Acasă > Stiri Botosani > ZONA urmărită  timp de două ore prin „ochii orașului”

ZONA urmărită  timp de două ore prin „ochii orașului”

ZONA urmărită  timp de două ore prin „ochii orașului”

Serviciul Dispecerat a monitorizat permanent, în intervalul 10:00–12:00, zona Pieței Viilor și a perimetrului stabilit în planul de acțiune, prin intermediul sistemului de supraveghere video.

 

 

Pe parcursul desfășurării misiunii, au fost urmărite în timp real posibile situații de oprire/staționare/parcare neregulamentară, fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, acte de comerț ambulant neautorizat (covoare), depozitări necorespunzătoare de deșeuri sau ambalaje, precum și aglomerări de persoane susceptibile de a genera incidente.

 

Totodată, dispeceratul a asigurat legătura operativă cu echipajele din teren, direcționând prompt polițiștii locali către zonele unde au fost constatate situații ce au impus intervenția acestora, contribuind astfel la eficiența și coordonarea acțiunii integrate.

 

Poliția Locală a municipiului Botoșani va organiza, în continuare, săptămânal, astfel de acțiuni integrate, în vederea asigurării respectării prevederilor legale, menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și creșterii gradului de disciplină civică în rândul cetățenilor.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare