Statele Unite au anunțat luni că au aprobat vânzarea către Danemarca a unor avioane de patrulare în valoare de 1,8 miliarde de dolari, în ciuda tensiunilor crescânde dintre cele două țări cu privire la Groenlanda, pe care Donald Trump amenință să o anexeze de la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie anul trecut, transmite AFP.
Vânzarea de către Boeing a trei avioane P-8A Poseidon „va sprijini obiectivele de politică externă și de securitate națională ale Statelor Unite, îmbunătățind securitatea unui aliat NATO care este o forță pentru stabilitatea politică și progresul economic în Europa”, a spus Departamentul de Stat într-o notificare adresată Congresului, conform prevederilor legislației americane.
Departamentul de Stat american a aprobat, de asemenea, în urmă cu o săptămână, vânzarea de rachete către Danemarca în valoare de 1 miliard de dolari.
Sursa https://www.hotnews.ro