Bărbatul care a provocat accidentul rutier de la Fălticeni, în urma căruia un pompier a fost grav rănit, a fost reținut pentru 24 de ore.
Pe 25 martie, s-au continuat cercetările privind accidentul rutier grav, din data de 21 martie, de pe raza municipiului Fălticeni, soldat cu rănirea gravă a doi pietoni, vătămarea corporală a altei femei și avarierea mai multor vehicule.
La data de 23 martie, cauza penală a fost declinată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
La aceeași dată, a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de „vătămarea corporală din culpă” prev de art. 196, alin. 2, 3 și 4 din Codul penal în infracțiunea de tentativă la „omor calificat” faptă prev de art. 32 din Codul penal raportat la art. 189, alin. 1, lit. f și alin. 2 din Codul penal.
În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 25 martie a fost continuată urmărirea penală față de suspectul de 38 ani din municipiul Fălticeni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de „omor calificat”.
Prin ordonanța organelor judiciare din data de 25 martie s-a dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 ore. În acest sens a fost constituită o escortă cu polițiști din cadul Serviciului Investigații Criminale, care a escortat și introdus suspectul în C.R.A.P. al IPJ Botoșani.
La data de 26 martie acesta urmează a fi prezentat la Tribunalul Suceava cu propunere procedurală.