Un botoşănean de 14 ani a uimit o ţară întreagă la “Românii au talent” - VIDEO
Un puşti din Botoşani a ridicat asistenţa în picioare şi a impresionat juriul la deja celebra emisiune-concurs “Românii au talent” de la ProTV. Cosmin Agache a interpretat în ediţia de vineri seară un număr de beatbox şi a fost aplaudat frenetic de spectatori. Cei trei membri ai juriului au avut la rândul lor numai cuvinte de laudă la adresă băiatului. “Eşti foarte talentat şi ceea ce m-a impresionat foarte tare, eşti foarte ritmic”, i-a spus Andi Moisescu, încercând chiar să îl imite. La rândul ei, Andra i-a spus că „mama ta, care este în culise, am văzut-o, este foarte mândră de tine”. Într-adevăr, mama puştiului i-a urmărit evoluţia cu sufletul la gură şi a lăcrimat în timpul show-ului. Ea a mărturisit că la început i-a cerut fiului său să renunţe la beatbox: „El când a început a cânta acest beatbox pur şi simplu mă enerva şi pe mine, şi pe tatăl lui şi pe fratele lui, toată ziua bum-bum, bum-bum, ia-m zis «da’ mai taci odată»”. Cosmin s-a calificat în faza următoare, ca şi grupul „Voces” din Dorohoi, care la rândul său s-a prezentat la ediţia de vineri şi a fost selectat fără probleme pentru fazele superioare ale competiţiei.
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?