S-a întâmplat duminică, 30 august 2026.
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetățean moldovean, căutat de autorităţile din Germania pentru savârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului.
În data de 30 august 2026., în jurul orei 11:20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autocar, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 34 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului era emisă de către autoritățile din Germania o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, acesta având de executat o pedeapsă de 18 luni de închisoare pentru săvârşirea unor infracțiuni contra patrimoniului.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.