O secundă în care șoferul își ia ochii de la drum poate fi suficientă pentru producerea unei tragedii. Poliția Botoșani transmite un nou apel către conducătorii auto, după ce, de la începutul anului, șase persoane au fost victime ale accidentelor provocate de neatenția la volan.
Printre acestea se numără și un copil în vârstă de doar 4 ani.
Oamenii legii atrag atenția că folosirea telefonului mobil, manipularea sistemului de navigație, consumul de alimente sau orice altă activitate care distrage atenția în timpul condusului poate avea consecințe dramatice.
„Concentrează-te la drum! O clipă de neatenție poate avea consecințe grave”, este mesajul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Pe lângă riscurile pentru viață, astfel de gesturi sunt sancționate și de lege. Potrivit legislației în vigoare, efectuarea unor activități care distrag atenția conducătorului auto reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de peste 800 de lei.
Polițiștii le reamintesc șoferilor că nicio conversație, notificare sau altă preocupare nu este mai importantă decât siguranța celor aflați în trafic și îi îndeamnă să rămână concentrați asupra drumului pe toată durata deplasării.