Potrivit documentației întocmite de Primărie, Urban Serv a solicitat actualizarea tarifelor pentru serviciile pe care le prestează în baza contractului cu municipiul.
În justificare sunt invocate creșterile costurilor de exploatare, printre care carburanții, energia, utilitățile și materialele consumabile.
Raportul Primăriei menționează că indicele prețurilor de consum utilizat pentru actualizare este de 113,67%, aferent perioadei iunie 2025 – iunie 2026.
Documentația susține că menținerea tarifelor actuale ar putea crea un dezechilibru financiar pentru operator și ar putea afecta continuitatea serviciilor de salubrizare.
Una dintre activitățile cele mai cunoscute este măturatul manual al carosabilului și trotuarelor, împreună cu colectarea și transportul deșeurilor stradale.
Tariful propus este de 59,67 lei pentru 1.000 de metri pătrați în timpul zilei și 64,74 lei pentru 1.000 de metri pătrați pe timp de noapte.
Pentru măturatul mecanizat, tariful propus este de 36,82 lei/1.000 mp zi și 38,65 lei/1.000 mp noapte.
Și serviciile de spălare și stropire a carosabilului și trotuarelor intră în noua grilă.
Pentru spălat, tariful propus ajunge la 114,87 lei/1.000 mp zi și 119,77 lei/1.000 mp noapte.
Pentru stropit, tariful este de 23,63 lei/1.000 mp zi și 25,13 lei/1.000 mp noapte.
Toate aceste valori sunt prezentate în document fără TVA.
Una dintre cele mai mari valori din noua listă este cea pentru răzuitul rigolelor și transportul deșeurilor stradale.
Tariful propus este de 1.078,75 lei pentru 1.000 de metri pătrați în timpul zilei.
Pe timp de noapte, acesta ajunge la 1.262,20 lei/1.000 mp.
Este cel mai mare tarif din lista prezentată de Primărie pentru activitățile de salubrizare incluse în proiect.
Colectarea și transportul deșeurilor din coșurile stradale sunt propuse la 998,20 lei pe tonă în timpul zilei.
Pe timp de noapte, tariful ajunge la 1.087,14 lei pe tonă.
Pentru igienizarea punctelor stradale de precolectare, tariful propus este de 47,13 lei pentru fiecare coș.
Proiectul stabilește și tarifele pentru activitățile desfășurate pe timpul iernii.
Este un aspect important.
Proiectul publicat de Primărie se referă la tarifele pentru activitățile de salubrizare desfășurate de Urban Serv în cadrul contractului cu municipiul.
Prin urmare, nu trebuie confundate automat aceste valori cu o eventuală majorare a sumei plătite direct de fiecare cetățean pentru serviciul de salubrizare.
În documentație sunt prezentate fișe de fundamentare pentru fiecare activitate.
Acestea cuprind cheltuielile de exploatare, cheltuielile financiare, profitul, valoarea prestației și cantitatea sau suprafața programată.
De exemplu, în cazul măturatului manual de zi, documentele Urban Serv indică un tarif anterior de 52,56 lei/1.000 mp și unul ajustat de 59,67 lei/1.000 mp.
În cazul măturatului mecanizat, tariful crește de la 32,45 lei la 36,82 lei/1.000 mp.
Pentru spălatul carosabilului și al trotuarelor, tariful crește de la 101,48 lei la 114,87 lei/1.000 mp.
Pentru stropit, de la 20,93 lei la 23,63 lei/1.000 mp.
DEZASTRU făcut de o femeie la o ghenă de gunoi dintr-un cartier