S-a întâmplat în această dimineață.
A fost alertă în Iași, după ce un deținut a evadat de la locul unde muncea.
Individul, Andrei A., a fost prins ulterior de polițiști.
"La data de 31 martie 2026 polițiștii din Iasi au fost sesizați de către lucrători din cadrul Penitenciarului Iași cu privire la faptul că o persoană privată de libertate, condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și tâlhărie, care se afla la locul de muncă de la Filarmonica Iași, a fugit într-o direcție necunoscută.
În urma activităților desfășurate, deținutul a fost identificat de către polițiștii de la Politia Transporturi Iași, în Gara Mare, urmând a fi preluat de către specialiștii SIC Iași", spun surse judiciare pentru stiripesurse.ro
Autoritățile au mobilizat toate forțele și au făcut verificări în oraș pentru prinderea fugarului.