respinși propriu-zis sau să solicite tratament preferențial, considerând că li se cuvine din cauza deficienței. Dacă societatea ne stigmatizează, e pentru că alții înaintea noastră au întărit această atitudine prin felul în care s-au comportat. Dacă ne acceptăm pe noi înșine și suntem bine cu noi, mulți oameni vor observa asta și se vor deschide, iar pe noi nu ne va mai deranja atitudinea exclusivistă a unor membri ai societății.


 

 

”Agățându-ne de scuze întotdeauna vom găsi piedici”

 

-Studentă la Master, în Cluj. Psihologie Judiciară, după ce ai absolvit deja Facultatea de Psihologie. Privind puțin înapoi, cum s-a transformat Claudia Țilia în ultimii ani? Folosind drept exemplu/pretext autobiografia, cum spuneai, cât de important a fost acest parcurs universitar?
 

-Parcursul meu universitar este unul cu suișuri și coborâșuri, având în vedere că deseori nu mi-a fost clar ce doresc să fac și nici acum nu sunt convinsă că voi lucra în domeniul psihologiei judiciare. Mă preocupă în mod personal psihologia infractorului și a victimei, relația dintre agenții participanți la acțiunea judiciară, însă momentan nu știu dacă voi activa propriu-zis în acest domeniu. E foarte posibil ca în viitorul apropiat să mai fac un master în domeniul psihologiei sau de ce nu, să-mi continui studiile în domeniul filosofiei unde sunt studentă și în prezent. Deocamdată mă dedic scrisului și continui să studiez ce am început. Descoperind noi informații și perspective am încredere că îmi voi găsi drumul optim.


 

-În continuarea întrebării de mai sus, poate fi deficiența o piedică pe care ne-o punem singuri? 
 

-Desigur. Poate fi o piedică doar dacă îi permitem să fie astfel. Deficiența în sine ne impune anumite limite care pot fi depășite și anumite inechități care nu pot fi schimbate și trebuie acceptate. Nu vom putea pilota niciodată un avion nevăzători fiind, dar ne putem orienta singuri pe stradă, deși unora le pare imposibil. Deficiența nu ne poate împiedica să facem ceea ce ne propunem, dacă dorim cu adevărat și în mod onest să o facem. Agățându-ne de scuze întotdeauna vom găsi piedici. Însă ideea e să fim deschiși și să căutăm activ ceea ce ne produce satisfacție și oferă utilitate societății.
 

 

 

 

 

”Să se aștepte să facă tot felul de greșeli”

 

-Care este/care a fost relația cu colegii, cu profesorii în mediul universitar? Cât de mult te-ai adaptat tu unor situații, cât de mult au fost dispuși ei să se adapteze acestei relații? Unde ai întâmpinat greutăți?
 

-A existat o perioadă în care mi-am reprimat nevoile, fiindu-mi rușine să ies în evidență cu ele. Apoi am înțeles că nevoile sunt firești și că n-aș putea fi ceea ce sunt cu adevărat ignorându-le sau reprimându-mi-le. Relația mea atât cu profesorii, cât și cu colegii a fost una pozitivă în general și plină de provocări în particular.
 

La Cluj există un centru care se ocupă cu accesibilizarea materialelor pentru studenții cu dizabilități, numit Centrul Cata. Prezența acestei instituții care funcționează pe bază de voluntariat m-a ajutat mult să depășesc dificultățile pe care le-am întâmpinat în legătură cu accesibilizarea unor surse bibliografice. Profesorii au fost de asemenea deschiși spre accesibilizare, atunci când le-am solicitat sprijinul.
 

 

-Ce sfaturi le-ai da celor care poate că nu au curajul să înfrunte un oraș mare, necunoscut și cu foarte multe provocări?
 

-Persoanelor nevăzătoare care vor alege să studieze într-un alt oraș fără un însoțitor sau celor care sunt indecise le pot sugera să nu-și seteze standarde foarte înalte de la început, fiindcă adaptarea cere timp. Sunt foarte multe lucruri noi pe care vor trebui să le asimileze și întregul stil de viață le va fi dat peste cap. Să se aștepte să facă tot felul de greșeli sau să nu le iasă din prima anumite lucruri. Nu trebuie să se supere pentru asta și nici să se lase descurajate. Totul se învață. Și să persevereze. Efortul va aduce în final rezultate. Vine un timp în care lucrurile devin mult mai lejere decât părea la început că se poate.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

Urmărește-ne și pe Google News

Radu Romaniuc, scenaristul filmului ”Oameni de treabă”: Iubesc necondiționat și irațional Botoșaniul, Flămânziul și tot ce e între ele și în jur FOTO&VIDEO
Înainte de premiera filmului ”Oameni de treabă”, Botoșăneanul.ro vă oferă un interviu cu actorul și scenaristul Radu Romaniuc. Despre film, teatru, actorie și câte puțin despre Botoșaniul adolescenței, pentru a ajunge la povestea pe care a scris-o și care, în final, l-a adus din nou acasă.
Campionul din clasamentul mondial WKF care face zilnic 150 de km pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului - GALERIE FOTO
Pe 15 octombrie împlineşte 24 de ani. Este campion la karate şi profesor. În Turcia, Italia, Croația Spania, Cipru, Austria sau Canada luptă pentru România. La Botoşani duce altă luptă: în fiecare zi străbate 150 de km până la graniță, pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului.
Daniela Bejinariu: Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea!
Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.
Angelo Segall: În Botoșani sunt clădiri cu arhitecturi de invidiat / Teatrul e legat de istoria orașului, mândria populației
S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.
Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”A fost o tensiune la nivel municipal, în cadrul organizației, în mijlocul organizației. Adică eu aveam două lupte, trebuia să fiu extrem de abil să pot să limitez luptele interne și să mă ocup de extern și mi-a mâncat ...
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9022 lei
USD
Dolarul SUA
4.5747 lei
CHF
Francul elveţian
4.9405 lei
GBP
Lira sterlină
5.4884 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4671 lei
XAU
Gramul de aur
275.3601 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2427 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2474 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1696 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4092 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2057 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6588 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.6 o C
Dorohoi
-1.1 o C
Bucecea
-1.3 o C
Darabani
-1.6 o C
Saveni
-1.0 o C
Ştefăneşti
0.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.