În perioada 11-13 aprilie 2026, aproximativ 130 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, acțiuni speciale au acționat zilnic și au fost alături de cetățeni în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră.
Forțele de ordine au intervenit la 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. În urma activităților specifice desfășurate au fost aplicate aproximativ 330 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 300.000 de lei.
Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 41 de permise de conducere, pentru nerespectarea limitei legale de viteză, conducerea sub influența băuturilor alcoolice și pentru alte abateri la regimul rutier.
Mai mult decât atât, au fost oprite din a circula 21 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice fiind retrase certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor constatate.
De asemenea, doi conducători auto au fost reținuți pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.