Acasă > Stiri Botosani > Un tânăr ajutat de un prieten s-a ales cu dosar penal la frontieră

Un tânăr ajutat de un prieten s-a ales cu dosar penal la frontieră

tanar cu dosar penal la frontiera

Polițiștii l-au oprit pentru control de rutină și au descoperit nereguli grave. 

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări față de un cetățean care a prezentat la controlul de frontieră documente falsificate pentru autoturismul pe care îl conducea.

 

În data de 27 iulie 2026, în jurul orei 17:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetățean român, în vârstă de 19 ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Franța.

 

În urma prezentării documentelor aferente autoturismului, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de inspecţie tehnică periodică, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul care atesta efectuarea inspecției tehnice periodice este falsificat.

 

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că în urmă cu câteva zile a plecat cu autoturismul din Franța, însă a constatat că inspecția tehnică periodică era expirată. În aceste condiţii, a sunat un prieten care i-a trimis un document falsificat pentru a atesta efectuarea unei inspecții tehnice periodice valabile. Ulterior, l-a imprimat şi l-a prezentat autorităţilor de frontieră.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.