Acasă > Stiri Botosani > SCANDAL! Universitatea verifică teza de doctorat a ministrului Radu Marinescu, acuzat de plagiat

SCANDAL! Universitatea verifică teza de doctorat a ministrului Radu Marinescu, acuzat de plagiat

SCANDAL! Universitatea verifică teza de doctorat a ministrului Radu Marinescu, acuzat de plagiat

 

Comisia de Etică a Universității Craiova a decis vineri, după o ședință de două ore, să analizeze acuzațiile de plagiat ce vizează teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu. Jurnalista Emilia Șercan a publicat o investigație în PressOne, susținând că peste jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului este plagiată.

„Comisia de Etică Universitară a Universității din Craiova, întrunită în ședință extraordinară, astăzi 16.01.2026, a hotărât deschiderea unui dosar de analiză referitor la sesizările nr. 56/13.01.2026 și nr. 76/14.01.2026”, se arată într-un comunicat de presă transmis de HotNews. Cele două sesizări se referă la doctoratul ministrului Radu Marinescu.

HotNews a solicitat o reacție din partea ministrului Justiției, Radu Marinescu, și o va publica imediat ce o va primi.

Comisia de Etică a Universității Craiova s-a reunit și luni, în ziua publicării investigației, într-o ședință ordinară, dar atunci a decis convocarea ședinței de vineri „pentru a discuta oportunitatea analizei” tezei de doctorat a lui Radu Marinescu.

Rectorul Universității din Craiova este Cezar Ionuț Spînu, despre care Mediafax menționează că este cumnatul primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. Spînu declara în declarația sa de avere din 2015 că era vicepreședinte al PSD Craiova, organizație condusă de Lia Olguța Vasilescu.

Secretara șefă a Universității este Alina Sorina Pistrițu, sora Liei Olguța Vasilescu, conform PressHub și stiricraiova.ro. Ministrul Radu Marinescu a fost avocatul Liei Olguța Vasilescu și al soțului acesteia, Claudiu Manda.

Aceștia nu fac parte din Comisia de Etică, formată din 8 membri, conform site-ului universității.

PressOne a publicat o investigație semnată de Emilia Șercan, arătând că peste jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată. Analiza indică faptul că 56,68% dintre paginile lucrării, intitulată Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil, conțin text copiat, respectiv 140 de pagini din 247.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare