În cadrul întâlnirii au fost invitate instituții publice și ONG-uri din județele Botoșani și Suceava.
În data de 31 octombrie 2024, la sediul Penitenciarului Botoșani, s-a organizat o întâlnire de lucru cu instituții publice locale/organizații nonguvernamentale și reprezentanți ai comunității locale, activitate circumscrisă obiectivului strategic I - Dezvoltarea capacității instituționale și interinstituționale în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, din cadrul Strategiei națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2020 – 2024.
Activitatea și-a propus consolidarea cadrului comun de lucru pentru facilitarea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate și prevenirea recidivei, prin conștientizarea nevoilor și a riscurilor privind excluziunea socială, precum și prin identificarea unor măsuri eficiente de intervenție în perioada post-detenție care să sprijine procesul de (re)adaptare la viața comunitară a persoanelor care se liberează din penitenciar.
Au fost invitate instituții publice și ONG-uri din județele Botoșani și Suceava și au răspuns pozitiv: Serviciul de Probațiune Suceava, Serviciul de Probațiune Botoșani, Direcția de Sănătate Publică Botoșani, Centrul de Prevenire și Consiliere Antidrog Botoșani , Primăria Botoșani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, Direcția de Asistență Socială Botoșani, Direcția de Asistență Socială Dorohoi, județul Botoșani, Școala profesională ”Sf. Stelian” Botoșani (școală colaboratoare), Protopopiatul Botoșani, Asociați Serviciul Umanitar pentru Penitenciare Moldova, Asociația Fight for Freedom Verești, Suceava, cărora dorim să le mulțumim.
În cadrul întâlnirii au participat 18 persoane, reprezentând 13 instituții publice și ONG-uri partenere, semn că, cei zece ani de implementare a Strategiei de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, au reușit să pună în bune relație de colaborare cu comunitatea, un sistem care, până nu de mult, a fost unul închis și puțin cunoscut celor din afara lui.
În cadrul întâlnirii de lucru a fost invitat Arthur Tolan, fost medic psihiatru, cu puternice valențe în sistemul penitenciar american și cu expertiză deosebită în domeniul reintegrării persoanelor private de libertate în statul Oregon din SUA.
Participanții au putut afla astfel despre un model eficient de reintegrare socială a deținuților, bazat pe antrenarea unor resurse atât financiare cât și umane, din toate domeniile de activitate și care oferă astăzi rezultate vizibile din perspectiva ratei de recidivă în rândul persoanelor care au executat pedepse privative de libertate (2,40%), dar și din perspectiva siguranței comunitare.
Acesta a întărit importanța acțiunilor și politicilor integrate pentru eficiența procesului de reintegrare si prevenirea recidivei, dezvoltarea serviciilor și creșterea nivelului de acceptare/tolerare a comunității față de această categorie de persoane.
„Prezența specialiștilor din diverse domenii și deschiderea față de problematica reinserției sociale a persoanelor private de libertate, ne-a onorat încă o dată și ne-a confirmat că nu suntem singuri, Penitenciarul Botoșani făcând parte din instituțiile importante din comunitate, iar deținuții sunt parte a acesteia.
Privim așadar cu încredere spre următorul exercițiu strategic, spre viitoarele politici sociale și spre direcția pe care obiectivele de reintegrare socială și prevenirea recidivei în rândul persoanelor private de libertate, o va cunoaște, într-o societate mai educată, mai responsabilă și mai pregătită să adopte soluții integrative la problemele comunității”, au transmis reprezentanții Penitenciarului Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Mesajul Poliției Române pentru elevi, profesori și părinți: Ce au simțit ei? O lecție dureroasă
Gabriela Erdic
Dec 05, 2024
Doi judecători cu funcții de conducere la Tribunalul Botoșani se pensionează
Oana Sava
Dec 05, 2024
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat: CINE este noua iubită a tânărului
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile