Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa și și-ar fi agresat soția.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, pe 22 iulie, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința mamei sale, în vârstă de 67 de ani, din municipiul Dorohoi, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa.
Anchetatorii au stabilit că, pe fondul unor neînțelegeri, acesta și-ar fi agresat fizic soția, în vârstă de 40 de ani, provocându-i leziuni care, din fericire, nu au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.
În baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis pe numele bărbatului o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violență în familie.
Ulterior, suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.