Acasă > Stiri Botosani > Trupul botoșăneanului decedat în Germania, adus acasă: Repatrierea, plătită integral de doi botoșăneni cu inimă mare

Trupul botoșăneanului decedat în Germania, adus acasă: Repatrierea, plătită integral de doi botoșăneni cu inimă mare

Trupul botoșăneanului decedat în Germania, adus acasă: Repatrierea, plătită integral de doi botoșăneni cu inimă mare

Un val de solidaritate a adus alinare unei familii greu încercate din județul Botoșani. 

 

Costurile pentru repatrierea trupului neînsuflețit al lui Mihai Cristea, românul în vârstă de 54 de ani găsit fără viață în Germania, au fost acoperite integral.

 

Potrivit informațiilor făcute publice de preoteasa Anamaria Macuc, suma necesară pentru aducerea acestuia în țară – 1.800 de euro, reprezentând oferta cea mai avantajoasă primită de la o firmă de specialitate din Timișoara – a fost achitată în totalitate.

 

Sprijinul a venit din partea a doi botoșăneni cu suflet mare, Cristian și Gabriela, plecați la muncă în Italia. Deși trăiesc departe de casă, aceștia au ales să fie alături de familia îndurerată și să suporte întreaga cheltuială, dorind să aducă o rază de speranță părinților greu încercați de pierderea fiului lor.

 

Durere fără margini într-o familie din Botoșani: Părinții cer ajutor pentru a-și aduce fiul mort din Germania

 

Gestul lor a însemnat enorm pentru Emil Cristea, în vârstă de 82 de ani, și soția sa, bolnavă și încadrată în gradul I de handicap, care nu ar fi avut posibilitatea financiară de a suporta costurile repatrierii.

 

Dacă toate procedurile vor decurge conform planului, trupul neînsuflețit al lui Mihai Cristea ar putea ajunge acasă marți, în localitatea Cristinești, unde va fi înmormântat creștinește.

 

Povestea demonstrează încă o dată că, în momentele de cumpănă, solidaritatea și credința pot aduce lumină chiar și în cele mai dureroase clipe.

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare