Acasă > Stiri Botosani > Veteran de război de la Botoșani sărbătorit la 100 de ani

Veteran de război de la Botoșani sărbătorit la 100 de ani

Veteran de război de la Botoșani sărbătorit la 100 de ani

Moment emoționant în comuna Frumușica, acolo unde un veteran de război a ajuns la impresionanta vârstă de 100 de ani. 

 

Neculai Petraș a fost sărbătorit de familie și de comunitate, care i-a transmis un mesaj de respect și recunoștință pentru întreaga sa viață și pentru sacrificiile făcute pentru țară.

 

Cu această ocazie, veteranul a fost vizitat la domiciliu, unde i-a fost înmânată Placheta de Onoare și Recunoștință din partea comunității, ca semn al prețuirii și respectului pe care întreaga comunitate îl poartă celor care au contribuit, prin jertfa și curajul lor, la istoria țării.

La împlinirea unui secol de viață, rămâne un exemplu de demnitate, putere și rezistență, iar povestea sa reprezintă o parte importantă din memoria vie a comunității.

În mesajul transmis cu prilejul acestei aniversări, au fost exprimate atât respectul pentru veteranul de război, cât și aprecierea pentru familia Petraș, considerată un exemplu în comunitatea locală:

 

„Onoare, respect și recunoștință!
Astăzi am avut onoarea de a-i face o vizită la domiciliu domnului Petraș Neculai, veteran de război, care ieri, 12 septembrie 2026 a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani.
În semn de profund respect și recunoștință pentru întreaga sa viață și pentru sacrificiile făcute pentru țară, i-am înmânat Placheta de Onoare și Recunoștință din partea comunității noastre.
Un veac de viață reprezintă o adevărată lecție de demnitate, curaj și istorie.
La mulți ani, domnule Petraș Neculai!
Felicitări și celorlați membri ai familiei Petraș care sunt un exemplu frumos în Comuna Frumușica!
Vă dorim sănătate, liniște și multe zile binecuvântate alături de cei dragi!
Cinste și onoare veteranilor de război!”, a transmis primarul comunei Fumușica, Nelu Cuibar

 

Împlinirea vârstei de 100 de ani este un moment cu totul special, cu atât mai mult atunci când este vorba despre un om care a traversat un secol de istorie și a cunoscut transformări profunde ale societății românești.