Acasă > Stiri Botosani > Țigară uitată aprinsă, la un pas să provoace o tragedie într-un bloc din Botoșani: Vecinii au simțit fumul și au sunat la 112

Țigară uitată aprinsă, la un pas să provoace o tragedie într-un bloc din Botoșani: Vecinii au simțit fumul și au sunat la 112

Țigară uitată aprinsă, la un pas să provoace o tragedie într-un bloc din Botoșani: Vecinii au simțit fumul și au sunat la 112

Un incendiu a izbucnit în această dimineață într-un apartament de pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani, după ce o țigară aprinsă a fost lăsată lângă materiale combustibile.

 

În momentul producerii incendiului, proprietarul nu se afla în locuință. Pericolul a fost observat de o vecină, care a simțit miros de fum și a alertat imediat autoritățile prin apel la 112.

 

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Botoșani și o ambulanță SMURD.

 

La sosirea salvatorilor, ardeau bunurile dintr-o cameră a apartamentului, existând riscul ca flăcările să se extindă la întreaga locuință. Intervenția rapidă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat înainte de a produce pagube și mai mari.

 

Din fericire, nu au fost înregistrate victime și nici nu a fost necesară evacuarea celorlalți locatari ai blocului.

 

Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o țigară aprinsă lăsată în apropierea unor materiale combustibile.

 

Reprezentanții ISU Botoșani reamintesc că fumatul în locuință poate avea consecințe grave dacă nu sunt respectate câteva reguli elementare de siguranță. Aceștia recomandă folosirea unei scrumiere rezistente, stingerea completă a țigărilor înainte de a fi aruncate și evitarea fumatului în pat sau în fotoliu, unde există riscul ca persoana să adoarmă cu țigara aprinsă. De asemenea, mucurile de țigară nu trebuie aruncate în coșul de gunoi sau pe jos, mai ales în apropierea materialelor inflamabile ori a vegetației uscate.

 

 

 

 

Declarația zilei 14 iulie 2026 

Gabriela Erdic

Jul 14, 2026

Poza zilei 14 iulie 2026 

Gabriela Erdic

Jul 14, 2026