Acasă > Stiri Botosani > SURPRIZĂ: Unde au fost găsite fetele fugite din centru 

SURPRIZĂ: Unde au fost găsite fetele fugite din centru 

fetele fugite din centru

Cele două minore care au fost date dispărute după ce au părăsit fără acord Centrul de primire a copilului în regim de urgență din municipiul Botoșani au fost găsite de polițiști.

 

Se ascundeau aproape 

 

Spre deosebire de alte cazuri similare în care adolescentele dispărute au fost descoperite la sute de kilometri distanță, chiar și în alte județe, de această dată cele două fete nu au ajuns prea departe. Acestea au fost identificate în localitatea Cătămărești-Deal, aflată la doar câțiva kilometri de municipiul Botoșani.

 

După ce au fost găsite, minorele au fost conduse înapoi la Centrul de primire a copilului în regim de urgență, unde au fost reintegrate.

 

În prezent, polițiștii continuă verificările pentru a stabili împrejurările în care cele două fete au părăsit centrul și unde s-au aflat pe perioada dispariției.

 

Anchetă privitoare la „evadare”

 

Cele două minore, Hodorogea Paraschiva Dumitrița Maria, în vârstă de 15 ani, din satul Dumeni, comuna George Enescu, și Juravlea Raluca Florentina, de 14 ani, din satul Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, au fost date dispărute după ce, în seara zilei de 25 iunie, în jurul orei 18:00, au plecat din centrul în care erau instituționalizate fără acordul personalului.

 

Cazul s-a încheiat cu bine, iar polițiștii urmează să stabilească dacă minorele au fost însoțite de alte persoane și dacă au existat circumstanțe care au favorizat plecarea lor din centru.