În data de 15 august, creștinii ortodocși sărbătoresc „Adormirea Maicii Domnului”, ultima sărbătoare importantă din anul bisericesc.
Când a binevoit Mântuitorul Hristos, Dumnezeul nostru, ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare”.
Potrivit, timpulcredinței.ro, în județul Botoșani există mai multe biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, care vor fi în sărbătoare în data de 15 august.
Printre acestea se numără:
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Zosin
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Vorona
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Cozancea
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Uspenia din municipiul Botoșani
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cerchejeni, comuna Blândești
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Chiscovata, comuna Vorona
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Ciornei, comuna Gorbăneşti
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Ghilăneşti, comuna Cristeşti
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Roşiori, comuna Răchiţi
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Stăuceni
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Stânceşti, comuna Mihai Eminescu
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Vorona Mare, comuna Vorona
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Zăiceşti, comuna Băluşeni
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Slobozia, comuna Broscăuți
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Balinți, comuna Havârna
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Brăiești
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Brăteni, comuna Dobârceni
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Călinești, comuna Cândești
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Galbeni, comuna Havârna
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Ghireni, comuna Coțușca
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Hănești
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Lozna
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Oroftiana de Sus, comuna Suharău
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Prelipca, comuna Văculești
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Unțeni
– Biserica „Adormirea Maicii Domnului” di localitatea Vatra, comuna Hudești
O biserică din Botoșani va fi sfințită de mitropolitul Teofan