Trei șoferi, unul mai beat ca altul au rămas fără permise de Crăciun 

Dosare penale pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Trei bărbați s-au urcat la volan fiind aproape siguri că nu vor fi opriți de Poliție. 

 

Beat și fără ITP 

 

Primul șofer a fost tras pe dreapta astăzi, a doua zi de Crăciun de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni.

Aceștia au oprit pentru control,  în localitatea Todireni, un autoturism condus de către un bărbat, de 49 de ani, din comuna Răuseni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Mai mult decât atât, acesta avea expirată inspecția tehnică periodică, fiind sancționat contravențional.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. 

 

Altul la Bucecea

                                                             

Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în orașul Bucecea, un autoturism condus de către un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. 

 

Alcool și la Stăuceni 

 

Și tot ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în comuna Stăuceni, un autoturism condus de către un tânăr, de 33 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Polițiștii botoșăneni reamintesc faptul că siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar respectarea regulilor de circulație poate duce la evitarea unor tragedii.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare