Un șofer și-a luat țeapă cu un BMW de aproape 14.000 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor, un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Norvegia. 

 

 

În data de 28 ianuarie 2025, în jurul orei 23:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 35 de ani, în calitate de conducător auto al unui microbuz cu platformă, pe care se afla un autoturism înmatriculat în Norvegia.

 

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat, pentru autoturismul transportat, un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităților norvegiene. Polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice și au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind furat, alerta fiind emisă de către autoritățile din Norvegia.

 

Conducătorul auto a declarat polițiștilor că autoturismul transportat pe platformă a fost achiziționat de la un cetățean cunoscut pe o rețea de socializare, căruia i-a plătit suma de 13.500 euro şi că nu avea cunoștință că autoturismul cumpărat este furat din Norvegia. 

 

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Autoturismul în valoare de 216.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare