Spital transformat în câmp de luptă: Patru angajați loviți de un pacient, haos în saloane - Era să-l omoare! 

Scene de groază la un spital.

 

 

Un pacient de 59 de ani, aflat în sevraj etilic, a transformat secția de medicină internă într-un câmp de luptă. Beat și scăpat de sub control, bărbatul a lovit trei asistente și un brancardier, iar înainte să se dezlănțuie, a semănat panică printre pacienții din saloane, dar şi de pe holurile spitalului.

 

Incidentul șocant s-a întâmplat miercuri dimineață, pe secția de medicină internă a Spitalului Județean Tulcea! Bărbatul de 59 de ani, internat cu sevraj etilic, a pus mâna pe un suport metalic și pe o ploscă, şi orbit de furia alimentată de lipsa alcoolului a ameninţat pe oricine i-a ieşit în cale, scrie observatornews.ro

 

"A venit iar cu stativul acela aici. S-a uitat. A decis uşa. A închis uşa şi a plecat", a declarat o pacientă"El nu ştia ce face în momentele acelea. Trebuia luat şi imobilizat, iar după aceea, aplicat tratamentul conform protocolului pe care îl avem", 

a declarat Ion Năstăsescu, directorul Spitalului Județean Tulcea.

 

Cele trei asistente și brancardierul au încercat să-l imobilizeze, însă bărbatul s-a năpustit asupra lor. "

Brancardierul nostru, săracul, faţă de celălalt, uitaţi, cât de firav este! Era să-l omoare! Cum se poate aşa ceva", povestesc pacienții.

 

Pacientul recalcitrant a fost imobilizat de poliţişti şi amendat cu 3.000 de lei, iar acum urmează să fie supus și unei expertize psihiatrice. Dacă se va dovedi că a avut discernământ, riscă şi un dosar penal penal pentru loviri şi alte violențe.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare