Interviuri
Angelo Segall: În Botoșani sunt clădiri cu arhitecturi de invidiat / Teatrul e legat de istoria orașului, mândria populației

S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.

Vineri, 16 septembrie, la Biblioteca Județeană "Mihai Eminescu" are loc lansarea cărții "Amintiri din Botoșani, orașul tinereții mele”. Cartea este o lucrare autobiografică a profesorului Angelo Segall, născut la Botoșani și stabilit în Montreal, Canada, care pune în prim-plan amintiri care au rămas vii nu doar în memoria sa, ci și în memoria colectivă a botoșănenilor.

 

După o carieră de mai bine de 40 de ani în domeniul Aerospațial și o catedră la universitățile locale, s-a pensionat recent, continuându-și activitatea în calitate de consultant tehnic. Angelo Segall a redat orașului natal, cu pasiune și chiar cu o acribie impresionantă, multe amintiri de neprețuit.

 

Înainte de lansarea de la Botoșani, Angelo Segall a oferit un interviu publicației Botoșăneanul.ro, dezvăluind o serie de amănunte biografice și nu numai.

 

 

”Botoșaniul va rămâne întotdeauna aproape de sufletul meu”


 

-Domnule Angelo Segall, vă revendicați drept botoșănean, deși de zeci de ani locuiți în Canada. Înainte de a povesti despre cartea pe care o lansați în această săptămână la Botoșani, permiteți să vă întreb: Care este ”Acasă” dumneavoastră din inimă?

 

-La prima vedere, întrebarea dvs. poate părea simplă, însă răspunsul nu este nici pe departe simplu. ”Acasă” este un concept complex și, adesea, foarte personal, foarte subiectiv: fizic, social, emoțional. Într-adevăr, obiectiv vorbind, strict din punctul de vedere al faptelor și acțiunilor, am plecat din România și din Botoșani în urmă cu mulți ani și trăiesc în Canada de mulți ani. Însă atașamentul față de locurile unde am copilărit, de oamenii pe care i-am cunoscut în tinerețe, de amintirile și experiențele mele din acea perioadă, pe care – pe unele dintre ele – le-am descris și în carte, nu au dispărut odată cu emigrarea. Totodată, valorile pe care mi le-am însușit în copilărie, pe care mi le-au dat nu doar părinții mei, ci și cei cu care mi-am petrecut anii aceia de demult în Botoșani, nu au dispărut nici ele. Fiecare om este produsul a ceea ce a primit de la părinți și prieteni și, desigur, produsul experiențelor sale de viață.

Botoșaniul mi-a oferit acest cadru de trai în anii copilăriei și adolescenței, a fost locul unde am cunoscut oameni care m-au inspirat și care mi-au modelat personalitatea. Desigur, deja de mulți ani, acasă este în Canada, unde sunt copiii și nepoții mei. Dar Botoșaniul, orașul copilăriei mele, acel ”acasă” al meu de odinioară, rămâne și va rămâne întotdeauna aproape de sufletul meu.


 

- Botoșănenii vă cunosc îndeosebi prin intermediul rețelelor de socializare, acolo unde oferiți informații inedite despre istoria orașului. Când ați vizitat ultima oară Botoșaniul?

 

-Pelerinajul nostru în Botoșani l-am făcut în urma cu 9 ani, în septembrie 2013. Împreună cu verii mei am urmat  traseul București – Botoșani, admirând de-a lungul drumului frumoasele peisaje ale României. Dar, cu fiecare kilometru ce mă apropiam de Botoșani, mă  cuprindeau emoțiile, care se întețeau la intrarea in oraș. Soția mea tot îmi spunea: „dragule, controlează-te, o să ai timp să devii  emoționat când vei vedea casa părintească și vei umbla prin locurile tinereții tale”. A avut dreptate!

Fiecare loc pe care l-am vizitat era pentru mine ca o „cheie” ce mi-a  deschis amintiri de locuri, de școli, liceu, de familie și vecini. Când mi s-a recomandat foiletonul „Botoșani de Odinioară” am admirat fotografiile domnului  profesor Gheorghe Stanciu și mi-am dat seama că, fără ele, „noua generație” nu ar fi știut cum arăta orașul.

În cartea mea descriu aceste locuri prin prisma memoriilor mele, dându-le  viață.

 

 

-„Amintiri din Botoșani, orașul tinereții mele” este titlul cărții pe care o dăruiți orașului natal. Este o carte autobiografică, privită strict din perspectiva propriilor amintiri, sau se poate așeza și pe raftul lucrărilor de istorie a locului?

 

-Personajul  principal al cărții e „Botoșani”, iar eu sunt un simplu „călător” de-a lungul anilor. Prin a descrie orașul din acel timp, clădiri, străzi, parcuri, toate din perioada tinereții mele, au un aspect istoric. 

 

 

 

 

”Găsesc astăzi România profund schimbată”


-Dacă v-ați afla astăzi în fața deciziei de a părăsi România ați face aceeași alegere ca în trecut? Ca să parafrazăm versurile renumite: ”De ce-am plecat, de ce-aș mai fi rămas?”

 

-Cu toată sinceritatea, mi-e greu să vă ofer un răspuns 100% precis. Probabil că da, dar răspund asta după ce mi-am trăit practic toată viața departe de locurile natale, în altă țară, pe un alt continent. Sunt mai obișnuit cu acele locuri decât cu cele din Botoșaniul de odinioară sau chiar cu cele din Botoșaniul sau România de azi.

Față de vremurile în care am părăsit România, în adolescența mea, găsesc astăzi România profund schimbată. Multe schimbări sunt în bine, deși, desigur, există, ca peste tot, și loc de mai bine... S-au schimbat regimuri, locuri, oameni... M-am schimbat și eu, după atâția ani... Am vizitat recent România ca turist și ca botoșănean de origine cu o deosebită plăcere și nostalgie. Dar nu știu, sincer, cum m-aș acomoda să trăiesc azi permanent în România. Familia mea este peste ocean, la fel și locurile și oamenii de care m-am atașat în ultimii zeci de ani. Nu e ușor de dat timpul înapoi, nici chiar la nivel personal: m-am obișnuit cu o altă societate, altă cultură, alt mod de viață, și ca atare nu știu dacă, după atâția ani, m-aș mai putea adapta la altceva, la România de azi.

 

 

 

 

”Teatrul e legat de istoria orașului Botoșani, mândria populației”

 

-Cum se vede Botoșaniul din Canada? Este ceva ce ați părăsit (oameni, locuri, povești) și care v-a lipsit mult în anii din urmă?

 

-Botoşaniul e un loc special, ieșit din comun. E un loc de vilegiatură, înconjurat de cultură! În  ciuda anilor grei care au afectat oamenii și orașul, ospitalitatea a rămas neschimbată (pelerinajul nostru din 2013).

Ce am părăsit?  Cu ritmul vieții construind o carieră profesională, pe lângă predarea la universitățile locale si călătoriile legate de funcția mea, și ocupându-ne de educația copiilor, nu ne-a lăsat prea mult timp pentru vacanțe extinse. Asta nu m-a împiedicat să-mi amintesc de prietenii și locurile din copilărie.

Am ținut mulți ani corespondență cu România cu foștii prietenii și vecini din Botoșani. În vacanța de Crăciun ne sunăm și discutăm despre actualități. Din păcate, unii nu mai sunt cu noi. Conversațiile continuă și azi cu cei care sunt în viață - Doamne ajută!

 


-Dacă ați avea puterea de a schimba ceva în Botoșani, folosind experiența din Canada, unde anume ați interveni: administrație, infrastructură, cultură etc.

 

-Botoșaniul și împrejurimile au multe locuri interesante, care ar atrage vizitatori prin dezvoltarea turismului în municipiu. Centrul vechi trebuie folosit pentru turism și chiar și pentru populația din județ. În Botoșani sunt clădiri în orașul vechi cu arhitecturi de invidiat și reprezintă patrimoniul orașului. Luați  exemplu de la orașe ca Brașov, Cluj și chiar Montreal, Canada. Fiecare oraș numit are o parte modernă și o parte veche, care în toate cazurile sunt pline de turiști. Toate asortate cu mici restaurante etnice cu meniu de mâncăruri  grecești, chinezești și moldovenesc tradițional. Introduceți magazine artizanat: costume tradiționale românești brodate, accesorii, haine populare, căciuli, sumane, opinci, păpuși îmbrăcate în costum popular. Librăria ”Mihai Eminescu” de pe Calea Națională, în centrul vechi era odată un salon de cultură, azi e un mic magazinaș cu zăbrele peste tot (din observație). Totul este, fără îndoială, strâns corelat cu utilizarea și dezvoltarea capitalului natural, istoric și cultural, Teatrul Mihai Eminescu “The Jewel in the Crown”. Teatrul e legat de istoria orașului Botoșani, mândria populației.

Dintotdeauna era centrul de atracții și schimb de legături cu restul țării. Situația acestei clădiri istorice trebuie remediată! În cele trei zile petrecute în Botoșani, am constatat că orașul e nepoluat și e plin de verdeață. O privire către viitor, populația trebuie să se implice, salvând ce a mai rămas din patrimoniul orașului vechi, și chiar nou. Urmărind ziarele locale găsesc că noua administrație a orașului Botoșani e foarte pro-activă, o schimbare pozitivă! Anticipez că vor continua acest ritm, în beneficiul cetățenilor orașului și al județului Botoșani!

                    

 

Urmărește-ne și pe Google News

Florentina TONIȚĂ
FLASH INTERVIU Svetlana Bivol, managerul Filarmonicii Chișinău: Botoșaniul este un oraș de suflet și de atmosferă. Întotdeauna mă simt aici ca în sânul unei familiiVIDEO
Anul trecut, la două luni după învestirea în funcția de manager al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, Mirel Manea s-a deplasat la Chișinău unde a perfectat un acord cu Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici” din Republica Moldova.
Regizorul Emanuel Pârvu aduce ”Marocco” la Botoșani: ”Este un film care sper să ridice niște întrebări” FOTO&VIDEO
Joi, 27 aprilie, de la ora 19.00, cinefilii botoșăneni vor avea parte de o nouă proiecție specială.
20 de întrebări cu o scriitoare din Botoșani:  Este foarte greu să trăiești din scris
Interviul a fost realizat de către jurnalistul Sibiana Mirela Antoche în cadrul unui proiect intitulat „Să ne cunoaștem scriitorii”. 
Pavel Bartoș la Botoșani: Ramon a activat un public care de 10-15 ani nu a mai fost la film / Jesus del Cerro a spus: ”O facem pentru Bogdan!”
Cum a reușit ”Ramon” să umple sălile de cinema în toată România și să vândă toate biletele în doar trei zile la Botoșani? 
Bogdan Horga, înainte de premiera filmului ”Ramon” la Botoșani: În Pavel Bartoș am descoperit un om extraordinar / Eu joc acolo cu două premii GopoFOTO&VIDEO
Pe 8 martie, la ora 18.00, la Botoșani are loc cel mai așteptat eveniment al acestui început de an: primul covor roșu la Cinematograful Unirea. 
INTERVIU Ivana Znacom, tânăra make-up artist originară din Botoșani care colaborează cu televiziuni, producători de filme și fotomodele: Poți crea orice prin machiaj GALERIE FOTO
(P) A început cu un curs de machiaj și pe parcurs și-a descoperit o veritabilă pasiune căreia i-a acordat tot mai mult timp și pe care a transformat-o într-o meserie. Despre începuturile Ivanei Znacom în lumea machiajului, despre realizările din ultimul an, tendințe și planuri, puteți citi în interviul de mai jos.
La 39 de ani, al doilea om din Nova Apaserv! INTERVIU Alin Cirimpei, noul director adjunct de la „Apă” : Este alegerea fiecăruia dacă să fie membru sau nu VIDEO
Așa cum Botoșăneanul a anunțat în exclusivitate, noul director al SC Nova Apaserv SA este Alin Cirimpei, un tânăr în vârstă de 39 de ani care vine din domeniul privat, unde a lucrat la o firma de telefonie și la o alta de instalații, pe posturi de conducere.
Ana Maria Micu, artista care creează în Botoșani și expune la Taipei și New York: Pictura nu este o imagine pusă în ramă, agățată ca să nu stea peretele gol!GALERIE FOTO
Aproape necunoscută în Botoşani, expune în galerii din toată lumea, de la Taipei la Beijing, de la Moscova la Bucureşti, dar și la New York, Rotterdam, Haga, Amsterdam, Edinburgh sau Viena.
Doctorița din Botoșani care cântă la pian și pictează: Îmi găsesc echilibrul emoțional / Am iubit foarte mult medicina de familie și lumea satului - GALERIE FOTO
După ce a terminat Medicina, a plecat să profeseze într-un sat, la zeci de kilometri de casă. Asta nu a oprit-o să deschidă un nou capitol în viața ei: pictura. Pentru medicul din Botoșani, echilibrul vieții s-a construit prin artă, fie că a fost muzica, fie că a fost pictura. Tablourile ei se află astăzi pe simeze, dar doctorița spune că asta nu îi conferă niciun statut, nu îi adaugă niciun orgoliu de artist.
Gheorghe Iavorenciuc: ”Necuprinsul înțelepciunii lui Constantin Dracsin este că noi toți în el ne aflăm și din el ne tragem” – FOTO&VIDEO
În urmă cu 24 de ani, pe 7 ianuarie, se stingea din viață Constantin Dracsin. ”Poate nu m-ați dorit, și totuși fără mine nu mai ajungeați buni”, sunt cuvintele testamentare ale poetului fără aripi, omul care și-a construit propriul destin scrijelind hârtia cu creionul între dinți.
Fenomen, geniu sau ”copil normal”? El este Rareș, cel mai aplaudat botoșănean de Ziua României: ”Este atât de bucuros să ducă numele orașului și al lui Eminescu mai departe!” - FOTO&VIDEO
Cum devine ”geniu” un copil de 7 ani, din Botoșani, care îl iubește pe Eminescu? Unde începe celebritatea și, mai ales, cine o validează într-o societate în care social-media creează eroi de o clipă?
Protosinghel Siluan Antoci: Am fost martor la ultima vizită a Părintelui Cleopa în locurile natale / Cu atâta drag povestea despre Botoșani!
Pentru România, Botoșani înseamnă în primul rând Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian. Însă mai există un tezaur duhovnicesc unic în spațiul românesc, și este de ajuns să amintim câteva nume: Sfântul Onufrie, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, părinții Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Dionisie Ignat de la Colciu, Patriarhul Teoctist, dar și Avva Iulian Lazăr, trăitor astăzi în Muntele Athos...   
Radu Romaniuc, scenaristul filmului ”Oameni de treabă”: Iubesc necondiționat și irațional Botoșaniul, Flămânziul și tot ce e între ele și în jur FOTO&VIDEO
Înainte de premiera filmului ”Oameni de treabă”, Botoșăneanul.ro vă oferă un interviu cu actorul și scenaristul Radu Romaniuc. Despre film, teatru, actorie și câte puțin despre Botoșaniul adolescenței, pentru a ajunge la povestea pe care a scris-o și care, în final, l-a adus din nou acasă.
Campionul din clasamentul mondial WKF care face zilnic 150 de km pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului - GALERIE FOTO
Pe 15 octombrie împlineşte 24 de ani. Este campion la karate şi profesor. În Turcia, Italia, Croația Spania, Cipru, Austria sau Canada luptă pentru România. La Botoşani duce altă luptă: în fiecare zi străbate 150 de km până la graniță, pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului.
Daniela Bejinariu: Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea!
Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.
Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Doamna a vrut să o apere cumva când a văzut că se năpustește asupra ei. Vă dați seama, pumnul care era destinat beneficiarei, l-a primit doamna infirmieră. Nu era destinat doamnei. Noi ne băgăm, ne-o mai luăm așa, câ ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9743 lei
USD
Dolarul SUA
4.7112 lei
CHF
Francul elveţian
5.1393 lei
GBP
Lira sterlină
5.7209 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1578 lei
XAU
Gramul de aur
287.0737 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2584 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2777 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0033 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4804 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2034 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6672 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.4 o C
Dorohoi
19.0 o C
Bucecea
16.5 o C
Darabani
14.2 o C
Saveni
20.1 o C
Ştefăneşti
15.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.