Botoșăneanul a fost reținut pentru 24 de ore.
Pe 5 martie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din localitatea Nicșeni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu și amenințare.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, tânărul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa, prin aceea că s-ar fi apropiat de ceilalți membri de familie.
Mai mult decât atât, tânărul și-ar fi amenințat fratele, de 23 de ani, din aceeași localitate, cu acte de violență, cauzându-i acestuia o stare de temere.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.