Starea copilului de 3 ani accidentat joi în Hlipiceni s-a agravat în timpul intervenției medicale.
Băiețelul prezenta inițial policontuzii, însă pe parcursul deplasării echipajului medical starea sa clinică s-a deteriorat, cu alterarea stării de conștiență și scăderea saturației de oxigen.
Echipajul cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani se afla în deplasare către o altă solicitare când a fost redirecționat către cazul copilului.
„La sosirea echipajului, copilul prezenta policontuzii, cu deteriorarea stării clinice, alterarea stării de conștiență și scăderea saturației de oxigen”, a precizat dr. Carmen Răgoșcă, din cadrul SAJ Botoșani.
Medicii au început imediat manevrele de stabilizare, iar copilul a fost preluat ulterior de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă.
Având în vedere agravarea stării sale, coordonarea medicală a solicitat intervenția elicopterului SMURD. Acesta a aterizat în localitate și a preluat copilul de la echipajul TIM pentru transportul către o unitate medicală de specialitate.
Cazul este cu atât mai delicat cu cât, potrivit informațiilor transmise de polițiști, părinții copilului nu au văzut momentul producerii accidentului. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor.