Biserica Ortodoxă o prăznuiește, în fiecare an, pe 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută drept ocrotitoarea Moldovei și a Bucovinei. Pentru numeroase comunități din județul Botoșani, această zi reprezintă și momentul în care își sărbătoresc hramul bisericii.
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în localitatea Epivata, pe țărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, și-a dedicat viața rugăciunii, postului și milosteniei, intrând de tânără în monahism.
A petrecut o perioadă la Constantinopol, apoi la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea Pontului. Ulterior, a mers în Țara Sfântă, unde s-a rugat în locurile în care a trăit și a propovăduit Mântuitorul Iisus Hristos. La întoarcerea în patria natală, Sfânta Parascheva și-a încheiat viața pământească, la vârsta de aproximativ 27 de ani.
Cinstirea Sfintei Parascheva este deosebit de puternică în Moldova, iar anual, mii de credincioși participă la manifestările religioase dedicate acesteia.
În județul Botoșani, hramul Sfintei Cuvioase Parascheva este purtat de biserici din mai multe localități.
Potrivit timpulcredintei.ro, printre acestea se numără:
În aceste comunități, ziua de 14 octombrie este un moment de sărbătoare pentru credincioși, care participă la slujbele religioase dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva și se roagă pentru sănătate, pace și ajutor în viața de zi cu zi.
Sfânta Cuvioasă Parascheva rămâne una dintre cele mai iubite și cinstite sfinte în rândul credincioșilor din Moldova, iar sărbătoarea ei adună an de an comunitățile în jurul bisericilor care îi poartă numele.