Președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, a transmis un anunț pentru botoșăneni privind Planul Partenerial Național Regional 2028 – 2034.
Iată mesajul transmis de șeful administrației județene, de lângă Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord- Est.
Botoșănenii trebuie să știe - Am pus prima cărămidă pentru Planul Partenerial Național-Regional 2028 - 2034
Deși pare departe, eu cred că viitorul se anticipează și se construiește încă de pe acum.
Am avut o discuție aplicată cu domnul Vasile Asandei, directorul general ADR NORD - EST, despre noul cadru de finanțare care aduce schimbări importante.
Noua abordare vizează elaborarea unui Plan Partenerial Național–Regional, în care fiecare regiune își va defini prioritățile, țintele și reformele necesare pentru ca investițiile să producă rezultate concrete, cu impact real asupra bunăstării oamenilor.
Pentru județul Botoșani, aceasta este o oportunitate majoră. Regiunea Nord-Est va beneficia de alocări dedicate, iar statutul de zonă de graniță deschide accesul la instrumente suplimentare de finanțare. Important este să fim pregătiți cu proiecte clare și realizabile.
În perioada următoare, vom finaliza actualizarea strategiei de dezvoltare a județului și vom stabili proiectele majore prioritare, realizate pe date, analize și realități concrete, elaborate de specialiști, astfel încât să reflecte nevoile reale ale comunității.
Domeniile de interes vizează infrastructura și îmbunătățirea conectivității, susținerea investițiilor și a mediului economic, digitalizarea și inovarea, tranziția verde și creșterea rezilienței comunităților, toate corelate într-o viziune integrată de dezvoltare.