Centrul municipiului Botoșani își schimbă complet imaginea, iar lucrările aflate acum în desfășurare în jurul Teatrului „Mihai Eminescu” reprezintă ultima etapă a unui amplu proces de modernizare a zonei emblematice a orașului.
Intrarea principală a teatrului, Grădina de Vară din spatele instituției, spațiile verzi și parcarea sunt în plin șantier, însă primarul anunță că termenul pentru finalizare se apropie.
Reabilitarea Palatului Administrativ, alături de modernizarea celorlalte clădiri simbol din centrul civic, oferă deja orașului o imagine complet nouă, modernă și unitară.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Toate clădirile emblematice din centrul civic al municipiului Botoșani au fost reabilitate. Mă refer la Primăria municipiului Botoșani, la Prefectura care găzduiește și Consiliul Județean, Teatrul Mihai Eminescu. Era firesc să ne ocupăm și de spațiile verzi și ceea ce ne-a mai rămas în proximitatea Teatrului, anexa Teatrului, adică Grădina de Vară. Cu bani dintr-un credit am contractat o firmă în urma unei licitații care se ocupă de amenajarea acestui scuar din fața Teatrului Mihai Eminescu și reabilitarea Grădinii de Vară unde vor fi manifestări foarte interesante în viitorul apropiat”,
Unul dintre cele mai spectaculoase proiecte este redeschiderea Grădinii de Vară a Teatrului „Mihai Eminescu”, spațiu cultural cu o istorie importantă pentru oraș.
Construită în perioada 1925–1930, Grădina de Vară a funcționat până în jurul anilor 1991–1992, având aproximativ 60–65 de ani de activitate înainte de închidere. În perioada comunistă și imediat după 1990, aici aveau loc spectacole, proiecții de film și numeroase evenimente estivale care au rămas în memoria botoșănenilor.
Acum, după 34 de ani, spațiul cultural urmează să fie redeschis publicului.
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Suntem pe ultima sută de metri cu lucrările în desfășurare, ne dorim să finalizăm pe data de 15 iunie. Este o dată emblematică pentru poetul nostru național atunci când comemorăm trecerea în neființă a lui Mihai Eminescu. Mai avem câteva detalii de pus la punct iar ceea ce ar putea întârzia acest termen ține de constructor și de reabilitarea unei picturi pe care a făcut-o marele nostru pictor botoșănean, Constantin Piliuță, pe care am descoperit-o sub straturile de tencuială, în Grădina de Vară”,
În timpul lucrărilor de reabilitare a fost descoperită o pictură realizată de artistul botoșănean Constantin Piliuță, ascunsă sub mai multe straturi de tencuială și var.
Primăria a emis deja o dispoziție de șantier pentru ca lucrarea să fie restaurată de specialiști ai Ministerului Culturii.

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Unii foarte inspirați au hotărât să dea un var roz, după cum vedeți, încă un var în altă culoare peste această pictură dar este o operă valoroasă și acest lucru a fost confirmat de specialiști”,
Pictura restaurată va rămâne expusă în Grădina de Vară și va putea fi admirată de public după inaugurare.
Primarul municipiului susține că Teatrul „Mihai Eminescu” are o particularitate rar întâlnită la nivel național: continuitatea scenei dintre sala interioară și Grădina de Vară.
„Teatrul Mihai Eminescu este singurul teatru din țară care are o scenă continuă între sala de spectacole din interior și Grădina de Vară unde ne aflăm acum. Vor fi spectacole, îmi doresc foarte mult să ajungă și școlile aici pentru serbările pe care le au la sfârșit de an pentru că avem un cadru adecvat unde putem să ne relaxăm după aceste evenimente”
Noua Grădină de Vară va include și spații adiacente dedicate vernisajelor, expozițiilor și altor manifestări culturale. De aceste facilități vor beneficia atât actorii Teatrului „Mihai Eminescu”, cât și artiștii Filarmonicii din Botoșani.