Acasă > Stiri Botosani > TRAGEDIE: Botoșănean omorât de ginere după un scandal în familie  

TRAGEDIE: Botoșănean omorât de ginere după un scandal în familie  

crima.j

Procurorii au finalizat ancheta într-un nou caz violent de la Botoșani. 

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui botoșănean în vârstă de 38 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „violență în familie sub forma lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte”.

 

S-a reţinut următoarea situație de fapt: În data de 18 aprilie 2026, în jurul orei 13:30, în timp ce se aflau la domiciliul comun, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan generat de comportamentul victimei, bărbatul l-a împins pe socrul său, în vârstă de 58 de ani, acesta căzând și suferind o leziune în zona capului care i-a provocat moartea. 

 

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. 

 

(foto – antena 3.ro)